“Cristos a înviat din morţi, fiind garanţia învierii tuturor celor adormiţi!”

† LUCIAN, din mila lui Dumnezeu şi graţia Scaunului Apostolic al Romei, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei de Alba Iulia şi Făgăraş – Blaj şi Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, har vouă, bucurie şi pace în Cristos Isus cel înviat din morţi, Garantul învierii noastre!

Preacucernici fraţi preoţi,
Iubiţi fii sufleteşti,
După ce am parcurs o perioadă de zece săptămâni – perioada Triodului, perioadă rânduită de Biserică pentru conştientizarea sensului Postului Mare şi a Săptămânii Mari, iată-ne ajunşi la “Paştile cele sfinţite, Paştile cele noi, Paştile cele de taină, Paştile cele preacinstite, Paştile Cristos Mântuitorul, Paştile credincioşilor”.
În urmă cu zece săptămâni, Isus ne învăţa calea smereniei, temelie a tuturor virtuţilor şi virtute care ne aseamănă cu Isus, cu Mama Sa preacurată şi cu sfinţii. Am învăţat apoi că greşelile şi fărădelegile oamenilor au determinat “deşertarea de Sine” a Fiului lui Dumnezeu, Care s-a făcut om din iubirea de oameni, pentru ca pe oameni să-i răscumpere. În faţa unei asemenea imensităţi de smerenie, noi, cei păcătoşi şi întinaţi cu greşeli, îngenunchem smeriţi şi “plângem cu amar”, ca şi Petru. Plângem, pentru că ne-am rătăcit cu voie într-o ţară îndepărtată şi care nu ne este proprie, departe de casa Tatălui, întru animaliceşti deprinderi, “risipind bogăţia darului celui părintesc”. Numai smerenia ne ajută să ne revenim în sine şi să ne întoarcem, prin pocăinţă, la Cel ce nu încetează nici o clipă să ne iubească. Numai iubirea neîntreruptă a tatălui l-a întors pe fiul rătăcitor acasă! Numai iubirea nemărginită şi veşnică a Părintelui ceresc ne întoarce pe noi, fiii Săi, la moştenirea pregătită de la întemeierea lumii! Nu ne întoarcem? Ne aşteaptă starea cea de-a stânga, pentru neascultare şi insensibilitate la dovezile de iubire ale Tatălui. Pentru aceasta au fost izgoniţi Adam şi Eva din raiul pământesc, şi împreună cu ei, toţi urmaşii lor.
Pentru aceasta, începutul Postului Mare găseşte pe om, chip al lui Dumnezeu şi chemat să ajungă la asemănare cu El, în afara raiului, pentru păcatele cele grele. Dar, “sosit-a timpul, spune Biserica; începutul luptelor celor spirituale, biruinţa cea împotriva demonilor, înfrânarea cea întrarmată, podoaba îngerilor, îndrăznirea cea către Dumnezeu, că prin aceasta Moise s-a făcut vorbitor cu Ziditorul, şi nevăzut a primit glas în urechile lui; Doamne, prin aceasta învredniceşte-ne şi pe noi să ne închinăm Patimilor Tale şi Sfintei Învieri, ca un iubitor de oameni” (Laudele Duminicii izgonirii lui Adam din rai). Acesta este sensul postului; acesta este scopul postului: să ajungem la Patimile Domnului şi la sfânta Lui Înviere, “lepădând lucrările întunericului şi îmbrăcându-ne în armele luminii”.
În prima duminică a Postului Mare ne-au fost prezentate icoanele, pe care, după învăţătura Sfinţilor Părinţi de la Conciliul VII Ecumenic, cinstindu-le, cinstim pe cel care este prezentat în ele. Mai mult, cinstirea sfintelor icoane ne înalţă la adevărul că “Biserica se îmbracă cu chipul cel după trup al lui Cristos, ca şi cu o podoabă mai presus de lume”, ea fiind “Trupul lui Cristos”. Noi înşine suntem chip, după chipul Celui ce ne-a zidit. Ce sublimă demnitate pentru om! Totodată, în prima duminică a Postului suntem chemaţi la apostolat, la acel apostolat al iubirii şi al milostivirii, urmându-l pe Hristos, precum altădată apostolii.
Suntem invitaţi apoi la manifestări concrete ale credinţei, pentru ca drumul Postului să fie rodnic în minuni ale harului, pentru ca “slăbind patimile trupeşti, să culegem din sufletele noastre flori dumnezeieşti”, cu care “să împletim cununi Stăpânei zilelor”, care este tocmai Ziua Învierii.
