Uncategorized

Consilierii Reghinului bagă gunoiul sub preş

Am spus de nenumărate ori că Marian Traian este un primar de toată jena. Că trebuie exilat cât mai departe de primărie. Acum ne-am convins că şi consilierii merită acelaşi lucru. Că girează cu o nepăsare cruntă toate aberaţiile edilitare. Un exemplu poate fi situaţia gropii de gunoi a oraşului. Un alt exemplu este gunoiul în care se află regia de utilităţi publice RAGCL. Şi în general întreg oraşul.

Intrăm direct în pâine. Primul punct de pe ordinea de zi a oferit stadionul de fotbal ” Metalul ” (arenă ce a fost construită de uzina metalurgică Republica şi mai apoi a ajuns în patrimoniul Primăriei) Companiilor Gliga. Arena a fost concesionată. Nu a existat un alt contracandidat. La punctul doi ajungem la gunoi. Şi la trei însă nu mai ajungem la rimă. Să le luăm în ordine. La doi figurează închiderea gropii de gunoi de la Apalina. Noi ştiam că e închisă de doi ani. Atunci au închis-o dar n-au respectat nici o normă de protecţia mediului aşa că locaţia se află sub stricta supraveghere a Gărzii de Mediu. Nici groapa cea nouă, aflată la ieşire înspre Dedrad nu se lasă mai prejos. La punctul trei consilierii au decis ” întocmirea bilanţului depozitului de deşeuri menajere “. Asta după ce în luna iulie în urma unui control de la mediu s-a cerut închiderea şi monitorizarea gropii de gunoi şi curăţirea pârâului ce trece prin preajmă. Nici primarul, nici consilierii Reghinului nu sunt conştienţi ce înseamnă protecţia mediului. Şi că în ţările civilizate încălcarea normelor ecologice se poate lăsa cu închisoare. Să sperăm că o mare parte din cei ce au mână destinele Reghinului nu vor mai apuca momentul apropierii noastre de Uniunea Europeană în funcţii.
Aţi auzit vreodată de Mureşianu Lorand? Nici noi. Ştim însă că acest personaj a cerut şi primit un Plan Urbanistic de Detaliu pentru un cartier de locuinţe unifamiliale pe strada Mihai Viteazu. Casele vor ocupa un perimetru de aproximativ 20.000 de metri pătraţi. 
După ce au mai aprobat un proiect social, normele de audit ale primăriei şi deplasare primarului şi a viceprimarului în Ungaria, consilierii au trecut la o informare despre activitatea Regiei Autonome de Gospodărire Comunală şi Locativă (RAGCL). Un subiect care le-a mâncat mai bine de o oră de viaţă şi vreo câţiva neuroni.

RAGCL – o gaură neagră în calea uitării

Pentru început vom expune chestiunile cu care toată lumea e de acord. Starea economică a regiei este un adeosebit de gravă. Închiderea mai multor întreprinderi, dintre care ultima este fabrica de bere a dus la scăderea drastică a producţiei de apă. Sistarea gazului la mai multe centrale termice din oraş a dus de asemenea la micşorarea producţiei de apă caldă. 51 la sută din conductele oraşului sunt vechi de peste 25 de ani. Unele datează chiar din 1935, deci nu este de mirare că în 2002 au existat aproximativ 3000 de defecţiuni la sistemul de alimentare cu apă. Apometrele funcţionează de 20-30 de ani pe când durata lor medie de utilizare ar trebui să fie de 5-7 ani. Volumul creanţelor se ridică la 44 de miliarde de lei dintre care 16 aparţi asociaţiilor de proprietari din Reghin. Pentru că tot acest dezastru trebuia să poarte un nume i s-a spus RAGCL. Iar directorului RAGCL, Teofil Moldovan. În expunerea patetică pe care a făcut-o el a uitat să precizeze un singur lucru: când îşi va da demisia. Şi asta nu pentru că un consilier liberal, Nicolae Cătinean, l-a făcut ” plângăcios ” pe Teofil al nostru. ” Dacă s-ar încasa toate plăţile regia ar avea datorii de 11 miliarde de lei “, a spus, fără să-l provoace nimeni martorul lui Stolojan. Cum i-a scăpat porumbelul din gură, cum a început scabdalul. Consilierii care au petrecut clipe plăcute alături de Teofil Moldovan, în perioada în care Reghinul era condus de monstruoase coaliţii PUNR-PDSR au sărit imediat în apărarea ” Celui iubitor de Dumnezeu ” ( n.red. traducere din limba greacă). Cineva trebuia să-l protejeze pe cel aflat din vremuri imemoriale la cârma RAGCL. Chiar dacă presupoziţia lui Cătinean s-a dovedit falsă, mult mai falsă este povestea înjghebată de Moldovan. Şi mult mai gravă ipocrizia consilierilor. Că de a lui Marian Traian nici nu mai vorbim. Nu reuşim să înţelegem cum în Reghin pot exista conducte de apă vechi de aproape 70 de ani? Cum de nu există un depozit de deşeuri care să corespundă măcar normelor româneşti? Cum de Primăria poate avea datorii la consumul de apă de un miliard de de lei? Cum de cea mai mare parte a veniturilor din trasportul în comun merge în buzunarele şoferilor şi taxatorilor? Astea sunt problemele pe care consilierii, primarul şi conducerea RAGCL trebuie să le rezolve în primul rând. Dacă nu se va întâmpla aşa înseamnă că toţi aceşti oameni merită să fie ţintuiţi în piaţa publică a dispreţului nostru…

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close