Copii de vânzare

ZIARUL de Mureş vă demonstrează că în judeţ copiii sunt vânduţi ilegal în schimbul unor sume derizorii, sub nasul autorităţilor locale

Burcsa Tereza din Livezeni şi-a vândut copilul cel mic pentru 1200 de euro * Maria Otvos din Vânători a semnat un precontract prin care renunţa la orice fel de drepturi asupra copilului în schimbul unei sume de 60 de milioane de lei * Anna Maria Luca din Târgu Mureş şi-a vândut fetiţa de un an şi câteva luni în schimbul a 60 de milioane de lei.

Copiii abandonaţi, de aşa-zişii părinţi, chiar în maternităţi sau cei care fac parte din familii mult prea numeroase cu un nivel de trai foarte scăzut au devenit în ultimii ani o afacere foarte profitabilă pentru străinii care ne vizitează ţara şi nu numai. Că sunt români sau ţigani, acest “mic” detaliu nu contează, sănătos să fie, pentru a fi bun de vânzare. De obicei cumpărătorii îşi procură “marfa” prin intermediul fundaţiilor care, culmea, au ca obiect de activitate protecţia drepturilor copilului. Există însă şi cazuri, când intermediarul este o persoană fizică, al cărui “job” nu are nici o legătură cu unul dintre orgamismele abilitate în România în vederea adopţiilor internaţionale.

60 de milioane bucata

La numai 15 kilometri de Târgu Mureş, în satul Livezeni, pe nişte străduţe pipernicite, pavate doar cu piatră şi nisip, îşi duc veacul de ani de zile peste 100 de suflete, în marea lor majoritate de origine rromă. Casele care deschid strada sunt, într-adevăr, printre cele mai alese. Ele aparţin celor mai înstăriţi locatari ai străzii. Şi chiar dacă uşile şi geamurile lipsesc cu desăvârşire, aceste locuinţe funcţionează încă după principiul “cărămida – stâlpul casei”. În vârful dealului însă, nu te mai întâlneşti cu atâta “pustiu de lux şi eleganţă “. Intrigaţi de atâtea poveşti cu vânzări de copii, am pornit “sub acoperire” la cumpărat de minori. Ne-am dat drept prietenii unei familii din Germania, cărora soarta le-a fost potrivnică. La început sceptici, oamenii au sfârşit prin a fi convinşi uşor de câteva zeci de milioane de lei. Nu contează nici unde vei duce copilul, nici scopul pentru care îl cumperi şi nici legea. Banii sunt singurii care contează. Burcsa Tereza este o ţigangă trecută de mult de prima tinereţe. Are 13 copii, şi mari şi mai mici, iar împreună cu aceştia trăieşte într-o cocioabă formată din două camere. Este însă gata să îl vândă pe mezinul familiei pentru 1200 de euro. “Eu îl dau pentru că suntem săraci. Dar vreau să ştiu, o să îl mai văd vreodată. Măcar din când în când îl vor aduce în România?” ne priveşte întrebătoare Tereza.

Şi Ceauşescu a “închis” ochii

Într-o altă localitate, Vânători, rromii ne mărturisesc că multe familii din comună şi-au vândut odraslele unor fundaţii “pe vremea lui Ceauşescu”. “Am vândut unei fundaţii din străinătate. Nu ştiu ce erau: olandezi sau englezi. Am primit foarte mulţi bani atunci. Eu mai am un copil care se află în spital în Sighişoara. Vi-l dau. Cât îmi daţi pe el?” a declarat Maria Otvos. Iar ca să prezentăm şi mai mare credibilitate în faţa ei, i-am înmânat spre semnare un precontract prin care “mama” Otvos se obliga să renunţe la orice fel de drepturi asupra copilului în schimbul unei sume de 60 de milioane de lei. Iar gustul dulceag al banului a triumfat. Tot de la localnici am aflat că nici rromii din Sighişoara, nu sunt străini de genul acesta de tranzacţii: “Soacra mea are un copil de vânzare. A mai vândut încă doi. Sigur va vinde. Cât daţi pe unul de trei ani? Am să vorbesc cu ea. Reveniţi peste trei zile. Îmi ies şi mie vreo 500 de euro de aici?”, ne-a întrebat unul dintre ţiganii mai “cu tupeu” din Vânători.

Nici “rudele” lui Florea nu ne scapă

Cartierul Rovinari din Târgu Mureş, reprezintă o altă faţă a Târgu Mureşului, o pată neagră a lui, ferită de ochii lumii şi probabil de conştiinţa oficialităţiilor. La ultimul etaj al unui bloc, într-un apartament insalubru, trăieşte în condiţii inumane, Anna Maria Luca. Interiorul locuinţelor este unul mizer. Un pat, o măsuţă veche, o sobă cu lemne, rafturi pe care se odihnesc câteva nimicuri fără valoare, fac notă discordantă cu un casetofon, ciordit probabil de undeva. Femeia pare drogată. Are o fetiţă de un an şi câteva luni, Ella Luca, pe care ar ne-ar da-o şi gratis doar ca să se scape de o gură. Facem totuşi şi cu ea un precontract, prin care îi oferim în schimbul minorului, 60 de milioane de lei. Semnează mecanic, fără să mai citească. Între timp intervine şi mama acesteia, Ella Varga dornică de “negoţ” în stil mare: “Mai are şi fratele meu de vânzare. Vă dăm unul şi de la el. Eu mi-am mai vândut un copil în urmă cu câţiva ani, la o doamnă din America care se numeşte Christon”.  
      
