Decorul ca “scenariu plastico-dramatic”

În economia unei puneri în scenă decorul îşi are locul său bine determinat, contribuind în mare măsură la construirea mesajului dramatic. Iar expresivitatea mijloacelor scenografice ţine într-o proporţie semnificativă de imaginaţia şi talentul artistului, care are capacitatea şi căderea de a ridica mult nivelul artistic al montării. Nu trebuie decât să ne amintim suprinzătoarea şi ofertanta scenografie de la “Livada de vişini”, semnată de Romuls Feneş pentru a ne da seama de acest lucru. Dar sigur că acesta este doar un exemplu, scenograful lucrând în prezent la alte proiecte de asemenea anvergură.
 
La etajul al treilea al clădirii care găzduieşte Universitatea de Artă Teatrală din Târgu Mureş, într-o fostă mansardă, reamenajată la modul cel mai eficace pentru a servi demersului atât artistic, cât şi didactic al celor care îşi petrec aici, muncind, o bună parte din zi, se găseşte atelierul de lucru al scenorafului Romulus Feneş.
Din holul care duce către atelierul propriu-zis se anunţă atmosfera ce domneşte în încăperea de lucru: machete, fotografii, afişe, schiţe. O amplă lucrare, un proiect de scenografie pentru “Richard al III-lea”, constituind tema de examen a unui student la regie în anul II, se întinde de-a lungul pereţilor conducând vizitatorul către atelier. Care arată ca o mică sală de expoziţie, una mai neobişnuită, de data aceasta. Pentru că panourile şi planşele din încăpere se constituie în simeze ale unor proiecte de scenografie ale viitorilor regizori, precum şi în propuneri pentru caiete program, realizate de studenţii de la teatrologie. Toate acestea urmând ideea scenografului conform căreia cel mai important lucru în arta dramatică este concretizarea în plan artistic a textului, transpunerea lui în piesă de teatru, în artă jucată pe scenă şi, nu în ultimul rând, în imagine.

 Exerciţii scenografice

Lucrările studenţilor lui Romulus Feneş dau întregului spaţiu o notă de candoare şi prospeţime, inerente tinereţii. Proiectele propuse de către profesor sunt ambiţioase, constituindu-se într-o adevărată provocare pentru tinerii viitori teatrologi, printre care se găsesc câţiva care dovedesc un real simţ al culorii şi al formelor, deşi acum, în studenţie, au pus pentru prima dată mâna pe penel sau pe paleta de culori. Caietele-program, având ca temă piese cum ar fi “Ioana dÂ’Arc” a lui Jean Anouilh sau “Trei surori” de Cehov, privit din perspectivă suprarealistă, sunt de fapt nu doar un exerciţiu la clasă, ci propuneri concrete de prezentări de spectacol făcute teatrului Radu Stanca din Sibiu. Care are de unde alege. Căci studenţii au înţeles utilitatea exerciţiului propus de Romulus Feneş, au înţeles că nu este suficient să citeşti teatru sau despre teatru, ci în egală măsură contează nivelul de înţelegere al spectacolului ca act artistic transpus pe scenă, construit nu doar din replici, din dialog, ci şi din mişcare, din lumini, din costume, decor, culoare, formă. Iar profesorul lor este cum nu se poate de mândru de creaţiile învăţăceilor săi. Pe care le ţine în atelierul său de lucru. Unde, la scară redusă, se găsesc numeroase planuri dramatice sugerând sau chiar anunţând personaje, destine, vieţi, conflicte, crime, poveşti de dragoste. I-am întâlnit acolo pe Tamerlan cel Mare, pe Falstaff, pe Romeo şi pe Julieta.

 Clopotul şi oul

Iar printre machete, elaborat întocmite, pe lângă proiecte şi studii, schiţe şi încercări ale studenţilor, am dat peste două proiecte ale lui Romulus Feneş. Unul finalizat aproape, iar altul la care încă se mai lucrează. Este vorba de un proiect pentru “Trei surori”, piesă ce trebuia montată la Teatrul “Radu Stanca” din Sibiu, în regia Ancăi Bradu. Dar cum divorţul se poate produce şi în artă, planurile făcute împreună cu tânăra regizoare au eşuat. Romulus Feneş avea însă întregul proiect pregătit, iar în momentul în care, către sfârşitul lunii ianuarie, a primit un telefon din partea Cătălinei Buzoianu pentru a-l invita să monteze împreună… “Trei surori” de Cehov, a fost unul de mare surpriză şi mare bucurie. Piesa va avea premiera la Budapesta, într-un teatru neconvenţional, amplasat într-o hală imensă din capitala ungară. Iar maestrul se pregăteşte cum se cuvine pentru marea întâlnire cu Cătălina Buzoianu, care – judecând numai după “Fuga” şi “Lolita” – este în mare formă artistică. Când l-am vizitat în atelier lucra la o machetă ce închipuia hala din Budapesta pentru a vedea exact cum va arăta decorul în acel spaţiu. Din ceea ce am văzut nu are cum să fie mai prejos de celebra sa scenografie la nu mai puţin celebra “Livadă de vişini” a lui Harag. Clopotul din actul III din “Trei surori”, un clopot imens ce va parcurge întreg teritoriul scenei şi din care vor cădea 15 clopotari spânzuraţi, se constituie într-o alegorie la ceea ce înseamnă cea mai mare calamitate din istoria omenirii. Bătăile clopotului anunţă zorii bolşevismului, cel mai cumplit coşmar al umanităţii. Dramatismul este cu atât mai intens cu cât clopotul, simbol bisericesc, este solul ateismului impus unui popor prin excelenţă mistic. Romulus Feneş a gândit pentru piesa lui Cehov o scenografie care să pună întrebări, dar care să le şi dea, discursul vizual susţinându-se singur în economia montării. Timp de aproape 20 de ani Feneş l-a căutat pe Harag. Şi a găsit-o pe Cătălina Buzoianu. Se anunţă aşadar o doua Livadă, dar de data aceasta va fi mult mai mult, pentru că acum există o libertate de expresie la care nimeni nu visa atunci.
Cel de-al doilea proiect aflat pe masa de lucru a lui Romulus Feneş este decorul pentru “Regina Iocasta”, un text aparţinând lui Pavel Zărnescu, text care are meritul de a se concentra asupra tragediei femeii. Pentru că suferinţa unei mame nu se poate compara şi măsura cu nimic. Piesa va fi jucată în Franţa şi în Grecia, fiind invitată aici de către Compania Irenei Papas. De aceea decorul trebuia conceput în aşa fel încât să se adapteze atât unei scene clasice, de tip italian, cât şi amfiteatrelor greceşti. Romulus Feneş surprinde din nou prin ineditul şi îndrăzneala ideilor sale. De data aceasta decorul îl va constitui un ou imens, de aproximativ opt metri, susţinut de două mâini, mâinile destinului. Tema incestului este de mare actualitate dacă o asociem cu clonarea. De aici ideea oului. Cel primordial. Oul este cel mai important element de decor, fiind acea formă vie din care se naşte viaţa, esenţa ei de fapt. În acelaşi timp, prezenţa oului primordial este justificată şi de faptul că Zărnescu împinge tragedia către Iocasta, pentru că ea este cea care, prin trăirile ei, atinge formele cele mai profunde ale tragediei. Din nou, şi în cazul “Reginei Iocasta”, decorul dă răspunsuri şi rezolvări plastice textului, fiind un “scenariu plastico-dramatic” care susţine liniile de forţă ale montării.