Duminica din mijlocul Postului ne prezintă Crucea. Fără Cruce nu este înviere! Sfânta Roza de Lima spune că “în afară de Cruce nu există altă scară care duce la cer”. Iată cum teologhiseşte despre Cruce Biserica, liturgisind: “Cristoase Dumnezeul nostru, Cel ce ai primit răstignire de bună voie, spre învierea cea de obşte a neamului omenesc, şi prin trestia Crucii sângerându-Ţi degetele cu vopsele roşii, Te-ai milostivit a iscăli pentru noi, ca un împărat, cele ce sunt de iertare!” Isus îi cheamă pe ucenicii Săi să-şi ia crucea şi să-I urmeze (Mt 16,24), pentru că “El a pătimit pentru noi, lăsându-ne pildă, ca să păşim pe urmele Lui” (I Pt 2,21). Suntem constituiţi într-un popor al Crucii, într-o Biserică a Crucii!
Rugăciunea şi postul ni se prezintă, apoi, ca arme sigure pentru înlăturarea şi eliberarea de orice “soi de diavoli” (Mc 9,29). Suntem invitaţi să-i aducem la Isus pe copiii noştri, precum tatăl din evanghelia Duminicii a IV-a a Postului Mare. Este vorba de înnoirea familiei în spiritul lui Cristos; de apărarea ei de duhul cel rău, care ameninţă, loveşte şi distruge.
“Între voi, ucenicii lui Cristos, să nu fie aşa; ci, cel ce vrea să fie mai mare între voi, să fie slujitorul vostru, iar cel ce vrea să fie cel dintâi între voi, să fie servitorul tuturor. Că Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-şi dea viaţa preţ de răscumpărare pentru mulţi” (Mc 10,43-54). Iată taina slujirii! Iată invitaţia la asemănarea cu Cristos! Numai aşa putem să-L primim în Ierusalimul vieţii noastre. Isus intră în Sfânta Cetate întru mărire şi cu puterea dumnezeirii “ca să omoare moartea”. Îl învie pe Lazăr şi merge la patima cea de bunăvoie!
Săptămâna Mare am trăit-o intens, cu multă rugăciune şi denii de priveghere.
Cina de Taină constituie expresia oferirii de bunăvoie a lui Isus, care se consumă “în nopatea în care a fost vândut” (I Cor 11,23). Agonia din grădina Ghetsimani, prinderea, purtarea o noapte întreagă “de la Ana la Caiafa”, într-un proces religios împotriva Celui ce era acuzat că desconsideră sâmbăta şi templul, sau că se face pe Sine Fiul lui Dumnezeu; acuzele din zorii Vinerii celei mari că Isus se face pe Sine împărat şi este împotriva cezarului roman, conduc la declanşarea acelei isterii de ură şi revoltă a omului nelegiuit şi nedrept împotriva Ziditorului.
“Săvârşitu-s-a” mântuirea noastră atunci când “cu piroane a fost pironit Mirele Bisericii”, atunci când sfâşietorul strigăt a cutremurat cerul şi pământul, precum şi inimile noastre. A înmărmurit toată făptura. Învăţătorul a murit şi a fost înmormântat!
Iată, dragi fii sufleteşti, drumul Marelui Post, pe care, întru dureri sufleteşti şi trupeşti, l-am străbătut împreună cu voi, buni credincioşi ai parohiilor noastre din oraşe şi sate.
Dar Viaţa nu poate fi înghiţită de pieire. Isus a înviat glorios din morţi. “Ziua Învierii! Să ne luminăm cu sărbătoarea”. Sfântul Apostol Pavel face din Învierea lui Cristos un capital imens al vieţii şi propovăduirii sale:
