Cruciada Copiilor. marea inselare

Unul dintre cele mai misterioase şi mai tragice episoade din istoria omenirii a fost Cruciada Copiilor. În 1212, zeci de mii de copii din vestul Europei au plecat spre Ierusalim, pentru a elibera Oraşul Sfânt de sub dominaţia musulmanilor. Călătoria lor s-a terminat însă tragic. În loc să cucerească Ierusalimul, copiii au murit înecaţi sau au fost vânduţi ca sclavi şeicilor musulmani.

La începutul secolului al XIII-lea, Europa creştină încerca să-şi recapete suflul după eşecul cruciadelor organizate pentru a recupera Ierusalimul din mâinile musulmanilor. Locul cel mai sfânt pentru creştini căzuse în anul 1076 sub ocupaţia Islamului. Din acel moment, sub oblăduirea Papilor, regii occidentali s-au străduit din răsputeri să recucerească “oraşul lui Dumnezeu”. În ciuda unor succese temporare, după trei cruciade (1096-1099, 1147-1149, 1189-1192), Ierusalimul continua să rămâ

nă în posesia musulmanilor. Disperarea creştinilor a crescut şi mai mult după eşecul celei de-a patra cruciade (1201-1204), iniţiată de Papa Inocenţiu al III-lea, care şi-a abandonat ţelul iniţial, degenerând într-un război fratricid, îndreptat împotriva Constantinopolului. Un val de deznădejde generală a cuprins creştinătatea apuseană. Se părea că nimeni şi nimic nu mai putea să salveze Ierusalimul din strânsoarea păgânilor. Speranţele mulţimii aveau să renască însă peste numai câţiva ani, cu ocazia unuia dintre cele mai ciudate evenimente din istoria Evului Mediu: aşa-numita Cruciadă a Copiilor.

Apostolul Copiilor

Puţinele mărturii păstrate în cronicile acelor vremuri relatează că în 1212 copiii au decis să facă ceea ce regii şi nobilii n-au reuşit: să elibereze Sfântul Mormânt. Tinerii credeau că eşecul cruciadelor anterioare a fost cauzat de păcatele adulţilor care au luat parte la ele şi erau convinşi că inocenţa lor le va permite să redobândească Ierusalimul.

Totul a început în provincia Orleans, când Etienne de Cloyes, un ciobănaş de 12 ani, a început să propovăduiască un lucru nemaiauzit până atunci. Spunea că, în timp ce păştea oile, un necunoscut s-a apropiat de el, i-a zis că este un cruciat întors din Palestina şi i-a cerut ceva de mâncare. După ce a primit o coajă de pâine, străinul i-a dezvăluit lui Etienne că este Iisus şi că micuţii Franţei vor reuşi acolo unde regii au dat greş. L-a desemnat pe Etienne să conducă marşul tinerilor spre Ierusalim şi i-a dat o scrisoare adresată regelui Filip August, care-şi petrecea vara la Saint-Denys, locul în care erau înmormântaţi conducătorii francezi.

Viziunile lui “Moise”

Cronicile medievale spun că tânărul de 12 ani s-a îndreptat spre Saint-Denys, predicând cu foc de-a lungul drumului: “Asemuindu-se lui Moise, Etienne le spunea copiilor că, odată ajunşi pe malul Mediteranei, marea se va da la o parte, iar ei vor merge spre Pământul Sfânt, protejaţi de Dumnezeu. Odată ajunşi acolo, necredincioşii musulmani îşi vor arunca armele la pământ şi se vor înclina î

n faţa purităţii copiilor. În acest mod, a convins o mulţime de copiii să-l urmeze. Nici un zăvor, nici o promisiune sau vreo ameninţare nu-i putea împiedica să i se alăture. Mergeau cântând cu voioşie pe urmele lui Etienne şi-i ascultau cu încântare fiecare cuvânt.
Ajuns la Saint Denys, lângă mormântul martirului Dionysius, apostolul-copil i-a vorbit regelui Filip August despre suferinţele creştinilor înrobiţi din Ierusalim. Multora dintre cei care l-au ascultat li s-a părut că aud gemete, strigăte de ajutor, zăngănit de lanţuri. L-a asemănat pe Iisus cu un rege expulzat, iar Ierusalimul cu o regină captivă. I-a arătat regelui Filip August scrisoarea primită de la ciudatul străin. I-a vorbit despre semnul care l-a făcut să-şi dea seama că a fost ales să elibereze Sfântul Mormânt. I-a spus că într-o zi oile sale au fugit de pe păşune. A mers în căutarea lor şi le-a descoperit într-un lan de grâu. Când a început să le bată ca să le aducă înapoi, oile au îngenuncheat pentru a-şi cere iertare”.

