Consilierul lui Macovei criticã aspru Justiția

Judecãtorul Vasilicã Cristi Danileț (cãsãtorit și cu doi copii), de la Tribunalul Cluj, este consilierul ministrului Justiției, Monica Macovei. În ciuda vârstei, 30 de ani împliniți în luna aceasta, Danileț are un CV impresionant, care se întinde pe 10 pagini. Dupã ce a terminat liceul la Vatra Dornei, Danileț a absolvit Facultatea de Drept a Universitãții “Al. I. Cuza” iar apoi și-a definitivat studiile la la Facultatea de Drept a Universitãții “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Consilierul ministrului a fost judecãtor stagiar, iar apoi promovat în funcția de judecãtor cu grad de tribunal. Din 18 ianuarie 2005, Danileț este detașat în Ministerul Justiției, fiind numit consilier al ministrului Justiției și reprezentant al României la Comisia Europeanã pentru Eficiența Justiției a Consiliului Europei. Danileț a participat la o sumedenie de seminarii de perfecționare profesionalã, simpozioane sau mese rotunde pe teme de reforma justiției și la mai multe sesiuni științifice atât în țarã, cât și în strãinãtate. Danileț este și conducãtor de seminarii la Facultatea de Drept a Universitãții “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și membru în diverse organizații precum Asociația Magistraților din România, “Societatea pentru Justiție” ori “Vox Iuris”. De asemenea, Danileț are 16 articole publicate.

Reporter: Care este actuala dumneavoastrã activitate și ce presupune aceasta?

Cristi Danileț: Sunt judecãtor din decembrie 1998. Am efectuat stagiatura la Judecãtoria Vatra Dornei, orașul natal, iar dupã definitivat, media mare obținutã mi-a permis sã aleg între marile orașe ale României și am ales Cluj-Napoca. Nu îmi pare rãu, întrucât cultura localã și spriritul civic sunt deosebite în aceastã zonã. În 2003 am promovat la Tribunalul Cluj. Ca urmare a activitãții desfãșurate în cadrul Asociației Magistraților din România, ca secretar al filialei Cluj și ca președinte al comisiei pentru activitate profesionalã la nivel național, m-am fãcut cunoscut în țarã și peste hotare. Sunt inițiator al AJER (Alianța pentru Justiție Europeanã în România) din care fãcea parte și APADOR-CH (Asociația pentru Apãrarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki), condusã atunci de Monica Macovei. Dupã ce aceasta a fost numitã ministru al Justiției, m-a chemat sã lucrez în echipa ei, astfel cã din ianuarie 2005 sunt consilier al ministrului Justiției. Desfãșor mai multe activitãți, sub directa coordonare a ministrului.

Macovei nonconformista

Rep.: Cum este ministrul Macovei ca om și ca șef?

C.D.: Este total diferitã de ceea ce vã închipuiți, fiind o nonconformistã și o luptãtoare. Unora, încã le mai este teamã când intrã în biroul ei. Sub vechii miniștri, numai secretarilor de stat le era permis sã intre în biroul ministrului. Din pãcate, nu prea are cu cine lucra. În Ministerul Justiției (MJ) sunt foarte mulți funcționari “moșteniți”, care sunt obișnuiți sã vinã târziu și sã plece devreme și toatã ziua învârt hârtii sau navigheazã pe Internet. Nu avem ce le face și, cu toate acestea, MJ merge cel mai bine, în comparație cu alte ministere. Monica e foarte deșteaptã. Am lucrat cu mai mulți colegi în diferite comisii. Veneam cu un rezultat la Macovei și aceasta, din douã fraze, ni-l întorcea pe dos. Are o memorie excelentã și pregãtire în mai multe domenii – drept, management ori pshihologie. Dar este și foarte orgolioasã. De exemplu, în relația cu CSM (Consiliul Superior al Magistraturii), care este destul de tensionatã, de multe ori am sfãtuit-o sã o lase mai moale, sã fie mai rãbdãtoare, dar a zis cã nu poate, are pãrerea ei și trebuie sã o spunã. Are o putere de muncã fantasticã. De 10 luni este persoana care muncește cel mai mult în minister. Și zilnic, când nu e plecatã în strãinãtate, stã în MJ pânã la 2-3 noaptea.