…şi statul are vina lui.

Deşi legislaţia românească pedepseşte traficul de persoane cu închisoarea de la 5 la 18 ani, familiile sărace îşi vând copiii fără teamă de lege şi fără prea multe dureri de cap. Direcţia pentru Protecţia Drepturilor Copilului (DPC) susţine că se pune accent pe prevenţia traficului de copii. Dar în condiţiile în care principala modalitate de scădere a numărului de copii instituţionalizaţi îl constituie reintegrarea în familia de provenienţă, chiar dacă aceasta prezintă situaţii de risc pentru copil, “prevenţia” DPC-ului se reduce la vorbe. Mai mult decât atât, în urma încheierii unei adopţii internaţionale, Direcţiile Judeţene pentru Protecţia Drepturilor Copilului primesc sume importante din partea fundaţiilor care au intermediat adopţia, în timp ce pentru realizarea unei adopţii naţionale, DJPDC au numai obligaţii, nu şi beneficii. În acest sens, se remarcă foarte uşor faptul că adopţia naţională este evitată. Trebuie să recunoaştem faptul că, în România, autorităţile administraţiei publice aplică abuziv legislaţia în domeniul adopţiei şi declarării judecătoreşti a abandonului. Astfel, când cineva vrea să înfieze un copil din cămin, minorul poate fi declarat de către judecători ca abandonat pentru ca ulterior el să poată fi înfiat. În acest caz, direcţiile judeţene sunt direct interesate să anuleze legătura dintre copil şi familie, deoarece, dacă părinţii nu se interesează de el timp de şase luni, copilul este declarat abandonat şi implicit el poate fi dat spre adopţie, mai ales străinilor. De ce se vând copiii în România? Din cauza săraciei, lipsei de educaţie şi indiferenţei instituţiilor care au ca scop protecţia socială şi controlul respectării legii.

În loc de concluzie

Lamentările însă ar trebui să ia locul faptelor, în acest sens fiind necesară o intervenţie legislativă imediată mai ales în privinţa adopţiei internaţionale, în care să fie definită această noţiune şi să fie prevăzut expres că respectivul gen de adopţie reprezintă o alternativă, doar când încredinţarea copilului unei familii nu este posibilă în ţară. Trebuie să subliniem faptul că, din 2001, printr-o Ordonanţă de Urgenţă adopţiile internaţionale nu mai au temei legal. În actul normativ era specificat că la 12 luni de la data intrării în vigoare a acelei Ordonanţe, Comisiile Judeţene pntru Protecţia Copilului trebuie să prezinte Parlamentului un proiect de lege. Au trecut aproape trei ani şi nimeni n-a făcut nimic. Avem însă informaţii că în anul 2002 s-au făcut peste 5000 de adopţii internaţionale. Fără să existe o normă în vigoare!!

“Fapta părintelui, a tutorelui sau a ocrotitorului legal al copilului, care pretinde sau primeşte (…) bani ori alte foloase materiale în scopul adopţiei copilului se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta persoanei care, în vederea obţinerii unui folos material necuvenit, intermediază sau înlesneşte adoptarea unui copil. ” (Ordonanţa de Urgenţă nr. 25/1997 cu privire la adopţii).

În România, natalitatea a scăzut îngrijorător după 1989. Conform recensământului din martie 2002, în ultimul deceniu, populaţia ţării s-a diminuat cu 1,1 milioane de locuitori. În proporţie de peste 50%, scăderea demografică nu poate fi justificată. Singura varianta viabilă o reprezintă migraţiile ilegale, capitol în care este inclus si traficul de persoane.

Radu Moldovan, şeful Serviciului Crimă Organizată Mureş: “Am avut un singur caz la Luduş acum un an. Oamenii sunt dispuşi să-şi vândă copiii pentru că e foarte mare sărăcia. Şi asta e treaba lor până în momentul în care nu contravin dispoziţiilor legii în vigoare. Ca să aplic legea trebuie să am sesizarea respectivă. Fiind minori, nici cel care cumpără şi nici cel care vinde nu mă sesizează. E greu de depistat asemenea cazuri. Doar constatarea e a noastră. Restul aparţine primăriilor şi Comisiei Judeţene de Protecţie a Copilului, care are o mulţime de asistenţi sociali care nu sesizează aceste aspecte. Dacă lucrurile stau cu stau va trebui să luăm măsuri. Dar ce faci cu copilul? Sărăcia şi nivelul de cultură al părintelui sunt motivele generale”.

Kali Jozsef, secretar al Comisiei pentru Protecţia Copilului: “Noi nu am avut asemenea cazuri. S-ar putea să fie la copiii romi care nu sunt înregistraţi. Noi nu putem afla decât din zvonuri şi atunci imediat sesizăm organele competente. Autoritatea Tutelară este cea care poate ţine sub control acest fenomen. Cineva trebuie să înregistreze naşterea copilului. Dacă nu e înregistrat nu se află nimic chiar dacă e vândut. Sunt situaţii când nici mama nu are certificat de naştere”.
Monica MĂEREAN
Marius LIBEG
Cristian TEODORESCU