“V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu, că Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi, şi s-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece” (I Cor 15,3-5). Apoi, arată că viaţa creştină fără credinţa în înviere este lipsită de sens. Pavel are în vedere comunitatea creştinilor din Corint, care, precum toate comunităţile creştine din timpul acela, aşteptau revenirea lui Cristos încă în timpul  vieţii lor pământeşti. Dar unii mureau şi nu-L vedeau pe Cristos revenind! Apoi, pentru păgânii acelor timpuri, învierea morţilor părea ceva cu totul bizar. De aceea, Apostolul demonstrează că învierea creştinilor se află într-o legătură inseparabilă cu învierea lui Isus: “Cristos a înviat, fiind începătura învierii tuturor celor adormiţi” (I Cor 15,20). Mai întâi vor învia cei ce L-au mărturisit pe Cristos şi au crezut în El, apoi vor fi nimiciţi toţi duşmanii lui Isus. “Duşmanul cel de pe urmă care va fi nimicit va fi moartea!” Apoi, ca un Fiu supus, va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, iar “Dumnezeu va fi totul în toţi” (cf I Cor 15, 23-28).
Ce ne asigură Apostolul Pavel? Că noi toţi vom învia, precum Cristos!
Ce sărbătorim noi, creştinii, în aceste zile? Învierea lui Cristos şi învierea noastră! Iată de ce sărbătoarea tulbură conştiinţele împietrite, de două mii de ani. Iată de ce, tot de atâţia ani, milioane şi milioane de creştini au depus şi depun mărturie pentru Înviere. Iată de ce Crezul Bisericii, după ce proclamă învierea lui Isus, proclamă şi învierea noastră şi viaţa cea de veci! Paştele lui Cristos este şi Paştele nostru! Pentru aceasta ne copleşeşte bucuria!
Să intrăm toţi în bucuria Domnului nostru!
Iubiţii mei,
Anul acesta Blajul şi întreaga Provincie Mitropolitană sărbătoresc 250 de ani de la întemeierea, de către urmaşul lui Inocenţiu Micu, episcopul Petru Pavel Aron, a primei şcoli româneşti sistematice din Transilvania, deschisă la Blaj, la 11 octombrie 1754. Am marcat acest eveniment şi pe calendarul nostru de perete. Biserică, Şcoală, Naţiune! Acestea au fost punctele forte ale Bisericii Blajului. Iar dacă Biserica noastră a supravieţuit tăvălugului materialist-ateist, iar astăzi se străduieşte, în ciuda oricărei oprelişti, să se aşeze în rosturile ei, se datorează acelui spirit făurit în şcolile Blajului, spirit mai tare decât orice opresiune.
Anul acesta este şi un an electoral. Fiecare credincios al Bisericii noastre are dreptul să-şi folosească votul liber pentru promovarea binelui comun (cf GS,75). Aşadar, luminaţi de Spiritul adevărului şi de o conştiinţă curată, îi vom alege pe aceia care, “pentru a-i sluji pe oameni, se dedică binelui şi îşi asumă povara unor astfel de funcţii” (idem).
Se vorbeşte extrem de mult despre integrarea noastră europeană. Biserica Catolică cere să fie menţionat creştinismul ca factor fundamental de formare şi de menţinere a conştiinţei europene. Dorim o Europă fără naţionalism egoist, în care naţiunile să fie respectate ca adevărate centre vii de bogăţii culturale şi spirituale, şi care trebuie protejate şi încurajate în avantajul tuturor. O Românie şi o Europă în care drepturile lui Dumnezeu şi libertatea omului să fie respectate cu sfinţenie, în care viaţa de familie să fie tot mai mult protejată şi ferită de consumisme şi “iubiri” dezordonate. O lume în care tineretul să poată creşte în respect faţă de adevăratele valori, în adevăr şi frumuseţe, iar respectul faţă de copii şi faţă de viaţa acestora să fie realizat după exemplul dat de Isus. Dorim o Românie şi o Europă în care să strălucească chipul lui Cristos!

Dragii mei,
Bucuroşi de Înviere, privim spre Maica Domnului, cea care este modelul Bisericii şi mama noastră. Ea ajută să crească în noi virtutea speranţei. Speranţă în mai bine pentru toţi oamenii, în această lume, şi speranţă în moştenirea Împărăţiei de sus, cea pregătită nouă prin patima şi Învierea lui Isus.
Pe fiecare dintre voi vă întâlnesc în bucuria salutului pascal: Cristos a înviat!

Al vostru,

† LUCIAN
Arhiepiscop şi Mitropolit

Dată în Reşedinţa Mitropolitană din Blaj, la Marea Sărbătoare a Învierii Domnului, 11 aprilie 2004