Cu vaca pe conductă (II)

Fie că este vorba despre înființarea unei ferme pe cont propriu sau cu ajutor financiar, banii vorbesc și în agricultură. Ai bunuri cu care să garantezi, iei creditul de la bancă. Nu ai, asta e. Aștepți co-finanțarea de la Guvern sau bani europeni. Dacă mai vin. Dacă nu, rămâi cu datorii sau, în cel mai bun caz, cu speranțe. Județul Mureș este, încă, fruntaș la cantitatea de lapte industrializat. Asta pentru că oamenii nu au renunțat la creșterea vitelor, chiar dacă bani pe lapte iau prea puțini, și pentru că există în județ mari jucători în domeniul procesării lactatelor care țin piața în picioare.

Prin joaca de-a SAPARD și Fermierul, la unii banii au ajuns, la alții, ba. Cei care încă nu au primit, au puține șanse să mai primească ceva de-acum încolo, iar cei care au acum, sigur se vor descurca și de la 1 ianuarie 2007. Dar cum ne-am obișnuit să fim țara în care extremele fac legea, nu ne e cu mirare că există, în județul Mureș, o mulțime de fermieri bogați și o sumedenie de țărani, care ar vrea să fie și ei fermieri, dar nu-i lasă buzunarul. Prima categorie, privilegiată. Din mai multe puncte de vedere. Bani sunt și poate au făcut și școală în domeniu. Cei din urmă, sărmanii, ar face, dacă-s tineri, ceva școală, daț n-au bani, iar bătrânii nu prea au nevoie ei de școală, că o au a vieții, agricultori, văcari și ciobani din tată-n fiu. Știu ce trebuie să facă și cum, doar că nu au banii necesari, iar actuala guvernare promite mult, dar face puțin.

Două lumi, aceleași animale

Printre fermierii mureșeni bogați se numără Emil Farago, proprietar al Pomicola Batoș, Dumitru Ormenișan, stăpân peste Sucmerom Reghin, Vasile Hanganu cu a sa fabrică de lactate Heliantus, Lactex Jabenița, Mirtatod Ibănești, Ioan Pop de la Ceragrim Ungheni, Duma Vasile de la Silvaur Iernut, Iacob Boca, cu fermele de vaci și tăurași din Șăulița și Miheș, și alții care deja au fabrici de procesare și fac investiții de zeci de milioane de euro pentru a intra cu capul sus în Uniune.

De partea cealaltă, se află cei mulți care au depus proiecte și au cerut finanțare ca să se modernizeze și să se dezvolte. Unii au primit, alții nu. Cei care au primit mai au de parcurs un drum lung până să fie recunoscuți, iar cei care n-au avut noroc de bani, așteaptă timizi. Iar până atunci, încearcă să iasă la liman cu bani puțini, câștigați prin trudă zilnică în grajduri și cotețe improvizate și se gândesc cu frunțile încrețite la acel 1 ianuarie 2007 care va schimba total aspectul agriculturii românești.

Farago a dat lovitura

În toamna lui 2003 a avut loc punerea parțială în funcțiune a investiției “Construcția și dotarea unui depozit de fructe în atmosferă controlată, investiție nouă la ferma 14, a SC Pomicola Batoș SRL. Zona Batoș este o zonă cu veche tradiție în domeniul producerii fructelor. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 1.725.000 Euro (55.545.000.000 lei, la cursul din data semnării raportului de selecție). Prin tehnologia de păstrare cu atmosferă controlată, produsele își mențin proprietățile de gust, culoare, consistență, prospețime, aspect și sănătate pentru o perioadă mai lungă de timp, fiind nu numai îmbuntățită prezentarea produselor din punct de vedere calitativ și comercial, dar și asigurată o profitabilitate superioară în desfacerea producției. Practic, cu acest sistem, “merele intră într-o fază de adormire”, ne-a explicat Emil Farago, administratorul Pomicola Batoș. Proiectul include construirea unui depozit de fructe în atmosferă controlată cu o capacitate de 5.670 tone, repartizate în 16 celule de câte 360 de tone fiecare.

În proiect s-a optat pentru achiziționarea de instalații de producere a frigului ce utilizează freon ecologic, ceea ce reprezintă un salt calitativ, cu caracter de unicitate în industria de profil din țară, cu consecința încadrării investiției în normele Uniunii Europene privind protecția mediului. Valorificarea superioară din punct de vedere economic a producției se face după 3-4 luni de la recoltarea merelor. Prin acest sistem de depozitare, durata de păstrare a merelor crește astfel: pentru Golden Delicios 200-240 de zile, pentru Jonathan 170-230 de zile, pentru Red Delicios 180-260 de zile.

Sucmerom face legea

Dumitru Ormenișan este, din anul 1992, directorul executiv al fabricii de sucuri naturale din mere SC Sucmerom SRL Reghin. A ajuns director pentru că a vrut să îi dea mărului o importanță nobilă. A reușit, chiar dacă pentru el mărul nu e dulce, ci amar.

