Uncategorized

Luptă la baionetă pentru controlul Aquaserv

Problemele dintre Aquaserv și Primăria municipiului Târgu-Mureș sunt departe de luminița de la capătul tunelului. Într-o conferință de presă susținută săptămâna trecută, Kiss Geza, manager Dezvoltare și Relații în cadrul Companiei Aquaserv a ținut să facă o prezentare apolitică referitor la modul de funcționare a serviciilor de apă canal și finanțarea investițiilor în domeniu. „Am dorit să avem această conferință de presă pentru a prezenta câteva elemente legate de contextul actual din România a utilităților de apă, prestării serviciilor de apă și modul în care se finanțează investițiile în acest domeniu. Va fi o prezentare apolitică și foarte tehnică”, a spus Kiss. Conferința de presă vine după ce în „meciul” pentru controlul operatorului de apă dintre Compania Aquaserv și Primărie au avut loc mai multe runde în care fiecare arunca în fața publicului pierderea unei posibile finanțări de 90 de milioane de euro, care acum se ridică pe întreg județul la 200 de milioane. În această sumă sunt incluse fondurile de coeziune de 105 milioane euro la care se adaugă sumele solicitate de localități în baza altor posibilități de finanțare. Din suma de 105 milioane de euro, 90 de milioane sunt destinate investițiilor, restul de 15 milioane reprezentând cheltuieli cu asistența tehnică, plata unor terenuri și altele.

În fapt problema este simplă. Pentru a se putea accesa aceste fonduri a fost creată Asociația de Dezvoltare Intracomunitară (ADI). „Localitățile dintr-un județ care doresc să participe la accesarea de fonduri pentru a dezvolta infrastructura se asociază în ADI. Această asociație încheie un contract de delegare cu operatorul regional. Operatorul regional trebuie să fie un operator în care să existe capital social numai al autorităților fără capital privat”. Acest contract de delegare este aprobat de fiecare Consiliu Local în parte și trebuie să respecte modelul cadru dezvoltat de Ministerul Mediului. Consiliul Local Târgu-Mureș a prezentat un contract de delegare cu două probleme de formă: lipseau prevederile privind delegarea semnării contractului de către președintele asociației care semnează în numele tuturor localităților precum și cea privind cesionarea către ADI și apoi către operatorul regional a unor bunuri aflate în patrimoniul public cum ar fi conducte, uzine de apă, stații de epurare etc. De aici scandalul. De o parte Aquaserv spune că trebuie să se respecte regulile UE. De cealaltă parte Primăria spune că nu e de acord să renunțe la dreptul de semnătura asupra patrimoniului orașului. Chiar dacă CL Mureș are 81% din patrimoniul ADI, președinția Asociației este asigurată de președintele CJ Mureș, Lokodi Emoke. Repercursiunile sunt simple. Dacă contractul de delegare, respectiv statutul Aquaserv nu este modificat conform normelor UE, fondurile se pierd, dacă este modificat prea târziu fondurile se termină și dacă Târgu-Mureșul iese din asociație va trebui să se descurce pe propriile picioare.

Dorin Florea vrea demisia lui Daraban și atât

Primarul Dorin Florea rămâne pe poziție și îi solicită din nou demisia lui Daraban Otto. „Este o expresie românească: hoțul strigă hoții. Atacând hotărârea Consiliului Local în instanță dânșii au făcut să fie inexistentă acea hotărâre. Hotărârea spunea foarte clar că dădeam girul pentru modificarea actului constitutiv. Momentul în care ei au preferat acest atac în instanță au făcut-o numai pentru a rămâne Daraban acolo. Nu și-au pus în calcul nici o clipă că orașul va pierde acești bani”, a spus Florea. Primarul susține că așa cum a plecat Ceaușescu poate pleca și Daraban. „Nu-i nici un fel de pierdere. A plecat Ceaușescu, a plecat Bush și nu pleacă Daraban de la Aquaserv? Acolo e o coalizare care mi se pare deplasată. Consider că trebuie să plece pentru că bătaia de joc referitor la calitatea apei și la lucrările stradale sunt fapte”, a mai spus Florea.

Sanda VIÅ¢ELAR

Show More

Related Articles

Back to top button
Close