Cu (auto)buzele umflate

Aproape întotdeauna, liderii din administraţie luaţi în colimator de mass-media susţin că presa îi critică, dar că nu vine cu propuneri constructive. Iată de ce, astăzi, voi prezenta tabloul unui transport local cu adevărat civilizat, din care se vor putea prelua, dacă nu chiar toate, măcar câteva chestiuni.

Oraşul la care mă refer este New York. Veţi spune că americanii sunt departe, că o comparaţie nu îşi are rostul, dar nu e aşa. Pentru că unele chestiuni nici măcar nu ţin de fonduri, ci de o mai bună organizare şi de civilizaţie. Exemplu…

În Târgu Mureş a fost dat în folosinţă mult-trâmbiţatul sistem GPS. Am circulat cu maxi-taxi-ul cu numărul 5 şi m-am tot holbat să văd pe tablourile luminoase din staţii în câte minute vine mijlocul de transport. Nici vorbă de vreun afişaj, iar maxi-taxi-ul a venit în staţie după o jumătate de oră. Dacă pe panou era trecut intervalul în care soseşte, m-aş mai fi dus să beau o bere sau să fac nişte cumpărături, dar aşa am pierdut 30 de minute în staţie. Bănuiesc că cei de la Transport Local vor motiva că e o cursă preorăşenească, dar asta nu mă convinge, câtă vreme jumătate din parcursul liniei 5 are loc în oraş, dar afişaj GPS nu există. Ca să argumentez şi chestiunea cu fondurile, care nu sunt întotdeauna importante, vă spun că în New York nici măcar nu există afişaj electronic la autobuze. În fiecare staţie se află un stâlp pe care există o bucată de hârtie învelită în folie şi în care sunt trecute orele şi minutele la care autobuzul de pe fiecare linie soseşte în respectiva staţie. Am circulat zi de zi, vreme de mai bine de 8 luni cu autobuzul, dar niciodată nu a întârziat nici unul mai mult de 30 de secunde (cu excepţia zilei de 11 septembrie 2001, când au existat motive obiective). Chestiune pur organizatorică, extrem de necesară într-un oraş în care, zilnic, circulă cu transportul în comun circa 10 milioane de oameni.

Intrarea în autobuzele din NY se face exclusiv prin faţă, pe la şofer, chiar dacă şi celelalte uşi se deschid în staţii (chestiune de educaţie, care e uşor de asimilat, în timp, de către călători). Şoferul îndeplineşte, astfel, şi rolul de controlor (eficienţă de buget mai mare). Accesul în autobuz se face pe bază de cartelă magnetică, monede sau o fisă specială, care pot fi procurate de la orice colţ de stradă. Pentru a nu se pierde timp în staţiile “neinteresante” există o procedură simplă. Călătorii care vor să coboare la staţia următoare, apasă un buton, iar şoferul este avertizat sonor şi luminos. Dacă nimeni nu-l avertizează pe şofer, iar în staţia care vine nu aşteaptă nimeni autobuzul, maşina trece de staţia respectivă fără să oprească. La fiecare bară verticală din autobuz există câte un coşuleţ de gunoi, astfel încât nu există scuza că nu ai avut unde să arunci vreo hârtie. La fiecare capăt de linie, şoferul îşi face singur curăţenie în maşină. Sonorizarea în autobuz este nesupărătoare şi poţi auzi muzică de la posturile de radio. Nici vorbă de manele sau melodii preferate ale şoferilor, care provin din zeci de culturi ale lumii (vă daţi seama că dacă şoferul e chinez, ai asculta numai chiuituri asiatice etc.). Acestea sunt lucrurile care nu costă mulţi bani şi care pot fi preluate doar cu un minim efort managerial.

Nu am spus nimic despre faptul că autobuzele au un sistem special prin care se lasă în jos în staţii pentru a putea urca uşor şi pensionarii sau bolnavii; despre scara de la uşa din spate, care se poate transforma într-o rampă şi care permite accesul celor în cărucioare pentru handicapaţi; despre faptul că avertizarea sonoră a şoferului se poate face din orice loc, prin apăsarea unei benzi speciale care înconjoară geamurile sau barele de sprijin; despre multe alteleÂ… Asta ca să nu se poată motiva că este imposibil să existe la Târgu Mureş, ceea ce există în New York. Şi, apropo, la New York nu există nici un maxi-taxi, pentru că americanii sunt obişnuiţi să dea în judecată şi să câştige procesele cu autorităţile care îşi bat joc de eiÂ…