Combustia umana spontana

Data fiind complexitatea faptelor si existenta unui numar redus de martori oculari, pana acum nu s-a putut oferi o explicatie argumentata stiintific, a ciudatului fenomen. Principala intrebare care-si asteapta raspunsul este: de unde provin misterioasele flacari? Scepticii cred ca victimele iau foc de la o tigara, de la un pahar cu alcool sau un soc electric si, din cauza grasimii, ard pana la os. Totusi, astfel de teorii nu reusesc sa explice cum este posibil ca intr-un corp omenesc ce contine 80 la suta apa, focul sa fie atat
de puternic si de rezistent, incat sa arda pana si oasele.

In ultimii 300 de ani, s-au inregistrat peste 200 de relatari despre persoane care au ars de vii, intr-un mod misterios. Prima marturie istorica de incredere despre combustia spontana a aparut in 1673, cand francezul Jonas Dupont a publicat studiul De Incendiis Corporis Humani Spontaneis. Dupont a scris aceasta carte, dupa ce a dat de arhivele cazului Nicole Millet, in care un barbat acuzat de uciderea sotiei sale a fost achitat atunci dand completul de judecata s-a convins ca femeia a murit din cauza unei combustii spontane. Practic, trupul lui Millet, o alcoolica din Paris, a fost redus la un morman de cenusa. Din femeie nu a mai ramas decat craniul si degetele de la maini, stratul de paie in care statea fiind aproape neatins.
Un alt caz de rasunet s-a petrecut in orasul englez Ipswich. Pe 9 aprilie, 1744, Grace Pett, de 60 de ani, alcoolic, a fost gasit mort pe podea, de catre fiica sa. Aceasta a declarat ca tatal ei arata ca “o buturuga de lemn consumata de foc”. In mod foarte ciudat, hainele barbatului erau in stare perfecta.
Astfel de intamplari misterioase au atras atentia unor renumiti scriitori, precum Jules Verne sau Charles Dickens. Unul din personajele negative ale lui Jules Vernes este ucis de combustia spontana umana. Se banuieste ca interesul scriitorului pentru fenomenul autoaprinderii interne a fost declansat de cazul Cordelia Bany, decedata in 1763. Femeia a fost gasita carbonizata in dormitorul sau, doar urechile ramanandu-i intacte.
In 1852, Charles Dickens, s-a folosit de combustia spontana pentru a “ucide” personajul Krook, din romanul “Bleak House”. In carte, Krook era un alcoolic notoriu. La aceea vreme, credinta populara era ca autoaprinderea interna este provocata de bautura excesiva.
Intr-o monografie publicata in 1993, criminologul francez Jean-Pierre Fabre a estimat ca in Franta astfel de incidente se produc o data pe an, iar pe intreg mapamondul, de circa 20 de ori in acelasi timp.

Cazuri recente

Cazurile de combustie spontana n-au lipsit nici in ultima jumatate de secol, fiind intens mediatizate, mai ales cele petrecute in Statele Unite ale Americii.
Astfel, pe 18 mai, 1957, Anna Martin, de 68 de ani, din Philadelphia, Pennsylvania, a fost gasita incinerata in apartamentul ei. Din femeie nu au mai ramas decat pantofii si o portiune din trunchi.
Pe 5 decembrie, 1966, cenusa doctorului J. Irving Bentley, de 92 de ani, din Coudersport, Pennsylvania, a fost descoperita de un cititor de contoare. Corpul doctorului a luat foc in timp ce acesta se afla in baie. Din trupul ars a ramas intacta doar o parte dintr-un picior.
Poate cel mai faimos caz din lume s-a petrecut in localitatea Saint Petersburg, din Florida. Mary Hardy Reeser, o vaduva de 67 de ani, a ars spontan in timp ce statea intr-un balansoar, pe 1 iulie 1951. In dimineata urmatoare, a fost gasita de un vecin. Din femeia de 80 de kilograme au mai ramas o parte din sira spinarii, craniul, o bucata din picior si 4 kilograme de cenusa.
Raportul politiei a consemnat ca doamna Reeser s-a facut scrum dupa ce rochia ei, confectionata dintr-un material foarte inflamabil, a luat foc, probabil din cauza unei tigari scapate din mana. 
Examenele medicale facute au evidentiat insa faptul ca temperatura de 1600 de grade necesara arderii corpului ar fi distrus intregul apartament. In realitate, pagubele produse camerei au fost minime, doar tavanul si peretii fiind acoperiti de funingine.
In putinele cazuri de combustie spontana in care exista martori oculari, acestia declara ca victimele sunt cuprinse de flacari, ce izbucnesc de sub piele.
Persoanele care au avut norocul sa supravietuiasca unor astfel de intamplari nu si le pot explica. In 1944, Peter Jones a supravietuit unei experiente de combustie spontana. El a declarat ca nu a simtit caldura sau durere, nu a vazut nici o flacara, ci doar un fum misterios care ii iesea din corp. Intr-un alt caz, un barbat care si-a dat seama ca incepe sa arda din interior a reusit sa stinga cu palmele “flacara albastra si stralucitoare” care izbucnise dintr-un picior.

Caracteristicile fenomenului

Toate cazurile de combustie spontana au loc in interiorul locuintelor. Victimele, duc o viata singuratica de mult timp. Vecinii nu aud niciodata zgomote, tipete sau chemari in ajutor. Corpurile ard din interior spre exterior, mult mai intens decat in cazul unui incendiu clasic. In majoritatea cazurilor, trunchiul este complet ars, iar oasele sunt transformate in cenusa. Extremitatile si mici parti din trup ( un brat, un picior, uneori capul) nu ard deloc. Focul nu se raspandeste niciodata dincolo de corp. Asternuturile nu iau foc, imbracamintea este abia parlita, iar materialele inflamabile aflate la doar cativa centimetri distanta raman neatinse.
Un strat unsuros de funingine se depune pe tavane si pereti.
In crematorii, unde pentru arderea unui corp, este nevoie de 1600 de grade Celsius, raman fragmente de oase. In cazurile de combustie spontana, tesuturile si oase se calcineaza.

Explicatii privind fenomenul combustiei spontane

1. Alcoolism – multe dintre victimele combustiei spontane sunt alcoolici. Teoria a fost dezmintita de experimentele facute in secolul al 19-lea, care au demonstrat urmatorul lucru: carnea impregnata cu alcool arde fara sa degaje caldura intensa asociata cu fenomenul combustiei.
2. Interventia divina – secole de-a randul  oamenii au crezut ca fenomenul este o forma de pedeapsa venita de la Dumnezeu.
3. Incarcare cu electricitate statica
4. O combinatie exploziva de substante chimice acumulate in sistemul digestiv.
5. Campuri electrice care exista in corpul uman, capabile sa genereze un “scurtcircuit”, un fel de reactie in lant a atomilor care produce o ardere interna puternica.