Excelenta ca o sfidare
N-am vazut nicaieri publicat, nici în presa scrisa, pe forumuri, nici pe vreun blog fragmente din lucrarile de bacalaureat ale elevilor eminenti. Unele lucrari de 10, impecabile. În schimb am vazut peste tot, zi de zi transmise pe canalele mass-media livrate perlele, gafele, micile stângacii sau tâmpeniile scrise de niste elevi distrati, nepregatiti sau pur si simplu haiosi. Unele perle pareau scrise în bataie de joc, ca sa se distreze de profesori sau sa-si manifeste spiritul smecheresc. Este ok. Elevii au vârsta la care li se permit insolente, au dreptul de-a nu sti tot ce li se cere fara a face totusi impresia ca sunt nepregatiti sau prosti. si ei stiu, desi e prea devreme pentru scepticism, ca scoala nu e o institutie care te pregateste pentru ce e important în viata.
Preocuparea pentru a atinge excelenta la scoala îti poate rapi timpul necesar si energia pe care le-ai putea întrebuinta pentru a învata altceva decât materii din care sa dai examene. A învata regulile vietii, a învata sa alegi ceea ce e important chiar daca pare unora inutil, si a învata sa nu confunzi urgentele cu valorile reale. Da, e urgent sa treci un examen de bacalaureat. E important sa scoti note bune si o medie buna, mai ales ca îti asigura intrarea la facultate, dar în sine aceste performante formale n-au nicio valoare. Conteaza numai daca topul este real si la temelia rezultatelor bune stau niste caractere, vocatii si aptitudini gata sa se dezvolte în timp indiferent de locul unde vor ajunge, în tara sau în afara, si indiferent de conditii.
Conteaza sa înteleaga aceasta regula, asemanatoare cu cea formulata în 1969 de dr. Laurence J. Peter, dar nu identica: excelenta cuiva este proportionala cu incompetenta celorlalti. Orice minte sclipitoare face ca mintile celorlalti sa para opace, orice geniu îi transforma pe ceilalti în mediocri. Cu cât esti mai bun, cu atât creezi incompetenta pentru ca nivelul atins de tine nu se poate distribui spontan celorlalti. Altfel spus, cu cât esti mai bun, cu atât ceilalti sunt mai slabi, mai necalificati sau incapabili. Simplu spus, mai prosti.
Însa statistica are întotdeauna ultimul cuvânt. Cei multi, deci mediocrii, cei slabi si cei prosti sunt coplesitoarea majoritate a oricarei populatii, pe care performantele celor mai buni nu fac decât sa-i arate în adevarul slabiciunii si micimii lor. Ei fac însa regulile si convin asupra criteriilor de competenta, adecvate mediocritatii lor. Pentru ca excelenta nu le e la îndemâna, caci nu e contagioasa, o vor exclude. Ierarhia si topurile vor fi regândite si refacute în asa fel încât toate locurile sa fie ocupate de ei. Cei de la vârf, ca si codasii au aceeasi soarta – sunt eliminati. Primii, pentru ca sistemul nu-i înghite, nu le poate integra excelenta, iar cei din urma pentru ca sunt de prisos, inutili.
Dupa principiul pomenit, cu cât esti mai bun, cu cât excelezi sau esti o raritate, cu atâta sansele de-a fi integrat în grilele sistemului se împutineaza. Asa încât, printr-o ciudata distorsiune a lucrurilor, cei mai buni ajung sa aiba acelasi destin ca si cei mai slabi – sa fie nedoriti, inutili, fara rost. Excelenta se plateste oricând, în cel mai bun caz cu neîntelegere si nerecunoastere. Excluderea însa pândeste la tot pasul, pentru ca morisca sociala nu are niciodata chef sa-si rupa dintii în cei prea „tariâ€. Prefera sa molfaie pasta mediocritatii din consensul careia îsi extrage de fapt regulile. Excelenta este mereu în afara regulii, iar uneori chiar împotriva ei. De aceea va fi mereu ignorata, sanctionata ori pedepsita. Poporul nostru a stiut mereu asta când a emanat optimistul aforism: „Niciun bine nu ramâne nepedepsit.†La fel, niciodata excelenta nu va ramâne neplatita. Pentru nesabuinta de-a fi mai presus de altii – mai bun, mai just, mai cinstit, mai sincer, mai pasionat, mai creativ, mai iertator – vei ajunge într-o buna zi sa fii aspru pedepsit. Daca ai facut prostia sa fii prea bun pentru regula sociala ori profesionala, nu ai scapare. Nu e bine sau rau în sine, ci numai real. Asa stau lucrurile fara ca cineva anume sa aiba vreo vina directa. Pari sfidator daca nu juisezi în euforica fraternitate a celor marunti si nu pui umarul la îngroparea exceptiilor.
