Copil bun. Caut părinți!
Săptămânile trecute, în conturile de e-mail ale presei mureșene a apărut anunțul unui copil din sistemul de ocrotire socială, prin care acesta anunța intenția de a-și găsi o familie.
Nu ne-am repezit să publicăm scrisoarea, știind că în zilele următoare o vom putea citi în toate publicațiile mureșene. Am dorit, în schimb, să trecem dincolo de cuvinte, în lumea din care un copil
de 15 ani încearcă să se elibereze, apelând la omenia noastră…
În locul copilului obișnuit, oarecare, pe care ne așteptam să-l găsim la Ceuașu de Câmpie, am dat peste un suflet care se zbate să își creeze un viitor alături de niște oameni pe care să îi numească “mama” și “tata”.
Un copil care, de la înălțimea scaunului cu rotile în care este condamnat să stea, are puterea să spere că în lumea asta cineva își va coborî privirea spre el și spre problemele lui. Și îi va alina suferința.
“M-am născut apoape de Sfântul Nicolae, în 4 decembrie 1990. Dar cadoul de “Niculaș“ mi-a fost refuzat, pentru că probabil părinții mei, speriați de problemele de sănătate cu care m-am născut, m-au abandonat în maternitate. Nu m-am plâns niciodată și am încercat să îmi accept soarta, sperând că poate, într-o zi, cineva mă va lua «acasă» și voi avea parte de familia pe care o doresc”, ne-a spus Alin Bogar, cu privirea melancolică, aplecată asupra mâinilor împreunate în poală.
Dorință împlinită
Anul 1995 i-a adus familia pe care și-a dorit-o, cu care a stat timp de doi ani. “Jeno tata și Ilus mama” din Roteni l-au primit în casa lor și îl tratau ca pe propriul lor copil. A fost perioada cea mai fericită a vieții lui. Familia adoptivă avea grijă ca el să meargă zilnic la școală. Notele pe care le primea erau bunicele, iar dorința copilului de a învăța era de nestăvilit.
În acea perioadă, o fundație elvețiană, împreună cu organizația “Salvați copiii”, au decis să îl ducă în Elveția pentru efectuarea unor operații la coloană. Între prima și a doua operație, “Jeno tata” s-a îmbolnăvit și a murit, “iar “Ilus mama”, evident, nu mai putea să aibă singură grijă de mine. Așa că am luat-o de la capăt… Familia Novak Lajos din Târgu Mureș m-a luat să aibă grijă de mine, dar se purtau urât și mi-a fost frică să rămân cu ei. Îmi era frică să nu mă trimită la cerșit, așa că după cea de-a doua rundă de operații din Elveția, am refuzat să mă mai întorc la ei…”, povestește Alin.
Din nou la Casa Copilului
Perioada de după reîntoarcerea acasă, petrecută la Centrul de Ocrotire Nr. 4 din Miercurea Nirajului, i s-a părut lui Alin “cel puțin interesantă”. A fost prins în vârtejul unor evenimente care l-au bulversat. Ajuns în pragul pubertății, dorea să ia parte la acțiunile colective, iar “evadarea” în jungla orașului, după o viață petrecută între patru pereți, a fost ceva neașteptat, frumos și înspăimântător, în același timp. Centrul din Miercurea Nirajului s-a desființat anul trecut.
Alin a fost repartizat provizoriu la Sâncraiu de Mureș, într- una din căsuțele de tip familial, unde sunt îngrijiți copiii din sistemul de ocrotire. Ulterior, la nivelul DGASPC Mureș, s-a decis mutarea lui Alin la Ceuașul de Câmpie.
“Și acolo și aici sunt câte 12 copii mici cu deficiențe psihice. Eu sunt al 13-lea și cel mai mare dintre toți. Îmi doresc foarte mult să încep să duc o viață normală. Nu am mai fost la școală de un an jumate, din cauză că distanța este prea mare. Și la Sâncrai și aici sunt dealuri de coborât și de urcat. În ultimul timp, proteza de picior mi-a rămas mică și am abandonat-o prin dulap”, explică la despărțire Alin.
Aceasta este istoria unui copil care încearcă să își facă loc în lume, după puterile sale, tânjind după normalitate și iubire părintească.
n Eugenia KISS