“Ne-a venit ideea să-i dăm un scop nobil mărului, să facem din el un suc natural, sănătos, care să poată fi consumat atât de copii cât și de bătrâni. Sucmerom are 200 de hectare de livadă cu meri și 8 pruni, o fermă la Reghin și una la Uila și mai sunt și acționari care contribuie cu materie primă, de pe aproximativ alte 300 de hectare.

Pentru Sucmerom, concurența e un stimulent. Firma a ajuns la o cifră de afaceri undeva între 2,5 milioane și 3 milioane euro.

În jur de 99 la sută din producția de suc este exportată în Germania, Austria și Japonia, cam 3.000 de tone anual”, ne-a povește Dumitru Ormenișan.

Păstrăvărie pe malul Nirajului

Nici cu piscicultura nu stăm prea bine, dar în acest domeniu, cei care au avut banii necesari să se privatizeze după ’89, acum nu au de făcut altceva decât să se alinieze la standardele europene și să se mențină pe piață. Este cazul și al păstrăvăriei de la Câmpul Cetății, deja cunoscută și la nivel mondial. Deocamdată în administrarea Direcției Silvice Mureș, dar cerută de foștii proprietari. În hanul satului, meniul principal este păstrăvul la grătar, dar se pot servi și alte mâncăruri. Clienților păstrăvăriei le este permisă pescuirea păstrăvilor din lacul aflat în vecinătatea localului, care vor fi pregătiți instant. Păstrăvii se pot achiziționa și din zona celor 50 de heleșteuri. În această zonă de creștere a păstrăvului, fiecare vârstă are heleșteul ei. Există două heleșteie special amenajate pentru reproducție, două pentru puieți de diferite vârste, iar restul sunt pentru vânzare sau repopularea lacului unde este permis pescuitul. Prețul unui kilogram de păstrăv este de 200.000 lei vechi, iar închiriatul unui băț este doar 2 lei noi.

Piscicola Zau, în restructurare

Zona de câmpie, bogată în lacuri, nu este o zonă la fel de norocoasă. Deocamdată. Speranțele într-o revenire pe viitor, sunt mari. Noul director al Piscicola Zau, Vasile Fulger, a fost numit în funcție după ce ani la rând Piscicola Zau a înregistrat pierderi și s-au strâns datorii la stat în valoare de câteva miliarde de lei. Printr-un amplu program de restructurare, Fulger a reușit să aducă Piscicola pe linia de plutire, luna august fiind prima lună în acest an când s-a realizat un echilibru între cheltuieli și câștiguri.

Vasile Fulger spune că principala problemă care a adus Piscicola Zau în prag de faliment a fost managementul prost al fostei echipe de conducere, dar și furturile masive care nu au putut fi controlate, sau care au fost ascunse intenționat. “În primul rând am impus un nou regulament de pescuit, pentru că noi, practic, vindem un serviciu. Avem în administrare cinci ferme: la Tăureni, Iernut, Zau, Glodeni și Cipău, ultima dintre ele fiind în contract de asociere în participațiune”, a precizat Fulger.

Conducerea Piscicola a demarat, începând cu luna septembrie, un intens program de pescuit pe toate bălțile aflate în administrația Zau și vor încerca pe viitor reconstruirea bazei de clienți pe care societatea a avut-o în urmă cu câțiva ani. “În trecut, Piscicola Zau a avut o rețea foarte bună de distribuție. Sperăm ca pe viitor să putem reface această rețea de distribuție pentru că avem comenzi la magazine din afara județului”, a precizat Fulger. Din păcate, societatea a pierdut parcul auto printr-o executare silită din cauza datoriilor de miliarde.

“Posibilitățile sunt multe, avem bazine de parcare, pentru o vânzare eșalonată a peștelui, dar trebuie să găsim alți oameni cu care să colaborăm, să îmbogățim lista clienților. Anul viitor vrem să instalăm câteva puncte fixe de achitare a taxei de pescuit pe lac, pentru că și așa pierderile sunt destul de mari într-o zi și vrem să facem controale cât mai des, să întărim paza de noapte, pentru că, din păcate, încă se fură foarte mult, luciul de apă fiind foarte mare”, a precizat Fulger. Acesta a adăugat că cei aflați în conducerea societății lucrează la dosarul privatizării, cel târziu până la sfârșitul anului societatea urmând a fi privatizată în proporție de 70 la sută. (Va urma)

Dispar ceparii

Locuitorii comunei Gurghiu sunt porecliți cepari datorită faptului că în urmă cu câteva zeci de ani erau cei mai mari producători de ceapă din regiune. Cultivau pe o suprafață întinsă un soi de ceapă roșie, rotundă și dulce la gust. Se spune că încă mai au sămânță din acest soi, dar nu o mai cultivă ca înainte, când dețineau monopolul pe aproape întreaga țară, iar din negoțul cu ceapă își ridicau casele.

În acele vremuri, ceparii din Gurghiu aveau o recoltă atât de bogată, încât se adunau câțiva, închiriau vagoane de la CFR Marfă și duceau ceapa în piețele din Brașov și București, unde stăteau câte o săptămână-două, până vindeau toată producția. Astăzi, însă, pământul pe care, în urmă cu zeci de ani, se găsea ceapa, este o miriște pe care mai pasc din când în când vacile.

Sorina SZAKACS