Demon cu chip de înger

După ce s-a consultat cu sfetnicii săi şi cu învăţaţii de la Universitatea din Paris, regele Filip le-a ordonat copiilor să se împrăştie, iar lui Etienne i-a spus să se întoarcă atunci când va fi mare. Copiii au refuzat să urmeze îndemnul regelui: “Precum ciulinii în bătaia vântului, s-au adunat în Vendome, coborând din munţi şi castele, ieşind din colibe mizere, cântând în timpul marşului, ţinând în mână lumânări de ceară şi fluturând cădelniţe înmiresmate. Convinşi de apropiata lor victorie, îi insu

ltau şi îi batjocoreau pe soldaţii cruciaţi întorşi din Palestina. Ť Destul a fost cu încercările voastre inutile de a elibera mormântul lui Hristos! Dumnezeu nu mai poate aştepta! S-a săturat de eforturile voastre deşarte şi plăpânde! Vă vom arăta ce pot face copiii!Å¥. Încrederea copiilor era sporită de încurajările primite din partea adulţilor, convinşi că inocenţa tinerilor oferă certitudinea succesului. În realitate însă, copiii, şi mai ales liderul lor, nu erau atât de puri cum se credea. Cronicarul Wendover îl prezintă pe Etienne drept un tânăr corupt: “După numărul anilor era un copil, dar în vicii era înaintat. Libidinos, dornic să profite de pe urma statutului de sfânt şi profet, călătorea boiereşte într-un car acoperit cu un baldachin, pentru a-l proteja de razele soarelui de august. Era înconjurat de 12 tineri din familii nobile, fiecare purtând o lance. Prostituatele roiau în jurul lor.” Însoţit de 30 de mii de copii, Etienne a ajuns la Marsilia, în sudul Franţei. Aici, contrar profeţiilor apostolului-copil, apele mării nu s-au despărţit.

Moarte şi sclavie

“Salvarea” a venit din partea unor negustori bogaţi – Hugo Ferreus şi William Porcus, în realitate vânzători de sclavi fără scrupule – care s-au oferit să-i transporte gratuit pe tinerii cruciaţi spre Ţara Sfântă. Cei doi au strâns şapte vase, care s-au umplut până la refuz cu copii. După ce navele au plecat, timp de 18 ani, Europa n-a mai ştiut nimic despre soarta micilor curciaţi. Unicul supravieţuitor al expediţiei, un preot care i-a însoţit pe

copii, a povestit la întoarcerea acasă că două dintre vase s-au izbit de stâncile din jurul insulei Acciptrum, la vest de Sardinia. Toţi tinerii au murit înecaţi. Celelalte cinci nave au ajuns în Africa, unde o parte dintre copii au fost vânduţi pe piaţa de sclavi din Bujeiah. Unii au ajuns pe Pământul Sfânt, dar au fost duşi la Damasc şi Bagdad, unde au fost decapitaţi, înecaţi sau omorâţi cu săgeţile pentru că au refuzat să-şi renege credinţa.
Cât despre Etienne, nimeni nu a aflat ce s-a întâmplat cu el. Singurul indiciu despre soarta sa aparţine lui Thomas of Sherborne, un călugăr englez care a povestit că în timp ce călătorea prin Franţa, a fost ţinut captiv timp de opt zile de nişte păstori războinici. Sherborne susţine că ciobanii i-au spus că liderul lor era un om în puterea vârstei, fost sclav în Egipt şi care îi promisese sultanului, la eliberare, că “va duce o armată de creştini în robie, la fel cum i-a dus pe tinerii francezi în sclavie pe vremea când era copil.”
O cruciadă a copiilor a avut loc şi în Germania, tot în 1212. Călugărul Godfrey din Koln a scris că un copil pe nume Nickolas a început să predice lângă catedrala din Koln, cerându-le tinerilor să i se alăture într-o cruciadă spre Ierusalim: “Spunea că Dumnezeu va lumina sufletele musulmanilor, îi va converti şi îi va determina să-l adore pe Iisus. 20 de mii de tineri au pornit la drum în preajma Rusaliilor. Au plecat din Koln spre Basel, apoi spre Geneva şi au traversat Alpii. Când au ajuns în Italia, numărul lor se înjumătăţise. Au pierit ucişi, înfometaţi, îngheţaţi, înecaţi în râurile năvalnice de munte, devoraţi de lupii înfometaţi. Cei care au supravieţuit s-au întâlnit cu Papa, care le-a lăudat curajul, dar le-a spus că sunt prea tineri pentru a lua parte la o asemenea aventură. Majoritatea s-au întors în Germania, însă câţiva s-au oprit în portul Pisa, unde s-au îmbarcat într-un vas spre Pământul Sfânt. Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat cu ei.”

Deşi Cruciada Copiilor n-a fost binecuvântată de Papă, Biserica Catolică nu a făcut nimic pentru a o împiedica. La aflarea sfârşitului tragic al tinerilor, Papa Inocenţiu al III-lea a spus: “Aceşti copii ne-au făcut de ruşine”. Este posibil ca Biserica să se fi gândit că acţiunea copiilor îi va ruşina pe regi şi împăraţi, determinându-i să org

anizeze o cruciadă adevărată, care să cucerească Ierusalimul. Cei care şi-au declarat opoziţia faţă de Cruciadă şi-au motivat atitudinea susţinând că Diavolul în persoană i-a păcălit deopotrivă pe tineri şi adulţi.