Șase! Șase! În zadar!
Despre afaceri și universul afacerilor este riscant să vorbești. Dar mai ales să scrii. Deoarece, domeniul în cauză este unul nu doar vast, cât mai degrabă încâlcit și inaccesibil. Și asta nu numai într-o economie de piață nefuncțională, cum este cea românească. Se mai întâmplă și la casele mai mari cu vechi tradiții capitaliste. Mai rar ce-i drept! La noi, totuși, în această perioadă se vorbește la modul negativ despre tranzacțiile de orice natură, instalându-se percepția generală că în România mileniului lll avem de-a face mai mult cu un soi de afacerism deocheat decât cu îndeletniciri serioase, imaculate și oneste. Acum, nici noi nu vrem să dăm cu bolovanul! Dar un sâmbure de adevăr tot există. și încă unul mare de tot! În toată această abrambureală, vina pare să revină, incontestabil, Statului și aparatului său administrativ. Care, fie vorba între noi, nu mai este deloc considerat, de tagma celor care plătesc impozite (sau care, cel puțin teoretic, ar trebui să le plătească), a fi atotputernic. S-au dus vremurile! Realitatea de drept se conturează acum altfel! Și diferă, după caz, de la un agent fiscal la altul. Iar dacă, în urmă cu câțiva ani puteam afirma cu certitudine că agentul fiscal, numit mai nou 007, avea pusă pe frunte pecetea de scrupulos și ursuz, inspectorul zilelor noastre se conturează fie ca fiind corupt, fie nepăsător. Iar de aici, până în a vedea în acești “Bonzi” ai Finanțelor Publice copia perfectă a unui pitbull, mai este cale lungă. În tot acest haos, paradoxal, mai există încă un lot minuscul care este cuprins de toți fiorii la auzul cuvintelor magice: “Vine Fiscul!”. Pe cei mai mulți dintre afaceriștii noștri, însă, îi doare în… cot! Pentru că Statul le permite. În timp ce Fiscul, de cele mai multe ori nu are habar de ceea ce se întâmplă în propria-i ogradă. Să luăm spre exemplu, cazul prezentat în acest număr de ziar privind afacerile ilegale care se derulează cu materiale neferoase sau aliaje ale acestora. Și unde, drept chezășie la cele susținute mai sus, vine declarația, aproape smulsă, a lui Lucian Savu, directorul de la Finanțe Mureș: “Este foarte bine că ați descoperit așa ceva! Vă promitem că ne vom autosesiza și noi”. Adică, nu este puțin ieșită din tipar toată această situație creată? La fel de bine, ar putea să-mi mulțumească și coafeza pentru simplul fapt că i-am adus aminte să-mi pieptene părul înainte de a-l aranja. Iar exemplele ar putea să continue! Până la urmă, unde încep și se termină responsabilitățile unei instituții? Sau câți dintre marii șefi ai zilelor noastre își cunosc cu adevărat atribuțiile? E tragic, și în același timp jignitor, faptul că în ultimul deceniu și jumătate funcționarul public din România continuă să se compromită în modul cel mai josnic. Cât despre acești “James Bonzi” ai economiei mureșene, no comment!
de Monica MÄ‚EREAN
