Condamnat la moarte prin împușcare

Am încercat să reconstitui viața scurtă a acestui tânăr, care la 29 de ani sfârșea sub gloanțele plutonului de execuție, undeva, într-o curte interioară a închisorii Jilava. Două cărți, una scrisă de tatăl său, Nicolae Golea, o alta scrisă de un prieten foarte bun, medicul brașovean Teofil Mija și puținele însemnări ale fratelui, Traian Golea, care trăiește la Miami Beach, în Florida, m-au ajutat să reconstitui câteva din cele mai importante momente ale vieții acestui tânăr curajos care, după 1944, a reușit să organizeze un grup de rezistență armată în zona Târnavelor. La Bahnea există azi, un mic monument ridicat după 1990 de fratele său Traian, care trăiește în SUA, în memoria celui care a fost Ion Golea. Celor ce trec prin Bahnea, o cruce fără mormânt le amintește de lupta fără șansă împotriva comunismului a unui tânăr entuziast.

Odorhei, Dumbrăveni,
Sighișoara

Ion Golea provenea dintr-o veche familie de țărani cu stare. Familie numeroasă, de gospodari recunoscuți și puternic implicați în viața comunității de români și maghiari din Bahnea, a beneficiat, ca de altfel toți ceilalți copii ai familiei, de toate cele necesare pentru a urma studii. Tatăl său, Nicolae Golea, la fel și bunicul său, Gemu Golea, au fost primari de mai multe ori și sub regimul austro-ungar, dar și sub români. Nici unul din membrii familiei nu a învățat ungurește, dar asta nu i-a împiedicat să aibă relații bune cu maghiarii din localitate. Ridicarea Școlii Românești și a Bisericii Ortodoxe din Bahnea, se datorează, în bună măsură, neamului Golea. În 1940, Ion Golea era elev la Liceul “Șt. O. Iosif” din Odorhei. Cedarea Ardealului, din vara lui ’40, l-a obligat să se mute la Liceul “Timotei Cipariu” din Dumbrăveni, județul Sibiu. Pentru a fi mai aproape de casă, ultimul an de liceu, 1941- 1942, l-a urmat la Liceul “Principele Nicolae” din Sighișoara. Dr Teofil Mija care i-a fost coleg la Dumbrăveni și la Sighișoara, mai târziu la Iași, îl descrie foarte sugestiv: “Iradia căldură, dragoste, prietenie. Mereu vesel și bine dispus. Nu putea să rămână indiferent la ceea ce se petrecea în jurul său. Lua întotdeauna atitudine față de actele de nedreptate, înșelătorie sau abuzuri ale celor mari și puternici pe seama celor mici și neajutorați. Nu suporta, mai ales, minciuna și hoția. Era un creștin convins și trăitor…”Atmosfera epocii, puternic marcată de politicianismul ieftin al partidelor politice, incapabile să facă față manipulărilor regelui aventurier Carol al II-lea, este foarte bine descrisă de dr Mija. Probabil că acesta este și motivul pentru care tânărul Ion Golea, a hotărât în 1938 să intre în Frățiile de Cruce legionare. 

Din studenție
direct pe front

Foarte sugestiv sunt evocați și anii studenției, petrecuți de dr Mija împreună cu Ion Golea, la Facultatea de Medicină din Iași. Aceste evocări vin să completeze schița de portret a unui tânăr dezinteresat, foarte religios și mereu preocupat de a face ceva în folosul celor din jurul său. Apropierea frontului de Iași, face ca studenția celor doi ardeleni, începută în 1942, să le fie întreruptă în aprilie 1944. Se refugiază la Alba-Iulia. Actul de la 23 august 1944 le induce un sentiment copleșitor: o dată intrați în țară, rușii nu vor mai pleca curând. Iată ce spune dr Mija: “Niciodată n-am putut înțelege, nici atunci, nici mai târziu, cum de au putut exista români care să se bucure de năvălirea peste noi a acestor hoarde bolșevice, care să ne țină ocupați cu ajutorul străinilor din țară sau din altă parte…Amarnice vremuri ne-a fost dat să trăim celor din generația mea.”
În septembrie 1944, Ion Golea pleacă voluntar cu armata română, în Ardealul de Nord, fiind încadrat într-un spital de campanie. Peste două luni este mutat la Spitalul de zonă interioară 105 din Mediaș. Este momentul în care se hotărăște să organizeze un grup de rezistență armată în zona Târnavelor, grup care să fie pregătit să lupte împotriva procesului – tot mai evident – de comunizare a României. Intenția sa se fundamenta și pe faptul că în zonă, atât printre români, dar mai ales printre sași, exista un puternic sentiment anticomunist.

Grupul
de Rezistență Fetea

De la bun început, grupul s-a bucurat de o mare susținere și, ca atare, de o mare extindere teritorială. Avea case conspirative în localitățile Biertan, Richiș, Pelișor, Zlagna, Ruja, Mălâncrav, Apuș, Coveș, Ighișul Românesc, Noul Săsesc, Vărd, Rondola, Copșa Mare. Centrul de comandă urma să fie situat în pădurea Fetea, din apropierea Noului Săsesc, în regiunea Târnavelor. De altfel, în documentele operative ale Siguranței Statului din Mediaș, preluate apoi de Securitatea Poporului, organ de represiune nou înființat de comuniști în 1948, grupul de rezistență apărea cu numele de “Grupul Fetea”. În iarna anului 1944, Ion Golea a luat legătura cu unele grupuri parașutate în România de către guvernul legionar constituit la Viena. Unul dintre aceste grupuri a fost cel de la Sighișoara, condus de Virgil Totoescu și Ion Gligoraș. Acest grup a căzut însă în 1948, ocazie cu care Siguranța din Mediaș, condusă de comisarul Vasile Moga, a aflat de Grupul Fetea. În cartea dr Mija, publicată după 1990, apar menționate persoanele, dar și familiile care au susținut ani la rând,  atât material, cât și informativ, Grupul de Rezistență Fetea. Aceste familii au avut, din păcate, foarte mult de suferit după ce tot

