Conştienţa sub anestezie
Există bolnavi care se trezesc când medicul operează
Intervenţii chirurgicale ar trebui să pună capăt unor boli chinuitoare, într-un mod cât mai suportbail pentru pacient. Din păcate, sunt situaţii în care operaţia devine un adevărat coşmar, deoarece anestezicul administrat nu-şi face efectul. Astfel, bolnavul ştie tot ce se întâmplă, dar nu poate semnala faptul că este conştient.
Progresele medicale din ultimul timp fac posibilă efectuarea unor intervenţii chirurgicale complexe. De asemenea, şi anestezicele care se utilizează sunt mai puţin toxice pentru organism şi mai eficiente. Sau cel puţin aşa ar trebui să fie.
Există însă cazuri în care administrarea anestezicului nu aduce efectul dorit. Pentru a se produce o anestezie generală, bolnavului i se administrează mai multe feluri de medicamente, fiecare având un efect specific. De obicei, se administrează un “coctail”, ce cuprinde un hipnotic, un analgezic, un relaxant muscular şi un blocant al reflexelor vegetative. Înainte de intervenţia chirurgicală, bolnavului i se administrează hipnotice (de exemplu diazepam), care asigură o calmare a pacientului. Urmează etapa de inducţie a anesteziei prin administrarea pe cale intravenoasă a unor doze noi de substanţe hipnotice. De asemenea, se injectează şi relaxante musculare, ce produc de fapt, o paralizie a muşchilor. Această manevră este necesară pentru a se asigura un confort chirurgical. Astfel, medicul poate opera mai bine. Menţinerea stării de anestezie, prin combinarea celor patru tipuri de medicamente, reprezintă însă, partea cea mai dificilă. Practic, bolnavul depinde, din acest punct de vedere, de îndemânarea anestezistului. Acesta este responsabil de administrarea unor doze optime de medicamente, dar şi de monitorizarea pacientului pe tot parcursul intervenţiei.
Sunt însă cazuri în care anestezicul nu are efectul dorit şi pacientul se trezeşte în toiul operaţiei. Medicii numesc această situaţie “starea de veghe intraanestezică”. Starea poate fi cauzată de anumite boli (cum ar fi ciroza hepatică sau alcoolismul), de unele deficienţe enzimatice şi genetice sau de un dozaj inadecvat. Mulţi medici susţin că, este practic imposibil ca bolnavul să fie treaz în timpul operaţiei, fără ca anestezistul să-şi poată da seama. “Este un fenomen rar întâlnit. Este imposibil ca pacientul să fie treaz, şi acest lucru să nu se vadă pe monitor. Toate funcţiile vitale sunt monitorizate. De asemenea este şi un aparat, un multielectrod ce înregistrează semnalele electrice din creier. Orice modificare ar fi semnalată de acest aparat”, a afirmat dr. Sanda Copotoiu, şeful clinicii de ATI. Problema e că anestezicele care se administrează, afectează tocmai funcţiile ce se monitorizează. Astfel, răspunsul organismului la stimulul nociv (în acest caz, intervenţia chirurgicală) este suprimată. Drept urmare, nu va apărea un răspuns hemodinamic (creşterea tensiunii şi a frecvenţei cardiace), o tahipnee sau un răspuns hormonal.
Mai grav este faptul că pacientul nu poate semnala medicului faptul că este conştient. În primul rând, relaxantul muscular produce de fapt o paralizie a întregii musculaturi, astfel că orice încercare de a-şi mişca corpul este de prisos. În plus, pacientul fiind intubat, nu va putea scoate sunete. Drept urmare, acesta va asista neputincios la propria-i operaţie. De fapt, există două cazuri: fie pacientul este conştient, aude şi vede ceea ce se întâmplă în jurul său, dar nu simte durerea, fie, o variantă groaznică, aude, vede, dar şi simte.
Unii medici susţin că pacienţii care se plâng de faptul că au fost conştienţi în timpul operaţiei nu spun adevărul. Totuşi relatările unor bolnavi care au trecut printr-un astfel de coşmar sunt incontestabile, deoarece au fost în stare să povestească evenimente care s-au întâmplat în timpul operaţiei, lucruri pe care altfel nu aveau de unde să le ştie. De obicei, persoanele care au trecut prin asemenea traume suferă ulterior de tulburări psihice, insomnii şi coşmaruri.
Cercetările recente se îndreaptă spre tehnici care permit monitorizarea profunzimii anesteziei, crearea unui dispozitiv care să arate cu precizie dacă un pacient paralizat este sau nu anesteziat. Deocamdată, din nefericire, semnele clinice autonome nu detectează întotdeauna un pacient conştient, mai ales în prezenţa medicaţiei ce afectează semnele respective (spre exemplu beta-blocantele). Cercetările actuale se concentrează asupra interpretării electroencefalografiilor, dar de cele mai multe ori acestea nu sunt clare sau sunt prea complexe. Deci, până una alta nu ne rămâne decât să sperăm că nu ne vom număra printre pacineţii conştineţi la operaţie.
Mărturie şocantă
” Îmi amintesc şi acum de ziua în care trebuia să fiu operată. Intervenţia era necesară deoarece boala îmi ameninţa viaţa. La ora programată am fost dusă în sala de operaţie. Anestezistul mi-a injectat un calmant, apoi, la scurt timp după aceea, mi-a pus masca, după care a urmat o perioadă despre care nu-mi mai amintesc nimic. Până când, dintr-o dată, mi-am recăpătat cunoştinţa. Mă gândeam că operaţia s-a terminat. La scurt timp însă, am realizat că sunt încă în sala de operaţie, iar intervenţia nici nu începuse. Îl auzeam pe medic, care spunea asistentei să-i dea bisturiul. Mi-era foarte frică. Am încercat să-mi mişc degetele, dar nu puteam. Nici să ţip nu puteam, deoarece tubul nu-mi permitea nici o mişcare. În scurt timp medicul a început operaţia. Am simţit şi auzit tot, dar nu mă puteam mişca deloc. Simţeam cum bisturiul taie, urmat de o usturime îngrozitoare. Am crezut că o să mor. Totuşi îmi spuneam că nu trebuie să cedez. Nu doresc nimănui să trecă prin ce am trecut eu. Bineînţeles că medicii nu m-au crezut când le-am povestit”, a declarat o pacientă care a supravieţuit acestui incident nefericit.
