Poezia, ca formă de rătăcire regăsită

Poezia şi-a făcut prezenţa în această săptămână în spaţiul destinat educaţiei, mai exact la Liceul Tehnologic “Ion Vlasiu” din Târgu-Mureş, prilejuită de întâlnirea a trei personalităţi în ale scrisului, doi în viaţă şi unul de dincolo, poeţii Ion Horea şi Eugeniu Nistor lansându-şi volumele de poezie „Rătăciri ”, respectiv „Glose din râul fără sfârşit”.

Ambele cărţi au apărut la Editura “Ardealul”, în şcoala unde părintele spiritual îl are la loc de cinste pe Ion Vlasiu. “Această şcoală poartă numele unui scriitor care îşi are numele legat de comuna Ogra. Ion Vlasiu a copilărit în comuna Ogra, aici a trăit o parte importantă a vieţii valorificată ulterior în celebra sa carte „Am plecat din sat” apărută în perioada interbelică, carte care a luat premiul Academiei Române. Apoi, în comuna Ogra, la Vaidei, peste Mureş s-a născut Ion Horea, iar dincoace de linia ferată, la Giuluş m-am născut eu. Aşa se întâmplă că în acest lăcaş de cultură şi învăţătură se întâlnesc spiritele unor oameni de-ai locului, având în vedere că ambii autori care şi-au lansat cărţile sunt cuunoscuţi în acelaşi spaţiu geografic”, a declarat Eugeniu Nistor, autorul volumului „Glose din râul fără sfârşit”.

“Rătăciri” regăsite în locurile natale

Primul volum lansat, “Rătăciri”, poartă semnătura lui Ion Horea, un nume poate prea puţin cunoscut de publicul larg, apreciat însă de cei care simt poezia, printre care şi criticul literar Alexandru Cistelecan, prezent la lansarea găzduită de Liceul “Ion Vlasiu”. “Pe Ion Horea ar trebui să-l ştie toată lumea, chiar şi cei foarte tineri. Este unul dintre marii poeţi ai României. Dacă cineva m-ar întreba ce e un mare poet, răspunsul ar putea fi unul foarte simplu, este cel căruia îi recunoşti poeziile imediat ce le vezi, fără să aibă semnătura lângă ele. Ion Horea ar putea să-şi publice poemele fără să le mai semneze pentru că cei care sunt cât de cât iniţiaţi în poezia contemporană îşi dau imediat seama că e vorba de o poezie de Ion Horea. Versurile sale au o pregnanţă, o personalitate atât de marcantă, încât din ele Ion Horea şi-a făcut un brand şi imediat e recognoscibil. E o notă pe care numai el o zgândăre, o alintă în poezia noastră contemporană. În poezia sa găsim o reactualizare a unui limbaj foarte ardelenesc, foarte încărcat de nostalgie, încărcat de copilăriile noastre, a celor care am avut cât de cât o copilărie la ţară. Apare în poezia lui Ion Horea un limbaj uitat astăzi, de evoluţia limbii române, un limbaj nu neapărat arhaic, local, un limbaj încărcat de o simblistică şi de o floră sentimentală cum nu mai are nimeni în poezia noastră”, a precizat criticul literar Alexandru Cistelecan.

Regăsirea timpului pierdut prin cuvânt

Printre temele poeziei lui Ion Horea regăsim nostalgia locurilor natale, precum şi încăpăţânarea de a anticipa clipa sfârşituilui, a finalului luminos după cum la denumit distinsul critic literar. “Marea temă a poeziei lui Ion Horea este nostalgia după satul natal, după copilărie, după ce a fost înainte de momentul de faţă. Această mare temă la găsit şi în volumul “Rătăciri”, ultimul al domniei sale. Orice nostalgie se leagă de ceva din sat, de pe câmpurile natale, unde poetul rămâne singur, aşa cum rămân bostanii după ce se taie tuleii de porumb şi masi străluncesc din loc în loc într-un lan pustiu. Modul acesta de a actualiza imagini din copilărie, imagini ale loculrilor natale aduce o prospeţime extraordinară în poezie. Ion Horea vorbeşte despre o lume pierdută, care a murit şi care mai trăieşte doar în memoria sa , în melancoliile şi nostalgiile lui. Poezia lui Ion Horea reconstruieşte, cu un sentiment acut de îndepărtare şi pierdere acel timp care s-a dus. Fiecare poezie a lui Ion Horea se întoarce oarecum în această lume pierdută. Trăieşte un fel de reverie a acestei lumi pe care numai prin cuvânt o regăseşte. Arta poetică a lui Ion Horea mizează, fiind unul dintre puţinii care reuşesc acest lucru cu maximă eficienţă, pe o simplitatea extraordinară. Poezia sa reflectează cu înţelepciunea strânsă de-alungul vieţii temele finalului luminos al unei vieţi”, a spus Alexandru Cistelecan.

Eugeniu Nistor şi tema timpului

Al doilea volum lansat poartă semnătura directorul Editurii Ardealul, Eugeniu Nistor, şi se numeşte „Glose din râul fără sfârşit”, un best-off al poetului în care a adunat poezia ultimilor patru decenii din creaţia sa. “Cartea mea este un volum antologic, o selecţie pe care eu mi-o asum din toate celelalte cărţi pe care le-am publicat în ce priveşte poezia, în decursul a peste trei decenii. Acest volum readuce mai degrabă în atenţie preocupările pe care le-am avut legate de diverse contexte în care am trăit şi am scris, stări mai mult sau mai puţin explicite, având în vedere că poezia uzează de mijloace stilistice care ascund unele lucruri, şi aici mă refer la metaforă dar şi de alte forme de expresie. Dacă cititorul este atent descoperă fără nicio problemă faptul că una din problemele de bază ale meditaţiilor mele lirice este tema timpului, aşa cum arată şi titlul volumului „Glose din râul fără sfârşit”, a spus Eugeniu Nistor.