Rep.: Ce cazuri mai interesante ați avut de soluționat?

C.D.: În 2001, am avut un caz deosebit: un grup de inculpați din Brașov erau cercetați pentru infracțiuni economice – înșelãciune prin cecuri false – cu prejudiciu foarte mare și asociere în vederea sãvârșirii de infracțiuni. Erau închiși preventiv și s-a aflat cã pregãtesc rãpirea copilului procurorului, care a efectuat urmãrirea penalã. Procurorului i s-a pus gardã 24 de ore din 24: era adus și condus de la serviciu cu poliția, iar copilul, la fel, de la grãdinițã. Mie însã – care cercetam atunci cazul – sau procurorului de sedințã nu ni s-a asigurat aceeași protecție. Pentru prima datã la Cluj, inculpații erau aduși la fiecare termen în salã cu “mascații”. A fost o perioadã când mã întorceam seara acasã pe rute ocolite, pentru a nu putea fi urmãrit. M-a abordat atunci un avocat sã ajungem la înțelegere: clientul sãu i-ar fi “dat în gât” pe ceilalți inculpați dacã i-aș fi dat o pedeapsã mai ușoarã. Era o presiune, pentru cã negocierea pedepsei nu se practicã în sistemul nostru legal. Nu am apucat sã finalizez cazul, cãci inculpații și-au rezolvat strãmutarea în alt județ, unde au primit o pedeapsã extrem de micã pentru ce au fãcut…

Vrem judecãtori integri

Rep.: Sunt judecãtorii independenți? Din ce parte și din partea cui vin presiunile și cum se manifestã acestea?

C.D.: Independența nu este doar o prevedere în legislație. Trebuie sã fie și o stare de spirit. Din pãcate, ea nu este generalã. Multor colegi magistrați le e fricã sã vorbeascã despre neregulile din instituție, despre presiunile care se fac și atunci aleg conformismul, gândirea colectivã. Mai mult, mulți nu vãd cã independența fãrã responsabilitate nu poate exista, cã independența nu este un apanaj al lor, ci un beneficiu pentru cetãțean. Scopul independenței este ca magistrații, în special judecãtorii, sã judece imparțial. Iar aceasta se poate realiza numai cu judecãtori cinstiți, corecți, bine pregãtiți, verticali și netemãtori de vremuri. Avem nevoie de judecãtori integri.

Rep.: Cum este privitã dincolo, în UE, reforma din Justiție și în general Justiția românã?

C.D.: Justiția este vãzutã prost în afarã: procesele în România dureazã foarte mult, practica judiciarã nu este unitarã, hotãrârile civile se executã greu, iar legislația este într-o dinamicã continuã. Dar reforma Justiției, care cu adevãrat se face doar din septembrie 2004, este privitã cu optimism. Impresia oficialilor europeni fațã de actualul ministru este foarte bunã, tocmai pentru cã este foarte realist. Din pãcate, rezultatele reformei se vor vedea de abia peste câțiva ani.

Rep.: Care credeți cã sunt actualele puncte slabe ale Justiției?

C.D.: Ar fi mai multe puncte slabe. În primul rând, e vorba de lipsa unei politici clare. Nimeni nu știe cum trebuie sã arate justiția, cum trebuie integratã reforma magistraturii într-o reformã globalã care sã cuprindã și învãțãmântul juridic și celelalte profesii legale, mijloacelor alternative de soluționare a cauzelor. Viteza prea mare a sistemului legislativ este o altã problemã. Judecãtorii nu pot ține pasul cu schimbarea continuã a legislației, a regulamentelor. Unora le e de-a dreptul lehamite sã mai citeascã noile reglementãri, ceea ce este oarecum de înțeles. De exemplu, mulți mi-au mãrturisit cã nici nu au citit legile reformei justiției și a trecut un an de când au apãrut. Mai vorbim apoi de lipsa unui profil al magistratului. În sistem existã oameni care nu au nimic de-a face cu magistratura. Sunt președinți de instanțe care în cariera lor au promovat fãrã a da vreun examen. Nimeni nu te lãmurește ce trebuie sã dovedești pentru a arãta cã ai vocație de judecãtor.

