Cooperația, o himeră comunistă

Apariția legii cooperației a stabilit și reglementat cadrul asociativ pentru exploatarea în comun a suprafețelor agricole. În țările Uniunii Europene și în toate celelalte state dezvoltate, există în economie un sector care deține un rol de mare însemnătate

în funcționarea și dezvoltarea acesteia. Este vorba de sistemul cooperatist.

Din păcate, în România, percepția generală asupra acestuia este obturată de sechelele vechiului regim politic, care folosea acest sistem pentru a-și atinge obiectivele, distorsionându-i principiile și normele de organizare. În consecință, după 1990, cooperativele au fost și sunt văzute ca un soi de dinozauri ai comunismului, a căror supraviețuire este complet anacronică și inutilă. La formarea acestei imagini au contribuit și reglementările elaborate după această dată, ale căror imprecizii și jumătăți de măsură nu puteau limpezi situația cooperației și care au permis persistența unor organisme mai mult sau mai puțin parazitare pe corpul sistemului cooperatist. În efortul de modernizare și adaptare a legislației române la exigențele dreptului comunitar a fost inclusă și cooperația. A fost adoptată Legea 1/2005, privind organizarea și funcționarea cooperației. Față de larga aplicare a prevederilor acestui act normativ, este imperios necesară formarea unei imagini corecte cu privire la ceea ce este, în realitate, cooperația și, totodată, să se folosească în cunoștință de cauză de ele.

Cooperația este, conform legii, un sector specific al economiei, care funcționează prin societăți cooperative și forme de asociere a lor la nivel teritorial și național. Societățile pot fi: meșteșugărești, de consum, de valorificare, agricole, de locuințe, pescărești, de transporturi și forestiere. Se adaugă și că se pot constitui societăți și de alte forme, cu respectarea dispozițiilor legii.

Membrul cooperator este persoana fizică deponentă a unei cereri de înscriere și care subscrie la capitalul social al societății aportul prevăzut de actul constituiv al acesteia. Persoanele juridice care participă la constituirea societăților cooperatiste considerate, la rândul lor, membri cooperatori ai acestor societăți.

Membrul fondator este persoana fizică ori juridică semnatară a actului constitutiv al societății. În ceea ce privește actul constitutiv, el este înscrisul – contract de societate și statut – întocmit potrivit prevederilor legii. Părțile sociale sunt diviziuni ale capitalului social, nominative, emise în formă materială, de valoare egală, indivizibile, nenegociabile și care nu sunt purtătoare de dobînzi.

Organizațiile cooperatiste sunt cooperativele de consum și meșteșugărești, societățile cooperative meșteșugărești și cele pe acțiuni meșteșugărești, cooperativele mici meșteșugărești și asociațiile acestora, existente la intrarea în vigoare a legii. Necesitatea inserării acestei definiții a fost dată de procesul de tranziție de la sistemul cooperatist anterior, supus altor reglementări, la noul sistem, al cărui cadru juridic este dat de prezenta lege.

O societate este încadrată în categoria agenților economici cu capital privat și definită ca o asociație autonomă de persoane fizice/juridice, constituită pe baza consimțământului lor liber exprimat, cu scopul promovării intereselor economice, sociale și culturale ale membrilor cooperatori, ea fiind deținută în comun și controlată democratic de către membrii ei, după principiile cooperatiste: asocierea voluntară și deschisă, controlul democratic al membrilor cooperatori, participarea economică a membrilor cooperatori, autonomia și independența societăților, educarea, instruirea și informarea membrilor cooperatori, cooperarea între societăți și preocuparea pentru comunitate. Această simplă înșiruire evidențiază înscrierea cooperației din România în tendințele moderne existente în materie pe plan internațional.

Cât privește numărul minim de membri cooperatori, acesta nu poate fi mai mic de cinci și se fixează prin statut. Societatea se constituie prin contract de societate și statut, care pot fi incluse într-un înscris unic, denumit act constitutiv, încheiat sub semnătura privată și semnat de toți membrii fondatori.

Este, totuși, obligatorie forma autentică a actului constitutiv atunci când printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un teren.

Dan ALEXANDRU