Complexul ursului brun
Aflarea adevărului nu înseamnă niciodată intimidare, fiind însăși esența profesiei unui magistrat. Clar, concis, real. Dacă ni se par cuvinte mari, nu avem decât să ne punem roba-n cui și să ne deschidem vreun srl. Acest principiu de căpătâi a fost spus de multe ori. În felurite fraze, dar păstrându-i-se substanța. Însă, după cum am putut constata de-a lungul vremurilor democratice, unii au spus-o de dragul vorbelor, iar altele ca să poată ridica sacadat din sprâncene în fața camerelor de luat vederi. Altele, mai instruite, și-au țuguiat gurile (în timpul zicerii) în mod pretențios, după modelul reclamelor la rujurile de făcut buze senzuale.
Ultima oară l-am auzit rostit de d-na ministru a justiției. Cu o vadită convingere. și simplitate. Ascunzând, însă, tenacitate. Dar, legat de calea înspre adevăr, toate evenimentele din ultima vreme îmi confirmă, din păcate, părerea. Nu poți umba cu mănuși democratice pentru a șterge un rahat totalitar. Grămada trebuie dată la o parte cu lopata sau cu buldozerul. Deîndată. Dacă vrei să nu te sufoci. Teoreticienii democrației ne repetă că nu ne putem permite astfel de metode. Că în cazul în speță, scosul cuiului cu cuiul n-ar merge. Nu pentru lipsă de eficiență, ci pentru că trebuie să ne păstrăm obiceiurile elegante, elevate, domnești. și cu ele să contraatacăm frumos tot ce-i mârlănesc, bădăran, josnic. Meditând la chestiunea aceasta (nu prea mult) am ajuns la concluzia că, va să zică, ar trebui ca din strugurii oltenești nealtoiți să scoatem vin vechi de Bordeaux (nu zaibăr), iar din laptele de la stâna comunală, șvaițer plăcut găurit (și nu caș cu insistent miros de oaie).
O întrebare rămâne lipită pe buzele tuturor magistraților (născuți și nu făcuți): Cum se face că tocmai acum s-a hotărât șefimea PNA (de tot) și conducerea Parchetului General (în parte) să taie din topor macaroana dialogului cu ministra justiției? Cu cât rapoartele internaționale îi fixează cu degetul arătător, cu atât procurorii de vârf se pun pe picioarele din urmă. Tare am fi vrut să vedem o astfel de atitudine în penultimul și, mai ales, în antepenultimul mandat de miniști de justiție. Cum de acești șefi de procurori n-au întors spatele fostei ministre a justiției atunci când refuza acordarea drepturilor salariale magistraților, constatate prin hotărâri judecătorești definitive? Cum de n-au văzut nici urmă de imixtiune atunci când ministerul, prin președinții de instanțe, chema la ordine magistrații amenințându-i cu te miri ce pentru a-i opri de la o legală executare silită în scopul recuperării drepturilor ce li se cuveneau? Cum de n-au sărit și nu s-au agitat mediatic atunci când ei, șefii PNA, au fost numiți prin încăcarea legii (cu “naturalețe”), fiind propuși (președintelui țării) de ministrul justiției care nu avea nici o competență (aceasta revenindu-i doar Consiliul Superior al Magistraturii)? Cum de n-au rostit fraze cu bulbuci atunci când fostul președinte de țară comenta după bunul plac hotărâri judecătorești definitive, infierând soluții care nu corespundeau politicii puterii? Poftim??? N-aud nici un răspuns. și nici dumeavoastră.
Așa că n-avem decât să le aplicăm metodele democratice… Să-i rugăm să vrea să fie buni, să pape tot și să devină cu dinamism părtași la, în sfârșit, începutul de reformă în justiție.
Deci, avem pe de o parte, șefii de instituții ce nu și-au dovedit eficiența (de astă dată mă bazez pe concluziile experților străini) și, pe de altă parte, o ministră de justiție aplaudată la scenă deschisă în Parlamentul European. (S-a întâmplat în luna martie a.c., cu ocazia prezentării strategiei de reformă și de luptă anticorupție, deși astfel de reacții sunt aproape străine forului european.) Adică, de o parte a barei niște procurori încăpățânați pe singurul temei al păstrării fotoliului pe roțite (și a capului pe umeri), iar, de cealaltă parte, un om apreciat de conducerea unui continent. Ar trebui să vă întreb care va fi scorul luptei interne? Mă tem să nu fie ca-n fotbal. Cu faulturi dure din partea echipei fără șanse și cu ofsaiduri nesancționate de arbitri (stabiliți prin lege). Dar, dincolo de toate, trebuie să le amintim celor ce se pun cu cerbicie de-a curmezișul valului că există și puncte în care înțelepciunea autohtonă se potrivește cu cea europeană. De pildă, atunci când spunem că ulciorul n-are cum să ajungă de multe ori la aceeași apă. Tulbure.
de Andreea CIUCA
