Creștinismul și problemele lumii contemporane (I)

Rãspunzând invitației Ziarului de Mureș, Pãrintele Alexandru de la Chilia athonitã “Nașterea Sfântului Ioan Botezãtorul”, a susținut în data de 27 octombrie 2005, o conferințã la Catedrala Mare din Târgu-Mureș, din cuprinsul cãreia prezentãm, pe parcursul mai multor numere, ample pasaje.

“Trebuie fãcutã distincția între sacru și profan, între ce este sfânt și al lui Dumnezeu, și ce este lumesc, secular și profan. Aici, în bisericã, suntem împreunã cu harul și mila Domnului, cu cugetul cãtre Dumnezeu și cãtre cele înalte, și cãtre bucuriile pe care Dumnezeu ni le dãruiește nouã prin Biserica Sa, prin slujitorii bisericii, și prin credința și râvna noastrã, iar în spațiul de afarã, în spațiul secular, din care venim cu toții, sunt, știm foarte bine, vrajbã, neînțelegere, certuri, suferințe trupești, sufletești, procese, accidente, boli, ș.a.m.d. Dar aici este tãmãduirea, aici este speranța, nãdejdea și deschiderea lui Dumnezeu cãtre om și a omului cãtre Dumnezeu, aici este spațiul pe care Dumnezeu ni l-a dãruit în Biserica Sa sfântã și veșnicã prin care comunicãm direct cu Dumnezeu, mai ales în timpul Sfintei Liturghii, când harul se pogoarã la chemarea slujitorilor sfântului altar, și când, din potir, omul binecredincios primește sfântul sânge și sfântul trup al Mântuitorului, sub forma sfintei împãrtãșanii, atunci când este bine pregãtit, curãțit de pãcate, prin sfânta spovedanie, prin pocãințã; toate acestea sunt tainele Bisericii pe care Dumnezeu ni le-a dãruit și pe care noi trebuie sã le folosim, pentru cã sunt comori care ne duc la ceruri. Fãrã aceste comori nimeni nu se poate mântui, chiar dacã unii zic: “Da, știm cã este Dumnezeu, știm cã existã, credem și noi în Dumnezeu, dar ce sã facem, avem treabã, n-avem timp”, și gãsesc tot felul de pretexte, care ne țin departe de Bisericã. Ei, aceasta este lumea contemporanã, lumea care aleargã dupã miraje, dupã bogãții, dupã putere, aleargã dupã plãcere, care astãzi sunt, și mâine dispar ca fumul și ca ceața – lumea contemporanã care este în dezacord cu creștinismul.

Creștinismul este darul lui Dumnezeu care a început o datã cu zidirea, cu facerea și a continuat cu profeții, cu Moise, cu David, cu toți ceilalți care au prezis venirea Mântuitorului în lume, care s-a petrecut dupã cum profețise și profetul David, și profetul Moise, la vremea pe care Dumnezeu a socotit-o. El a venit în lume ca sã ne mântuiascã, sã ne scoatã din stricãciunea în care se aflau toți și încã ne aflãm și noi, și sã ne ridice spre cerurile Sale. A desfãcut mâinile ca sã ne îmbrãțișeze pe toți și sã ne ridice la cele cerești. Acesta este creștinismul de atunci și pânã acuma și va continua pânã la sfârșitul veacului acestuia și dupã aceea. Creștinismul este începutul și sfârșitul, este Alfa și Omega, este salvarea neamului omenesc, prin jertfa mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos, pe care și noi trebuie sã o urmãm la nivelul fiecãruia, sã jertfim și noi din cele ce ne-a dat Dumnezeu: din timp – ca sã venim la sfintele slujbe, sã ne rugãm acasã, sã avem rugãciunile noastre, din prisosul pe care-l avem – sã dãm sfintei biserici, sã dãm sãracilor și unde este nevoie, sã ne jertfim genunchii în rugãciuni de mulțumire, în primul rând lui Dumnezeu, și de recunoștințã pentru toate darurile sale, de slavã lui Dumnezeu pentru atotputernicia Lui de necuprins și infinitã cu care ne ține și ne hrãnește și ne bucurã și ne și încearcã și, la sfârșit, de cerere pentru cele trebuincioase mântuirii, pentru cã niciodatã Dumnezeu nu o sã asculte o cerere de felul “Doamne, ajutã-mã sã câștig la Loto!,” sau ceva de genul acesta. Și sunt mulți care se roagã și spun lucrul acesta. Nu este aici întâlnire cu Mântuitorul. Un câștig nemuncit nu face nici cât o ceapã degeratã. Câștigul este cel pe care-l facem din munca noastrã, din strãdania noastrã, dupã cuvântul lui Dumnezeu. Și atunci când avem o astfel de viațã curatã și dedicatã lui Dumnezeu, Dumnezeu ne dã fiecãruia dupã nevoi și dupã râvna fiecãruia, ca sã ne ridice încet-încet, cãtre cele înalte, cãtre cele sfinte, cãtre cele mântuitoare, cãtre bucuriile pe care, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel, nici cuvântul nu le poate rosti, și ce ochii n-au auzit și ce urechile