Magistrații funcționari

Rep.: Reforma în Justiție este în plinã desfãșurare. Ce și unde ar mai trebui lucrat?

C.D.: La mentalitatea magistraților. E adevãrat cã unii sunt bolnavi, alții obosiți, alții nemulțumiți de salariile primite. Cei mai mulți însã sunt indiferenți la rolul extraordinar pe care îl au în societate, acela de a gestiona destinele umane. Mulți se rezumã la a rezolva un dosar, fãrã a realiza cã influențeazã viitorul unor persoane. Unii nu se sfiesc sã spunã cu nonșalanțã cã treaba lor nu e sã se implice în chestiuni organizatorice sau de policy, ci doar sã vinã la birou. Aceștia nu pot fi numiți magistrați, ci simpli funcționari, cãci doar aceștia din urmã lucreazã cu hârtiile.

Vã mai dau un exemplu. Întrebarea care mi se pune cel mai des este “când ni se mãresc salariile?”. Nimeni nu se oferã însã sã gãsim resurse bugetare, sã mergem la negociat la Ministerul Finanțelor și la Ministerul Muncii sau sã lucreze la proiectul de lege. Așteaptã ca altcineva sã o facã. Ca sã nu mai spun cã nimeni nu mã întreabã despre seminarii, conferințe, strategii sau ce se va întâmpla dupã 1 ianuarie 2007, când vor trebui sã aplice direct legislația comunitarã.

Rep.: Cum vedeți integrarea României în UE în ceea ce privește Justiția?

C.D.: Integrarea este foarte aproape. Eforturile se duc pe mai multe planuri – politic – de cãtre minister, administrativ – de conducerile instanțelor și parchetelor, în domeniul carierei magistraților și imaginii justiției – de cãtre CSM.

Integrarea însã nu mai este o chestiune tehnicã, ci ține deja de cultura românilor. Trebuie sã realizãm cã eforturile trebuie conjugate. Societatea și magistrații însã așteaptã ca reforma sã se facã de sus: de stat, de minister, de CSM sau de șefi – nu e prea clar. Este tipic: aruncarea responsabilitãții pe umerii altcuiva. Când veți întreba un magistrat dacã el are vreo responsabilitate fațã de reformã sau integrare, vã va spun cã nu, cã treaba lui e sã rezolve cauze. Asta e o mentalitate specificã comunismului, când toți ne uitam cãtre partidul unic, care dicta toate. Gândirea aceasta e prezentã însã și la tineri, ceea ce este șocant.

De la 9 AM la 1 AM

Rep.: Care este programul dvs. zilnic?

C.D.: Dimineața ajung la birou la ora 9.00. Încep prin a-mi verifica corespondența, ceea ce îmi ia câteva ore – sunt în legãturã prin Internet cu zeci de magistrați (am înființat chiar un forum unde magistrații sunt în legãturã direct cu ministrul). Mulți îmi adreseazã cereri, informații care nici nu țin de minister, dar îi ajut pe fiecare. Între timp, rãspund la telefoane: zilele trecute m-a sunat un președinte de instanțã sã îmi spunã cã un coleg de al lui nu meritã sã fie promovat, iar ministrul, în CSM, sã nu voteze pentru. Zilele trecute, m-a sunat un procuror sã mã întrebe ce mai fac și dacã nu e rost de vreun post bunicel la București.

Apoi merg la diverse întâlniri – la Ministerul Finanțelor pentru a negocia o lege, la Ministerul Sãnãtãții pentru a participa la licitație pentru vaccinuri. În paralel, desfãșor o inspecție cu privire la organizarea și funcționarea Institutului de Expertize Criminalistice – o unitate subordonatã Ministerului Justiției.

