Uncategorized

Crăciunul în Brâncovenești

O zi obișnuită în Brâncovenești. Aici parcă nimic nu amintește că suntem în prag de Crăciun. Poate doar beculețele ce ornează îndoielnic sediul primăriei. În rest, mai nimic. La primărie e vânzoleală mare și nu pot discuta cu nimeni. Oamenii înșirați de o parte și de alta a holului așteaptă resemnați să intre în audiență. Se discută aprins despre nu știu ce pachete de făină și ulei care, din câte pricep i-au dezbinat pe săteni și i-au pus rău cu mai marii comunei. Afară totul e calm. Pe o bancă se încălzește la soare un bătrân. Într-o curte alăturată, doi gospodari înjură înverșunați o drujbă ce nu vrea nicicum să pornească. În fața școlii un dascăl încruntat ceartă niște împielițați de copii ce bat mingea pe terenul de sport. Două eleve cam voinicuțe îmi aruncă dulci ocheade și-și dau coate chicotind. Așa arată o zi, în prag de Crăciun, în Brâncovenești.

Pornit pe urma tradițiilor de Crăciun de pe Valea Mureșului, am poposit pentru câteva ore în comuna Brâncovenești. Aici oamenii sunt mai degrabă preocupați de ziua de mâine, decât de învierea unor obiceiuri pe care, zic ei, oricum nimeni nu mai dă prea multe parale. Și totuși, există o tradiție pe care toți o țin cu strășnicie: tăiatul porcului… pe românește. Fără anestezie și fără norme europene.

„Da’ de ce să-i mai fac injecție, măi tată, dacă și-așa îl fac cârnați?” se miră nea’ Toader.

Moș Luca nu taie porcul. Nici după normele vechi, nici după cele noi. Dar nici cu tradiția nu se prea omoară:

„Ce obiceiuri să mai țin minte? Nu mai țin minte nimic, că-s tare bătrân” mi se plânge el. Îi sare în ajutor fiul său, Liviu. „La noi nu prea se mai țin tradițiile. De obicei tradițiile sunt ținute în văgăunele unde nici asfalt nu e. La noi e altfel, toată lumea are măcar opt clase, oamenii sunt mai deschiși la minte, nu-i mai poți prosti chiar așa, cu orice. Noi avem televizor, vedem tot ce se întâmplă prin lume, e altceva.”

Doamna Ana Rotoș știe exact unde s-au pierdut obiceiurile de altădată: „Aici în comună majoritatea sunt unguri. Ei sunt reformați și mai mult ne dăm noi după obiceiurile lor decât să se dea ei după ale noastre. Din păcate încet, încet ne amestecăm cu ei.”

Am intrat și în gospodăria unor unguri-reformați, să văd pentru ce și-au pierdut românii datina. Csiki bacsi e foarte amabil și m-ar invita în casă, dacă l-ar lăsa nevasta. Dar ea ne privește colțoasă de lângă cuptor, așa că hotărâm să vorbim afară. „Eu cred că e loc sub soare și pentru ortodocși și pentru reformați”, începe el timid. „Noi nu prea avem multe tradiții. De Crăciun vin copiii să ne colinde, iar în rest tăiem porcul, împodobim bradul și cam atât.”

Autenticul se pierde acolo unde începe civilizația

Am întâlnit însă și oameni preocupați de străvechile obiceiuri românești. Ioan Bândilă e văzut în comună ca mare muzeograf și păstrător de tradiții. „Îmi place să colec­ționez lucruri care pentru mine au o mare valoare, atâta tot.” îi contrazice el.

De-a lungul timpului a adunat o puzderie de obiecte de muzeu pe care și le expune mândru prin toată casa. Are chiar și un car vechi de când lumea, pe care-l ține la poartă, să vadă lumea care trece prin fața casei, că acolo stă un om cu mare respect pentru tradițiile românești. S-a născut în Toplița și-mi vorbește cu mare drag de datinile de pe acele meleaguri.

„Pe vremuri, în Toplița, oamenii erau deosebit de gospodari. Era mare rușine să ai mai puține oi sau mai puține vaci, decât restul gospodarilor. Oamenii trăiau din crescutul vitelor și munții din împrejurimi erau plini de turme de oi și de cirezi de vite. Se dădea mare bătaie între gospodari, pentru pășunile cele mai bune. Astăzi, munții sunt aproape goi, toată lumea fură lemne și pădurile dispar văzând cu ochii.

Cât despre Crăciun, cele mai frumoase obiceiuri le aveau cei din Idicelul de Pădure. Așa se explică și faptul că prin anii ’70, pe unde se ducea, Ansamblul Folcloric din Idicel lua premii peste premii. Au luat premiul I la Festivalul din Latri, la Cannes, în Serbia, pe unde mergeau, se umpleau de premii. Dar și aveau un port deosebit de frumos și de bogat.”

Cu toate că-și amintește cu bucurie de vremurile de altădată, prezentul îl cam dezamăgește pe „muzeograful” Bândilă. „Din păcate, tradițiile nu prea mai au trecere în rândul oameniilor simpli. Acum, de tradiții vă mai interesați din când în când, voi, jurnaliștii înnebuniți după senzațional, se mai ocupă cei de la primărie și profesorii, pentru că ei n-au de ales și mai suntem noi cei care refuzăm să acceptăm realitatea. Autenticul se pierde acolo unde începe civilizația, aceasta e din nefericire cruda realitate.”

Allain CUCU

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close