Copiii dansului

La familia Tătar, sportul este la el acasă. În ambele camere ale apartamentului, cele două vitrine amenajate special, sunt pline de trofeele obținute de cele două fiice ale familiei. Amândouă practică dansul sportiv la nivel înalt, pregătite la Clubul Dance Art din Târgu- Mureș de soții Katalin și Marton Somodi.

Cristina Tătar, mezina familiei, elevă în clasa a VII-a la Gimnaziul Romulus Guga, are deja un palmares impresionant. Cele mai notabile rezultate sunt titlurile naționale. Mai întâi la categoria 12-13 ani la Standard, în primul an, în al doilea an, obținând titlul atât la Standard, cât și la Latino. La categoria 14-15 ani se află după primul an, în care a obținut titlul la Latino și locul III la Standard. La acestea se adaugă Cupa României, la care a obținut alături de partenerul ei, Paul Moldovan, trofeul la ambele secțiuni, la ambele categorii de vârstă și numeroase alte cupe.

”Dansul pentru mine este deja viața mea, îmi ocupă cea mai mare din timp. La început era doar un hobby. Acum îmi place ceea ce fac și-mi doresc să fac o carieră din asta. Am ajuns să practic dansul sportiv datorită mamei mele. Eram plină de energie, îmi plăcea și muzica, dansam tot timpul în casă. Atunci s-a gândit să mă ducă la clubul domnului Szoke Istvan, să-mi consum acolo energia. După aceea m-a mutat la clubul Dance Art, la familia Somodi. Acolo am început să facem performanță. Îmi doresc să practic acest sport până la limita de vârstă permisă, să ajung la cel mai înalt nivel în dansul sportiv. După aceea, îmi doresc să îmbrățișez meseria de antrenor. Familia Somodi ne sunt ca a doua familie, în afara sălii suntem prieteni. În sală ne sunt antrenori”, a declarat Cristina.

Sora ei mai mare, Roxana, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Alexandru Papiu Ilarian, a început să obțină rezultate bune în această primăvară. La tineret, 16-18 ani, a obținut alături de partenerul ei, Fodor Csanad, locul III la Tineret Standard și locul secund la Cupa României. În această săptămână va participa la Campionatele Europene în Letonia.

”Am încercat să fac și altceva, am jucat volei, dar până la urmă m-am orientat și eu spre dansul sportiv. Noi, din interior, concepem disciplina ca sport. Pentru cei care nu sunt inițiați, este mai degrabă artă. Noi, care-l practicăm, știm de ce pregătire avem nevoie. Chiar dacă există și coregrafia și pregătirea artistică, pregătirea noastră este mai degrabă una sportivă. Dacă vrei să te ocupi serios de această disciplină, vrei să faci performanță, nu prea mai ai când să-ți faci o carieră în alt domeniu. Trebuie să te dedici în totalitate, așa cum face și familia Somodi. Probabil că dacă am dori să realizăm ceva în paralel cu dansul, ne-ar sprijini și în asta”, a declarat Roxana.

Totul, pentru

fetele noastre

Mama, Maria Tătar, lucrătoare comercială la o patiserie, este autoarea morală a “ispravelor” celor două fete:“Pentru noi este o bucurie că practică acest sport, că au și rezultate. Sacrificiile noastre nu spun că nu sunt mari, dar în comparație cu efortul pe care îl fac ele, sacrificiul nostru e mic. Suntem mândri de fetele noastre și de ceea ce fac. Toată lumea le apreciază peste tot, avem numai cuvinte de laudă la adresa lor. Învață bine, sunt serioase și cuminți. Au și o disciplină pe care nu o au copiii care se ocupă numai de școală. Nici nu se poate compara nimic cu ceea ne oferă ele.” Teodor Tătar, conducătorul unei echipe la o firmă de amenajări: “Ca orice bărbat, îmi doream ca atunci când o să am copii, aceștia să facă sport. Și eu am făcut sport în tinerețe, nu de performanță, fotbal în divizia C. Mi-am dorit să am băieți dar am două fete de care sunt mândru, nu le-aș da pe toți băieții. Mergând la competiții cu ele, mi-a plăcut, dar când au început să apară și rezultatele, nici nu pot să compar, să descriu în cuvinte ce sentimente am trăit.” Lucru mai puțin cunoscut este că împotriva aparențelor, dansul sportiv este un sport costisitor. Costumele sunt scumpe, deplasările la concursuri sunt greu de suportat de cluburi, fără sprijinul sponsorilor sau al familiilor. “Sunt destul de mulți copii talentați, dar dacă nu sunt sprijiniți material de părinții lor, care preferă să-și schimbe anual covorul, mașina, să-și amenajeze locuința, nu au șansa să se afirme. Nouă ne e bine așa, o familie simplă care investește tot ceea ce economisește pentru copiii lor. Am căzut de la început de acord că trebuie să facem sa­crificii, dar merită”, au afirmat soții Tătar.

Mihai VEREȘ