n-au auzit sunt acolo, sus. De aceea, Sfântul Munte Athos și toate mãnãstirile din România au, ca și aceastã sfântã bisericã, un caracter sacru, sfânt. Sunt clãdite de Dumnezeu și toate asalturile și toate atacurile cele viclene ale celor care sunt împotriva vieții noastre se vor izbi de zidul pe care Dumnezeu îl așazã în jurul spațiilor sacre. Dumnezeu este mare, Dumnezeu este atotputernic, Dumnezeu se ridicã peste toate relele care încearcã sã vinã asupra bisericii sale, și niciodatã, niciodatã porțile iadului n-o sã poatã birui biserica lui Dumnezeu.

Vrãjmașul încearcã, el ispitește, el șoptește ba una, ba alta, la urechile unora și altora, dar Dumnezeu nu-i lasã pe ai lui. Numai dacã omul se lasã ispitit și dacã vrea sã-și strângã avuții pe pãmânt, Dumnezeul îl lasã. Își strânge avuții, dar atunci când se înmulțesc și vrea sã facã alte hambare ca sã încapã acolo tot ce a strâns, vine îngerul și îi ia sufletul, și toate se risipesc și se duc unde nici nu se gândește. Dar cel care are, și din prisosul pe care îl are, dã celorlalți, își trimite comoarã în ceruri. Oamenii sunt astãzi înclinați sã meargã cãtre cele lumești, iar din cauza aceasta pierd șansa de a urca treptele mântuirii, de a urca cãtre ceruri, acolo unde Dumnezeu ne așteaptã. Ei cred cã acesta este rostul vieții pe pãmânt. Vãd cã vecinul are mai mulți bani, își spun în sinea lor – “sã am și eu”, are mașinã, “sã am și eu”, are o vilã, “sã am și eu” și începe o concurențã din aceasta nefireascã, care nu e plãcutã lui Dumnezeu. Nici el, nici apostolii, n-au avut nimic pe pãmânt, decât hainele de pe ei și încãlțãmintea, pentru cã niciodatã bogãția nu a adus fericirea.

