Pofta de învățătură. Generația 2009.

Motto: « Cel mai important lucru în educație e pofta de învățătură »

Winston Churchill

Sunt tineri. Au totul în față. Reprezintă viitorul. Generația 2009.

Absolvenți de liceu, postliceală sau facultate.

Ce șanse au după obținerea diplomei?! Bacalaureat. Licențiat.

Ce face societatea pentru ei?! Covor roșu sau mlaștini periculoase?

Cum îi sprijină părinții, rudele, finanțatorii?

Ce drum pot să-și aștearnă prin propriile forțe?!

Care sunt realele oportunități pentru a păși cu dreptul în viață?!

Câți eșuează lamentabil pentru ei, dar și pentru comunitate?

Absolvent de liceu de comună, cum pot să fiu de folos acasă? Ce posibilități am într-un oraș mare? Chirie, bursă, pregătire profesională sau direct reconversie? Sau șomaj din start?

De ce să nu cultiv pământul moștenit de la strămoși?

Bacalaureat dintr-un mic oraș, unde mă angajez, la ce facultate intru cu media de la bac, cine mă întreține, ce firmă m-ar angaja doar cu studii medii teoretice? Ar fi fost mai bine o profesională sau o școală de meserii? Prelungesc lucrurile cu o facultate la distanță sau intru în economia gri, o vreme? Parcă Italia și Spania rămân un miraj în ciuda mass media ponegritoare de imigranți români? Știe oare vreun patron de la noi din orășel că dacă angajezi un absolvent cu prima carte de muncă are subvenții serioase de la statul român? Sau mai bine mă odihnesc? Un oraș mare, o facultate serioasă, îmi va da alte valori și mă va cizela profesional și intelectual?

Elev trecut prin sesiunea de bacalaureat din reședință de județ, după bologaș și cu diploma în buzunar. Iau primul tren afară? Mă distrez o vară și vom vedea? Sunt intrat deja la o universitate europeană sau americană de renume? Cred în școala românească și optez pentru Cluj sau București? Sau Târgu Mureș? Sunt informat despre ce o să studiez la facultățiile între care oscilez? Cheltui tot ce am obținut datorită tradiției acestui bologaș și apoi intru în șomaj? Îmi depun oferte la mai multe societăți comerciale? Sau imi caut pila? Pornesc pe drumul facultăților din oraș? Cred că pot învăța o meserie și intru ucenic? Aleg o postliceală? Fug înspre București ori altă capitală europeană?

Îmi ajut părinții sau bunicii? Unde îmi depun CV pentru un job, pe net, la AJOFM, la firme, sau fac apel la relații, pile, cunoștințe? Îmi asigură liceul absolvit un drum sigur sau doar cele XII clase, parcă necesare?

Postliceala. Când e primul concurs pe posturi din domeniu? Are putere de absorbție piața pentru meseria sau diploma cu care m-am ales? Îmi vor mări acum salariul că am și țidulă la dosar, chiar dacă am terminat la f.f.? Alerg înspre dosarul de șomaj sau înspre primul bilet spre lumea liberă? Mă mărit, însor bine, și vom mai vedea ce-o fi? Cum pot să rambursez creditul obținut pentru studii? Cât de bine sunt pregătit profesional pentru a fi angajat pe postul pe care mi-l doresc? Mai are rost să fac și facultatea? Cine poate să-mi prezinte o ofertă completă cu locurile libere din piața muncii?

Cred că sunt doar o parte din întrebările cu care se confruntă tinerii din Generația 2009, absolvenți de liceu și postliceală. Cât despre cei ce zilele acestea sunt în toiul examenelor de licență, fie la UPM, UMF, UAT, Sapienția, Dimitrie Cantemir, Spiru Haret sau Fundația Laurenția, dincolo de emoțiile și euforia, firești momentului, rămân o serie de teme esențiale pentru destinul fiecăruia. A fost bine ori ba să termin cu trei ani, conform Tratatului de la Bologna? Merită să pornesc înspre masterat? Vreau o bursă afară? Voi primi un premiu de la angajator că am diplomă, deoarece eram și la lucru și la școală? Bine că am o diplomă și statul îmi va da bonificații sau mărire de leafă. Am făcut-o și pe asta! Oare cum pot să-mi continuu cercetarea după teza de licență? Are rost să fac și a doua facultate? E vremea să mă odihnesc, intru în șomaj și vom vedea ce va fi după ce trece criza? Particip la toate concursurile, interviurile până ce obțin ceva apropiat speranțelor mele?

Și câte altele? Ce face statul, societatea, privații, România în esență, pentru fiecare dintre acești absolvenți, rămâne să descoperim. Fiecare. Ei ca actori principali, iar noi ca rude, prieteni, observatori, decidenți politico-administrativi sau economico-financiari.

Și pentru că sunt prea multe întrebări, închei clasic cu un citat extrem de actual și azi din Winston Churchill. „Cei care cred că putem deveni mai bogați sau mai stabili ca țară prin reducerea educației și schilodirea instrucției tineretului nostru sunt un soi de oameni tare ignoranți”.

Aurelian GRAMA