Condamnaţi la îmbolnăvire

 Supraaglomerarea, absenţa mijloacelor de profilaxie şi calitatea slabă a serviciilor medicale din penitenciare au dus la o creştere dramatică a numărului de puşcăriaşi cu boli transmisibile. Situaţia este agravată de faptul că numărul celor trimişi pentru prima dată la închisoare s-a triplat în ultimii 25 de ani. Numai în anul 2002, un adult american din 37 a făcut la un moment dat cunoştinţă cu condiţiile de detenţie.

În Statele Unite, persoanele care au ispăşit o condamnare primesc la ieşirea din închisoare aproximativ 200 de dolari. Cu aceşti bani de buzunar, foştii deţiunţi pot cumpăra ceva îmbrăcăminte şi un bilet de autobuz până în oraşul în care locuiesc. Puţini dintre ei ştiu însă că în perioada petrecută în puşcărie, au devenit purtători de boli infecţioase. Într-adevăr, numai anul trecut, 1,3 din cei 9 milioane de oameni eliberaţi din închisorile americane au fost infectaţi cu virusul hepatitei, 137000 cu HIV şi 12000 cu bacilul tuberculozei. Aceste cifre reprezintă 29 la sută, 15 la sută şi respectiv 35 la sută din numărul total al americanilor bolnavi de hepatită, SIDA şi tuberculoză. Cifrele sunt dramatice, dar deloc surprinzătoare. Încă de la începutul anilor ’80, experţii în sănătate publică au avertizat asupra faptului că politica de încarcerare masivă declanşată de administraţiile republicane va fi însoţită de o răspândire masivă a bolilor infecţioase în centrele corecţionale din Statele Unite.

Sex, droguri şi violenţă

Cauzele acestei situaţii sunt multiple. Majoritatea celor închişi duc o viaţă imorală. Dependenţa de droguri, abuzurile sexuale şi comportamentul violent sunt terenul cel mai prielnic pentru transmiterea bolilor infecţioase. Odată ajunşi în spatele gratiilor, deţinuţii îşi continuă obiceiurile, fără să mai beneficieze de elementarele mijloace de protecţie disponibile în libertate: seringi cu unică folosinţă sau prezervative, care sunt interzise în închisoare. Consecinţele sunt extrem de grave: sexul neprotejat este la ordinea zilei, iar mii de deţinuţii îşi împart câteva seringi introduse pe furiş în celule.
Şi mai riscante pentru sănătatea celor încarceraţi sunt practicile de tatuare a corpului. Experţii sunt de părere că numărul deţinuţilor implicaţi în astfel de activităţi este mai mare decât al celor care îşi injectează droguri. Cum acele disponibile sunt foarte puţine, riscul  infectării cu HIV sau virusul hepatitei devine foarte mare.   
Această informaţie i-ar putea surprinde pe mulţi deţinuţi, care nu deţin nici un fel de cunoştinţe despre transmiterea, prevenirea sau tratamentul bolilor infecţioase. Motivul? Înainte de a fi arestaţi, ei nu aveau acces la îngrijire medicală. În această situaţie se află nu mai puţin de 41 de milioane de americani care, din cauza sărăciei, nu-şi pot plăti asigurările medicale de stat sau private şi nu corespund criteriilor necesare pentru acordarea ajutorului de stat. Din această cauză, la intrarea în închisoare, mulţi dintre cei care s-au îmbolnăvit în libertate nici măcar nu ştiu că sunt purtători de boli infecţioase.

Trataţi ca animalele

Calitatea slabă a serviciilor medicale din puşcării reprezintă un alt factor care agravează situaţia. Puşcăriaşii sunt examinaţi pentru boli precum tuberculoza sau sifilisul, dar testele HIV sunt foarte rare. La această stare de lucruri se adaugă calitatea inferioară a serviciilor prestate de companiile medicale care colaborează cu penitenciarele. Astfel, în anii 1990, un laborator californian a falsificat rapoartele medicale a mii de puşcăriaşi. Înştiinţat de personalul medical din închisoare, care a remarcat o sumedenie de erori în rapoarte, Departamentul de Sănătate al Californiei a verificat laboratorul. Specialiştii au descoperit că multe din echipamentele de testare erau nefolosite sau funcţionau defectuos, fără reactivii necesari pentru efectuarea testelor de sânge şi urină.
De asemenea, erorile, neglijenţele şi incompetenţa împietează asupra calităţii actului medical. În multe cazuri, deţinuţii sunt trataţi de doctori cărora li s-a revocat licenţa, dar autorităţile le permit să-şi continue activitatea în închisori.
Puşcăriaşii care necesită medicamentaţie împotriva SIDA sau hepatitei primesc tratamente anacronice. Alteori, medicamentele sunt administrate necorespunzător. Aşa s-a întîmplat cu un deţinut din Florida, care primea medicamentele concomitent cu hrana, în ciuda interdicţiei de a mânca cu două ore înainte şi cu oră după administrarea tratamentului.    
Într-un alt caz, un puşcăriaş din Michigan şi-a văzut din întîmplare dosarul medical întocmit în timpul încarcerării anterioare. Bărbatul a rămas năucit când a aflat că era bolnav de hepatită C de doi ani. La vremea respectivă, nici un medic nu-i comunicase acest lucru. Deţinutul a luat legătura cu prietena sa, aflată în libertate şi i-a cerut să-şi facă analizele. Bineînţeles, femeia a aflat şi ea că este bolnavă de hepatită.

Nepăsare costisitoare

Această situaţie dezvăluie un alt element important în răspândirea bolilor infecţioase. Persoanele eliberate din închisoare nu sunt considerate de către cei aflaţi în libertate un factor de risc major pentru starea sănătăţii lor.
Aproape nimeni nu pare să evite sexul neprotejat cu cineva ieşit recent din puşcărie. Raţionamentul este următorul: de vreme ce oferă hrană acceptabilă, adăpost deasupra capului şi un anumit grad de îngrijire medicală, închisorile sunt considerate ambianţe sănătoase. La această impresie se adaugă imaginea virilă a multor foşti deţinuţi, deveniţi adevărate pachete de muşchi în urmă sutelor de ore petrecute în sălile de forţă din puşcării. În aceste condiţii, specialiştii estimează ca până la sfârşitul deceniului următor, bolile infecţioase vor afecta cel puţin un sfert din populaţia adultă a Statelor Unite ale Americii.