Grupul a fost arestat în 1953.
Înmormântat cu acte false

Cu bani, cu relații, dar și cu susținere în diferite medii, inclusiv în jandarmerie și armată, Ion Golea și grupul său reușesc să-și procure armele și muniția necesară. Cele mai multe arme și le procură în iarna anului 1945 de la Legiunea de jandarmi Sighișoara, prin intermediul ofițerului Vasile Havrilescu. Toate cele procurate sunt apoi bine ascunse în mai multe adăposturi, pregătite din timp, dar mai ales în cele din pădurea Fetea. Legăturile cu guvernul legionar de la Viena, condus de Horia Sima, guvern ce avea acum și susținere americană, erau tot mai strânse, dar din ce în ce mai greu de realizat. În scopul unei legături mai lesnicioase, Grupul de Rezistență Fetea primește drept întărire un radiotelegrafist, pe nume Marușca, parașutat cu o stație radio. Odată cu el este parașutat și un specialist în organizarea rețelelor de informații, pe nume Ion Cristea. Acesta din urmă, imediat după parașutare, s-a îmbolnăvit grav și a murit după o scurtă suferință la Spitalul de zonă interioară din Mediaș, unde tânărul Golea lucra în acel moment. Înmormântarea lui Ion Cristea, având în vedere circumstanțele în care venise în țară și faptul că era căutat de Siguranță, era o mare problemă. În cele din urmă, cu complicitatea unui funcționar din Primăria Mediaș, sunt eliberate acte de identitate false și Ion Cristea este înmormântat în cimitirul local cu toate cele cuviincioase, inclusiv slujbă religioasă, dar sub identitatea unui oarecare Ioan Tudor, inginer. Peste trei ani, în 1948, cel ce procurase actele false, funcționarul Nicolae Florea, de la Primăria din Mediaș, avea să fie arestat și condamnat la 16 ani de închisoare. Va mai supraviețui aproape 10 ani după eliberare.            

Arestarea,
evadarea…

În mod cert, Siguranța reușise să penetreze Grupul de Rezistență Fetea. Numai așa se explică faptul că unii membri sunt deconspirați, urmăriți și arestați. Grupul este parțial dezorganizat. La sfârșitul anului 1945, într-o întâlnire capcană, organizată de Siguranța din Mediaș, Ion Golea este arestat, dar reușește să evadeze de sub escortă. Din acel moment trece în clandestinitate și conduce diferite acțiuni de culegere de informații despre trupele sovietice staționate în zonă și inițiază acțiuni împotriva grupurilor răzlețe de dezertori din armata sovietică. În 1948, în timp ce se afla la Sibiu, este din nou arestat, dar și de data aceasta reușește să fugă, imobilizându-l pe agentul ce încerca să-i pună cătușele. Împreună cu fratele său Traian și cu cumnatul Boris Bucșan, ia hotărârea să treacă frontiera în Iugoslavia. Prinși de grănicerii sârbi, stau un timp în pușcăriile sârbești, dar reușesc apoi să plece în Austria și de acolo în Germania, în zona americană. Nu se știe cu certitudine ce a făcut acolo, dar este de presupus că Ion Golea a fost contactat de serviciile speciale americane, de vreme ce în 1953 este parașutat în România, împreună cu un grup de alți treisprezece rezistenți. Sunt arestați, anchetați la București și condamnați la moarte. O dată cu ei mai sunt arestate și alte persoane implicate în acțiunile Grupului de Rezistență Fetea. Mulți dintre aceștia din urmă nu vor mai vedea niciodată lumina zilei. Dr Teofil Mija, este unul dintre puținii supraviețuitori, prieten și tovarăș de suferință cu Ion Golea. După 16 ani de închisoare, Teofil Mija a reușit să se integreze cu mare greutate într-o societate care-l respingea constant. Cele mai multe informații, despre Grupul de Rezistență

Fetea, provin de la el.   
Urmările

Bătrânul Nicolae Golea, tatăl lui Ion Golea, a fost arestat de două ori, o dată în noiembrie 1948, fiind eliberat în mai 1949 și mai târziu în august 1952, fiind eliberat în decembrie 1952. Nu i s-a putut reține nici o vină. A murit în 1984, la venerabila vârstă de 94 de ani. Înmormântarea acestui bătrân, cunoscut și respectat de întreaga comunitate din Bahnea, dar și de pe întreaga vale a Târnavelor, cândva un luptător pentru Marea Unire de la 1918, s-a făcut cu măsuri speciale din partea Securității din Mureș. A murit împăcat că în 1970 a reușit să-și vadă fiul mai mare, pe Traian Golea, la Munchen. Mai târziu, Traian s-a stabilit la Miami Beach, în Florida, dar abia după ce a reușit, cu mari eforturi să-și aducă și soția, pe care nu o mai văzuse de 21 de ani. Un alt copil al bătrânului Golea, Marioara, căsătorită cu preotul Popa, mamă a trei copii, a fost și ea închisă fără proces timp de doi ani. A ieșit din închisoare, definitiv marcată de cele văzute și trăite. Familia Golea, numeroasă cândva, s-a risipit. Doar crucile din cimitir mai amintesc de ea și micul monument din centrul comunei Bahnea.