Conflictul formelor de putere

Nu pot interpreta altfel acuzele președintelui Bãsescu la adresa Palatului Victoria, deși ele îl vizeazã direct pe premier, decât ca un scenariu în care principalele instanțe ale puterii – politicul, mediul de afaceri și mass-media – intrã în conflict. Pe de o parte, președintele pretinde un mariaj fidel, în care el sã fie colaboratorul unic al premierului. În opiniile lui, viciate de porniri autoritariste, nu ar trebui sã existe nici o terțã instanțã care sã modifice trendul politicii românești, așa-zisul program de guvernare, decât deciziile, uneori obsesive, idiosincratice alteori, ale Cotrocenilor. Pe de alta, la nivel declarativ, premierul nu admite nici un fel de imixtiune a mediului de afaceri și nici a presei în deciziile pe care le ia, și în principal în cea legatã de anticipate, principala frustrare a lui Bãsescu, zãdãrnicit în lupta lui cu „centura politicii”, cu Partidul Conservator și în mod direct cu Dan Voiculescu.

Urmãrind firul disputei, mi s-au pãrut ușor viciate detaliile scenariului, cu toate cã fundamental s-ar putea ca Bãsescu sã aibã poziția corectã, în primul rând cã are mai bune surse de informare decât oricare alt om din România, dat fiind cã serviciile de informații sunt datoare sã-i semnaleze tot ceea ce vizeazã într-un fel sau altul interesul național. Pornind de la aceastã prezumție, care nu trebuie învestitã cu altã valoare, președintele e informat cã premierul Tãriceanu ar fi la mâna „unor persoane”, din domeniul petrolului, al comerțului cu țigãri și din presã. Ele au fost identificate aproape univoc cu Dinu Patriciu, Peter Imre și Sorin Roșca Stãnescu, încarnãri malefice ale instanțelor de putere mai sus pomenite, care l-ar fi abãtut din decizia de-a demisiona și a declanșa anticipatele. Mai mult, cei trei au reacționat în presã la afirmațiile președintelui.

Unde mi se pare mie cã gãsim un viciu al detaliului? În primul rând, dacã informațiile pe care le deține îi permit președintelui sã identifice sursele sau persoanele care-l deturneazã pe premier de la „programul de guvernare”, cel mai simplu și natural ar fi sã le nominalizeze, nu sã vorbeascã vag, în abstract, și sã vinã imediat cu probe. Se știe cã limbajul vag este el însuși un viciu de logicã, iar lipsa de probe obligã la respectarea prezumției de nevinovãție. Apoi, problema comunicãrii între cele douã palate. Ceea ce ține de actul guvernãrii trebuie sã se decidã prin negocieri și discuții directe, nu prin ocolul întotdeauna ingrat al declarațiilor de presã. Președintele Bãsescu pare cã preferã, cel puțin în aceastã chestiune, spectacolul mediatic sobrietãții negocierilor de cabinet, pentru cã astfel imaginea lui de justițiar capãtã un mai mare impact public. Trebuie sã asiste cât mai mulți la exercițiul autoritãții lui, care altminteri ar pãrea abstractã sau evanescentã.

De cealaltã parte a baricadei, Dinu Patriciu devine tot mai colțos când e vorba de manierele președintelui. Lui nu i se pare nenaturalã colaborarea mediului de afaceri cu politicul, nu confundã mãnãstirea cu viața publicã, iar stilul președintelui e cel puțin abuziv. Patetic îmi pare a fi Sorin Roșca Stãnescu, atunci când se autodivulgã, asumându-și rolul Bibicului caragialian, prezumând excesiv cã la el se referea Bãsescu (nenea Iancu) atunci când indica în direcția presei, vinovatã de retractarea deciziei anticipatelor. Pentru cã nu i s-a aruncat mãnușa în fațã, Roșca Stãnescu se ambaleazã într-o hilarã punere în scenã în rolul victimei. Ceea ce nu-i decât o țintire cu gloanțe oarbe cãtre președinte și o invitație publicã la solidaritate întru victimizare. Învinovãțindu-se preventiv, el lasã fãrã obiect orice mișcare ulterioarã a Cotrocenilor în aceastã direcție, își sporește imunitatea imaginii.

În aceastã crizã a comunicãrii la vârful puterii, președintele, euforizat de consumul excesiv de autoritate, uitã cã nu se poate eluda nici instanța media și nici mediul de afaceri. Nici un program de guvernare nu funcționeazã de la sine, el trebuie ajustat și negociat în permanențã cu factorii decisivi ai mecanismului social, chiar dacã asta sunã a rabat de la principii. Cu cât politicul, economicul și mass-media colaboreazã mai eficace, existã șanse ca trendul constructiv al societãții sã sporeascã. Și în aceastã direcție tactica hãrțuirii permanente, de care Bãsescu uzeazã aproape maniacal, nu-i deloc oportunã.

de Vali MURESAN