Și e momentul sã vã spun câteva cuvinte despre Sfântul Vasile cel Mare, care a fost într-o familie foarte bogatã. Avea bogãții în trei regiuni, bogãții nemãsurate, și el și întreaga familie. Și, Sfântul Vasile a avut de mic, din pruncie, dorința de a se mântui și de a se urca la cele cerești, așa cum o ardoare înflãcãratã ne dã Dumnezeu. Și el era foarte bun prieten cu Sfântul Grigore de Nazianz; fãcuserã școala împreunã și își puseserã în gând cã atunci când va fi vremea potrivitã, sã se retragã din lume, într-un loc deosebit, într-un loc ascuns, tainic, unde sã poatã sã ducã o viatã de liniște și de rugãciuni închinate lui Dumnezeu. Și, cine a citit viața Sfântului, aflã acolo despre scrisoarea Sfântului Vasile cãtre Sfântul Grigore de Nazianz, o scrisoare frumoasã, în care spunea: “Da, aștept ca sã ne împlinim visul nostru, gândul nostru, sã ne retragem împreunã, sã lucrãm planul nostru de mântuire. Dar bogãțiile pe care le are familia mea mã opresc. Trebuie sã renunț la ele pentru cã grijile bogãțiilor sunt prea mari și aceste griji îmi risipesc viața”. Și, împreunã cu mama sa, Emiliana, și cu sora mai mare, Macrina, dupa ce s-a stins din viațã tatãl lor, au hotãrât sã împartã toatã averea lor sãracilor, toatã familia. Vã închipuiți ce unitate frumoasã, ce comuniune de idei, toatã familia, care a înțeles cã bogãția este un obstacol de netrecut pentru mântuire, obstacol pe care Domnul nostru Iisus Hristos ni l-a pus în vedere atunci când tânãrul bogat a venit și I-a spus: “Doamne, ce trebuie sã fac ca sã mã mântuiesc și sã câștig Împãrãția? Și Mântuitorul i-a spus lui: “Sã împlinești poruncile. Sã nu furi, sã nu omori, sã nu hulești, sã nu desfrânezi.” Și el a spus: “Toate astea le fac de când mã știu.” Și atunci Mântuitorul, care îi știa gândul, i-a spus: “Ei, atunci, du-te și dãruiește-ți avuțiile sãracilor”. La care tânãrul bogat a plecat mâhnit, fãrã sã spunã un cuvânt. Dupã plecarea lui, Mântuitorul a spus apostolilor: “Adevãrat, adevãrat vã spun, mai lesne trece cãmila prin urechea acului decât sã intre bogatul în Împãrãția Cerurilor”. Dar, asta nu înseamnã cã bogatul nu poate sã intre în Împãrãție, însã intrã cu greu. De ce? Pentru cã nu se poate despãrți de bogãție. Care este greșeala? Ce e rãu în a avea bogãție, dacã, mai ales, bogãția a fost câștigatã nu prin furturi sau jocuri necinstite, sau lucruri necurate? Sunt mulți care primesc bogãție de la Dumnezeu prin muncã cinstitã. Despre aceștia vorbim, așa cum probabil și tânãrul bogat avea bogãția. Nu rezultã cã ar fi fãcut ceva necurat. Ce se întâmplã? Cel care are bogãție stârnește în jurul lui invidie: “De ce el are atâta și eu nu am? Lui i-a dat mai mult, mie mi-a dat mai puțin”, și ajunge chiar ca la un moment dat sã îl facã pe unul sau pe altul din jur sã primeascã ispita vrãjmașului și sã se ducã și sã fure, sã-i fure din avuție sau chiar sã omoare ca sã obținã avuția. Iatã câte pãcate poate sã stârneascã numai prezența avuției în jur. Dacã acel om n-ar avea avuție, în jurul lui ar fi pace. Nimeni nu s-ar gândi sã judece de ce are, de ce nu dã, de ce strânge, nimeni nu s-ar gândi sã-i fure, nimeni nu s-ar gândi sã-l omoare. Deci stârnește în jur ispite la pãcate, dar atunci când el are și dãruiește celor din jur dupã nevoile lui, aceste șanse de pãcat care sunt virtuale, dispar. Iar el, prin dãrnicie își pregãtește comoarã în cer. Acesta este pãcatul bogãției care este departe de armonia și echilibrul stabilitã de Dumnezeu prin voia Lui, și care ne-a îndemnat: strângeți comoarã în cer, nu pe pãmânt, cã pe pãmânt le furã hoții, le mãnâncã moliile și rugina. Strângeți comoarã în cer. ”

(va continua)

Ziarul de Mureș a lansat o punte de legãturã între credincioșii din țarã și monahii români de la Muntele Athos. Paginile ziarului gãzduiesc, sãptãmânal, materiale realizate de pãrintele Alexandru, monah la chilia “Nașterea Sfântului Ioan Botezãtorul”, aflatã în zona Colciu. Pãrintele aduce vocea Sfântului Munte mai aproape de sufletele credincioșilor, care, la rândul lor, pot sprijini, dupã puteri, viața celor care se roagã pentru noi la Athos.