Consiliul Europei ține ședințe la Târgu Mureș
În perioada 18-19 mai, Târgu-Mureșul este gazda discuțiilor Comisiei pentru Afaceri Juridice și Drepturile Omului a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Este pentru prima dată, din momentul aderării României la structurile europene, când reuniunea unei comisii importante de nivel european are loc în alt oraș decât capitala București. Acest lucru a fost posibil datorită faptului că unul dintre membrii acestui organism este senatorul Gyorgy Frunda, președintele delegației României la Consiliul Europei. Rolul Comisiei pentru Afaceri Juridice și Drepturile Omului este de a fi, practic, brațul juridic al Adunării Parlamentare, având ca principale atribuții promovarea principiilor legii și protejarea drepturilor omului. Comisia este formată din 84 de membri și rezervele acestora. În cadrul acestei Comisii funcționează patru subcomisii: pentru drepturile omului, pentru crime de război și lupta împotriva terorismului, pentru protecția drepturilor minorităților și pentru desemnarea judecătorilor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Comisia va lucra la Târgu-Mureș
Reuniunea Comisiei este organizată de Senatul României, la invitația delegației române la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. În prima zi a reuniunii va avea loc o audiere privind raportul cu tema „Situația minorității rrome în Europa și activitățile Consiliului Europei în acest domeniu”, raportor fiind Jozsef Bereni din Slovacia. La audierea raportului sunt invitați să participe reprezentanții autorităților guvernamentale, ai ONG-urilor de profil și reprezentanții minorității rrome. Reuniunea și lucrările comisiei vor avea loc după prezentarea raportului. Din cei 84 de membri ai Comisiei vor participa la lucrările de la Târgu-Mureș în jur de 35 de deputați. „Niciodată la aceste lucrări nu participă toți membrii Comisiei. Din datele pe care le am până acum la Târgu-Mureș vor participa în jur de 35 de deputați”, ne-a declarat senatorul Gyorgy Frunda. Acesta ne-a explicat și importanța pe care o are faptul că reuniunea va avea loc la Târgu-Mureș. „Este foarte important că această reuniune are loc la Târgu-Mureș. Nu am cunoștință să fi avut loc vreo altă ședință a unui for paneuropean într-un oraș de provincie din România. Diferite ședințe de comisii de nivel european au mai avut loc, dar toate au fost la București. Este un mare câștig pentru Mureș și pentru regiune și trebuie să facem în așa fel încât să fie un câștig pentru România”, ne-a mai declarat Frunda. Prefectul județului Mureș, Marius Pașcan a fost invitat să susțină o alocuțiune în deschiderea lucrărilor, dar acesta nu știe dacă va putea participa. „Din păcate nu știu dacă voi putea fi prezent. În această perioadă desemnăm membrii în comisiile care vor analiza planurile de management pentru conducerea deconcentratelor așa că sunt foarte des plecat la București. În cazul în care nu voi putea fi prezent voi fi reprezentat de Mircea Muntean și probabil unul dintre subprefecți”, ne-a declarat Marius Pașcan. Prefectul a apreciat importanța organizării unor asemenea evenimente la Târgu-Mureș. „Cred că orice eveniment care aduce în orașul nostru nume sonore, oameni cu viziuni coerente și performante duc la poziționarea zonei noastre mult mai bine pe plan național și internațional și, ceea ce ne dorim și noi, este să creăm vitalitate la Târgu-Mureș”, a mai delcarat Pașcan. Președinta Consiliului Județean, Lokodi Emoke, consideră că faptul că atât de mulți membri ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei vor vizita Târgu-Mureșul reprezintă un lobby important pentru a demonstra că orașul și județul își au locul pe harta Europei. „Județul nu a fost vizitat niciodată de atât de mulți reprezentanți ai Consiliului Europei, care sunt reprezentanți ai țărilor europene. Mai mult decât atât este vorba de o Comisie extrem de importantă care a hotărât ca aici să aibă loc lucrările sale. Vizita va fi un lobby puternic în fața Consiliului Europei și vom putea astfel demonstra că suntem un județ european. Vom încerca să organizăm vizite nu numai în Târgu-Mureș ci și la Sighișoara. Întâlnirea pe care reprezentanții administrației județene o vor avea cu cei din comisie va fi de mare impact”, ne-a declarat Lokodi.
Comisia pentru Afaceri Juridice și Drepturile Omului
Comisia și subcomisiile care o compun joacă un rol deosebit de important în numirea, de către Adunarea Parlamentară, a judecătorilor Curții Europene a Drepturilor Omului și a Comisarilor pentr Drepturile Omului a Consiliului, precum și în alegerea de către Consiliul de Miniștri a membrilor Comitetului European pentru Prevenirea Torturii. Activitatea Comisiei se concretizează în rezoluții și recomandări efectuate de către Adunarea Parlamentară adresate statelor membre și celorlalte organisme ale Consiliului Europei.
România și Consiliul Europei
România a devenit membră a Consiliului Europei la data de 7 octombrie 1993, odată cu depunerea instrumentului de aderare la Statutul Organizației. România este reprezentată în Comitetul Miniștrilor de Ministrul Afacerilor Externe, iar în Adunarea Parlamentară de o delegație formată din 10 reprezentanți și 10 supleanți. România este un membru activ al organizației, cu o contribuție importantă la promovarea democrației și drepturilor omului în Europa. Reprezentanții României s-au implicat constant, atât la nivel guvernamental cât și parlamentar, în dezbaterea asupra rolului Consiliului Europei în viitoarea arhitectură instituțională în Europa.
