“Cu noi mergi la sigur !”
OFERTA ELECTORALĂ P.S.D. Târgu Mureş
Pentru cetăţenii Municipiului nostru, Partidul Social Democrat reprezintă şansa unui viitor, din ce în ce mai bun! În mandatul 2000-2004, autonomia locală a fost consolidată printr-un nou cadru legal, ceea ce a imprimat administraţiei mai multă dinamică şi un alt ritm de funcţionare.
Comparând angajamentele electorale ale Partidului Social Democrat din anul 2000 cu situaţia de astăzi, constatăm că cele mai multe din obiectivele noastre au fost îndeplinite. Există unele proiecte începute care urmează să fie finalizate.
Ceea ce propunem alegătorilor este: ” Continuitate ! “.
Nici o altă forţă politică din România nu oferă astăzi mai multă competenţă şi rezultate mai bune în guvernare. Candidaţii noştri au dovedit că sunt buni gospodari ai localităţii. Astfel, este important ca votul cetăţenilor să le ofere posibilitatea de a continua acţiunile noastre pentru dezvoltarea economică a oraşului şi creşterea nivelului de trăi al cetăţenilor.
Oferta noastră electorală se caracterizează prin caracterul său: “consecvent social democrat”.
Cu alte cuvinte îşi propune să îmbine interesele individuale cu nevoile comunităţii locale. Premisele de la care pornim în construirea ofertei noastre electorale sunt următoarele:
I. ACŢIUNI PRIORITARE
ÎN DOMENIUL ECONOMIC:
1. Reabilitarea şi dezvoltarea infrastructurii locale:
ˇ Finalizarea pasajului pietonal subteran şi a intersecţiei din Piaţa Victoriei.
ˇ Întreţinerea şi modernizarea drumurilor şi realizarea de îmbrăcăminte asfaltică sau de pavaj pe toate străzile existente în Târgu Mureş
ˇ Realizarea unor drumuri de legătură între cartiere, menite a descongestiona centrul oraşului şi a devia traficul auto de tranzit, pe rute ocolitoare legând cele două segmente prioritare: Livezeni-Sângeorgiu de Mureş (pentru relaţia Sighişoara-Reghin) şi extinderea Căii Sighişoarei (pentru relaţia Cluj Napoca – Sighişoara).
ˇ Extinderea reţelei de apă şi canalizare, cu un accent deosebit pe finalizarea lucrărilor de canalizare din cartierul Unirii.
ˇ Reabilitarea şi modernizarea sistemului de energie termică, pentru reducerea pierderilor de căldură şi apă caldă, prin găsirea unor soluţii tehnice adecvate sau prin realizarea unui parteneriat public privat, eventual prin privatizarea societăţii de producere şi distribuire a energiei termice.
ˇ Crearea unei reţele de piste pentru role la nivelul oraşului.
ˇ Amenajarea unor parcări auto care să satisfacă, din punct de vedere al capacităţii şi eficacităţii, nevoile locuitorilor.
ˇ Eliminarea deversărilor de ape uzate menajere în cursurile de apă şi identificarea evacuărilor necontrolate de ape uzate menajere în cursurile de apă şi remedierea defecţiunilor.