De asemenea, conduc un proiect româno-francez privind justiția pentru minori. Refuz însã sã primesc oameni în audiențã, ca alți colegi consilieri. Unii mã mai prind la telefon și îmi cer sã spun ministrului cã în justiție e corupție, cã judecãtorii nu fac dreptate și sã intervinã Macovei în dosar. Îi trimit la plimbare, desigur. Atâția ani ne-am luptat pentru independența Justiției și lumea încã nu înțelege cã aceasta este atributul exclusiv al instanțelor de judecatã. Educația juridicã lasã de dorit. Seara mã întâlnesc cu ministrul sau secretarii de stat, cu care stabilim sarcinile pentru a doua zi. Apoi coordonez proiecte în cadrul asociațiilor din care fac parte – cea sindicalistã – AMR și cea mai nouã asociație pentru reformã, Societatea pentru Justiție. Pentru aceasta din urmã monitorizez activitatea CSM. Noaptea târziu fac revista presei despre justiție de a doua zi, pe care o postez pe site-ul www.sojust.ro. În fine, urmãresc informațiile nou apãrute pe site-urile principalelor instituții care au legãturã cu dreptul. Pe la 1 AM ajung acasã.

Dezamãgire

Rep.: Ce planuri aveți în legãturã cu Clujul? Pe când un nou seminar cu judecãtori clujeni?

C.D.: În Cluj am inițiat, alãturi de câțiva colegi magistrați, avocați, consilieri juridici, ziariști și dascãli o asociație – Vox Iuris. Ea e menitã sã deschidã ochii oamenilor asupra a ceea ce trebuie sã fie justiția în comunitatea clujeanã. Din pãcate, magistrații nu sunt interesați de seminarii locale, nu au inițiativa unor dezbateri sau mese rotunde. În altã ordine de idei, în ianuarie 2006 îmi expirã detașarea la MJ. Încã e prematur sã discut cu ministrul despre prelungirea acesteia. Cum am spus, programul e foarte încãrcat. Dar nu depinde doar de Ministerul Justiției, ci și de CSM, care trebuie sã aprobe cererea. Sper ca faptul cã mã aflu în instituția perceputã fals ca rivala CSM sã nu influențeze votul. Colegii din CSM ar trebui sã aibã în vedere cã prezența unor magistrați pe lângã ministrul Justiției ajutã la împiedicarea abuzurilor acestuia și cã ei nu lucreazã contra intereselor magistraturii. Numai eu știu câte memorii, plângeri și delațiuni s-au oprit la mine și nu au mai ajuns la ministru…

Rep.: Ce doriți sã schimbați în justiție?

C.D.: Prea multe. Din pãcate, sunt mai puțin optimist ca la început. Mi-am dat seama cã birocrația e extinsã în România, cã starea magistraturii e aceeași la nivel național, cã problemele sunt juste și aceleași peste tot – iar la Cluj stãm bine și la calitate, și la capacitate, în comparație cu alte județe! Îmbucurãtor este cã șefii de instanțe, spre deosebire de alte vremuri, au început sã lucreze mai mult alãturi de colective. Vreau sã îmi fac treaba într-un mod profesional, indiferent cã voi mai rãmâne în minister sau mã voi întoarce la instanțã. Dacã se va dovedi cã efortul nu a meritat, dacã lucrurile nu se vor îndrepta în mod considerabil, voi pleca. Din magistraturã și apoi din țarã.

Rep.: Ce pasiuni, hobby-uri aveți?

C.D.: Zece ani am practicat arte marțiale, având chiar centura neagrã 1 DAN în stilul Shotokan-Fudokan și fiind și instructor. Dar, în ultima perioadã, am fost nevoit sã-mi întrerup pregãtirea fizicã. Timpul nu-mi mai permite. În rest, încerc sã scriu douã cãrți – una despre magistratura ultimilor șapte ani și una despre standardele de independențã și imparțialitate, în timp ce îmi continui și studiile pentru doctorat.

ALINA CRÂNCÃU

(Bunã Ziua, Ardeal)