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a constituit prima adunare europeană din istoria continentului. Cu delegații din 46 de parlamente naționale, ea rămâne cea mai mare adunare într-adevăr europeană. Adunarea își stabilește ordinea de zi, abordează subiecte de actualitate și teme cu caracter prospectiv care tratează, în special, probleme ale societății și chestiuni de politică internațională. Deliberările sale joacă un rol important în orientarea activității Comitetului Miniștrilor și a sectoarelor interguvernamentale ale Consiliului Europei. Ele se repercutează totodată asupra guvernelor atunci când membrii ei le transmit parlamentelor naționale. Evenimentele istorice survenite în țările Europei centrale și de est la începutul anilor 90 au conferit Adunării o misiune unică: aceea de a contribui la integrarea acestor țări în familia democrației europene și de a promova o veritabilă cooperare parlamentară între toate națiunile Europei. Adunarea contribuie, deci, la construirea unei Europe extinse, fără frontiere.
Modul de funcționare a Adunării Parlamentare
Cei 318 membri ai Adunării Parlamentare și cei 318 supleanți ai lor sunt aleși sau desemnați de parlamentele naționale. Fiecare țară dispune de la 2 până la 18 reprezentanți, în funcție de mărimea populației ei. Delegațiile naționale la Adunare sunt compuse astfel încât să asigure o reprezentare corectă a partidelor politice sau a grupurilor din parlamentele lor naționale. Adunarea numără cinci grupuri politice: Grupul socialist (SOC), Grupul partidului popular european (PPE/DC), Grupul democraților europeni (GDE), Alianța democraților și liberalilor pentru Europa (ADLE) și Grupul pentru stânga europeană unită (GUE). Adunarea se reunește de patru ori pe an, timp de o săptămână, în sesiune plenară publică, în hemiciclul Palatului Europei de la Strasbourg. Lucrările Adunării sunt pregătite de comisii specializate în următoarele domenii: politic, juridic și drepturile omului, social, sănătate și familie, cultură, știință și educație, mediu și agricultură, probleme locale și regionale, economie și dezvoltare, migrații, refugiați și demografie, egalitatea șanselor pentru femei și bărbați, regulament și imunități, respectarea obligațiilor și angajamentelor statelor membre.
Membrii delegației României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei:
FRUNDA Gyorgy
Radu-Mircea BERCEANU
Cornelia CAZACU
Minodora CLIVETI
Relu FENECHIU
Ștefan GLÄ‚VAN
Ilie ILAȘCU
Mircea IFRIM
Grațiela Denisa IORDACHE
TAMAS Sandor
Mario-Ovidiu OPREA
Laurențiu MIRONESCU
Varujan VOSGANIAN
Adrian PĂUNESCU
Cezar Florin PREDA
Mihai TUDOSE
Vasile Ioan Dănuț UNGUREANU
Florentina Marilena TOMA
Monalisa GĂLĂŢEANU
Gheorghe Adrian MIUTESCU
CASETA
Despre Consiliul Europei
Origini și membri:
Consiliul Europei este cea mai veche organizație politică a continentului, fiind înființat în 1949. Acesta grupează 47 de state, are sediul la Strasbourg (Franța) și se deosebește de Uniune Europeană (cu 27 de membri). Nici o țară nu a aderat vreodată la Uniune fără ca mai întâi să adere la Consiliului Europei.
Scopuri:
Consiliul a fost înființat pentru a:
– apăra drepturile omului, democrația parlamentară și supremația legii,
– dezvolta acorduri pe întregul continent pentru a standardiza practicile sociale și juridice ale țărilor membre,
– promova conștientizarea unei identități europene bazate pe valori împărtășite și care străbate peste diferite culturi.
Din 1989, principala sa sarcină a devenit:
– să acționeze ca ancoră politică și câine de pază al drepturilor omului pentru democrațiile post-comuniste din Europa,
– să asiste țările Europei Centrale și de Est în realizarea și consolidarea reformei politice, juridice și constituționale în paralel cu reforma economică,
– să furnizeze expertiză în domenii precum drepturile omului, democrația locală, învățământ, cultură și mediul ambiant.
Consiliul Europei:
O organizație internațională cu sediul în Strasbourg care cuprinde 46 de țări democratice din Europa. Misiunea ei este de a promova democrația și de a apăra drepturile omului și statul de drept în Europa.
Consiliul European:
Reuniune periodică (de cel puțin două ori pe an) a șefilor de stat și de guvern din cele 25 state membre ale Uniunii Europene, în scopul planificării politicii Uniunii.
Adunarea Parlamentară:
Organismul deliberativ al Consiliului Europei, alcătuit din 315 reprezentanți (și un număr egal de supleanți) numiți de parlamentele naționale ale celor 46 de state.
Parlamentul European:
Organismul parlamentar al Uniunii Europene, care cuprinde 785 membri europeni ai Parlamentelor celor 27 țări ale Uniunii Europene, aleși prin vot universal.



