Uncategorized

Controlul Guvernului la Primăria lui Florea

Sesizările trimise de ZIARUL de Mureş la Ministerul Administraţiei Publice au avut ecou. Corpul de control
al ministrului Octav Cozmâncă a sosit la Târgu Mureş săptămâna trecută, pentru a efectua primele verificări
în – ceea ce a devenit subit – “Dosarul Florea”. Acum e momentul ca nemulţumiţii la adresa activităţii Primăriei Târgu Mureş să iasă la suprafaţă.

ZIARUL de Mureş a trimis săptămânile trecute o serie de sesizări la ministerele de profil şi organele de control din Bucureşti, privind activitatea mai mult sau mai puţin “pe lege” din cadrul Primăriei Târgu Mureş. Ca răspuns la aceste sesizări, ministrul Octav Cozmâncă şi-a trimis corpul de control care a demarat o verificare a celor sesizate de ZIAR. Astfel, Kontesveller Iosif, membru al corpului de control din cadrul Ministerului Administraţiei Publice (MAP) a solicitat Prefecturii Mureş, corpului de control al prefectului Ovidiu Natea, să înceapă verificarea datelor prezentate de ZIARUL de Mureş, împreună cu Poliţia economică şi Curtea de Conturi Mureş. Apoi, concluziile vor fi trase în prezenţa reprezentantului MAP, cel mai probabil săptămâna viitoare.
În lumina ultimelor date, considerăm necesară prezentarea pe scurt a principalelor date ce rezultă din anchetele ZIARULUI de Mureş.

Reparaţiile de drumuri

Strada Gheorghe Doja este reparată capital de firma SOCOT SA, antreprenor general rezultat în urma licitaţiei organizate pe vremea fostului primar Fodor Imre. SOCOT SA a angajat în subantrepriză, pentru anumite lucrări firma Citadin Prest SA. Primarul Dorin Florea a acceptat ca la un moment dat firma Termolit să “intre” pe filiera dintre Citadin şi SOCOT SA, iar ca rezultat să crească preţul plătit de Primărie pentru tona de asfalt. Dacă ar exista în lege, s-ar numi “căpuşare”. Apoi, mai este vorba de nereguli crase în documentaţia specifică reparaţiilor de drumuri (devize, deconturi, procese verbale), de contracte de execuţie semnate fără respectarea prevederilor legale în vigoare şi aşa mai departe. La un buget anual de peste 100 de miliarde de lei, adică vreo 3 milioane de USD, este aproape imposibil să nu existe interese manifestate “la limita legii” sau chiar înafara acesteia. Nu de alta, dar vorbim de România – ţara în care 13 ani
s-a învăţat un singur lucru: furtul din banul public.

Reparaţiile de şcoli

Săptămâna trecută am prezentat un început al subiectului “investiţii în şcoli” din bugetul local. Suma de 20 de miliarde de lei alocată acestui capitol de investiţii, a fost împărţită în 6 părţi sensibil egale şi, fără a organiza licitaţiile de rigoare pentru o asemenea sumă, s-au ales 6 firme sau grupuri de firme care să efectueze reparaţiile. Subiectul îl vom continua cât de curând pentru simplul fapt că aceşti bani nu se regăsesc în zugrăvelile şi tencuielile din şcolile târgumureşene. Iar şi aceşti, 20 de miliarde sunt tot bani publici.

Depozitul de deşeuri

Prezentăm în premieră o informaţie care poate aduce şi în controlul Curţii de Conturi “lumină”. Primăria Târgu Mureş a contribuit în anii 2000-2001 la proiectul de construcţie a unui depozit regional de deşeuri cu peste 600 de milioane de lei. Banii au fost alocaţi proiectării acestui plan măreţ al Consiliului Judeţean. Proiectul de depozit zonal ar fi cuprins mai mult de o treime din judeţ, inclusiv “capitala” Târgu Mureş. Dar primarul Dorin Florea s-a certat cu Ioan Vasluianu, vicepreşedinte al CJ Mureş şi din acest scandal a căzut, pentru moment, proiectul. Suficient însă, pentru ca primarul Dorin Florea să-şi îndrepte atenţia spre o altă locaţie, alţi parteneri, şi evident alt proiect. Dacă sursele ZIARULUI nu greşesc, au fost alocaţi alţi bani pentru efectuarea unui nou proiect de groapă, sau cel puţin reconsiderarea celei vechi, de la Cristeşti. Ceea ce denotă alte posibile încălcări ale legislaţiei în vigoare. Teoretic, cele 600 de milioane plătite la CJ trebuie recuperate.

Cu toate acestea…

ZIARUL de Mureş speră ca acest nou control să dezgroape neregulile din Primăria Târgu Mureş, iar şeful Corpului de Control al Prefectului să-şi facă profesionist datoria. Atât timp cât relaţiile dintre PSD Mureş (condus de prefectul Ovidiu Natea) şi primarul Dorin Florea sunt mai mult decât cordiale, se întrevede un rezultat serios al controlului doar dacă profesioniştii îşi fac treaba. Singura posibilitate reală de a fi descoperite adevărurile arătate de documentele din Primăria Târgu Mureş, este ca organele specializate – Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Curtea de Conturi şi eventual, Direcţia Generală a Finanţelor Publice din judeţul Mureş – să nu fie tulburate în activitate de telefoanele mobile cu intervenţii de tot felul şi de la diferite niveluri politice. Este simplu ca bună ziua: Curtea de Conturi a dat semnalul, noi l-am propagat, Octav Cozmâncă trebuie doar să acţioneze în spiritul legii şi al bunei credinţe.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close