Culisele unei tragedii americane

La judecata istoriei, dezastrul care a lovit orașul New Orleans va atârna greu în dosarul Administrației Bush. Ca și în cazul atentatelor de la New York, din 2001, autoritățile americane au știut de existența pericolului care amenința metropola, dar n-au făcut nimic pentru a-l preveni. Dimpotrivă. Casa Albă a redus cu 80 la sută fondurile pentru controlul și combaterea inundațiilor din regiunea New Orleans, deși fusese avertizată de experți că distrugerea orașului de către un uragan face parte din cele trei catastrofe cu cea mai mare probabilitate de a se produce în SUA. Banii “economisiți” au fost folosiți pentru finanțarea războiului din Irak.

Pe 29 august, ziua în care digurile din jurul orașului New Orleans cedau sub presiunea uraganului Katrina, președintele Bush ținea în statul Colorado un discurs important despre războiul din Irak. Aparent, între cele două evenimente nu era nici o legătură, însă liderul american trebuie să-și fi dat seama că prețul plătit pentru aventura irakiană începe să ia proporții insuportabile: cu un an înainte, zeci de milioane de dolari, care ar fi urmat să fie cheltuiți pentru consolidarea digurilor de lângă New Orleans, luaseră calea Irakului. Schimbarea arbitrară a traseului banilor a fost doar una din multiplele decizii nefericite luate de Administrația Bush în privința gestionării problemelor din New Orleans, decizii care au dus, în final, la amplificarea proporțiilor calamității abătute asupra orașului jazz-ului.

Profit versus protecție

Dimensiunile celui mai mare dezastru natural din ultimii o sută de ani din Statele Unite, miile de morți, milioanele de oameni fără locuințe și pagubele de zeci de miliarde de dolari nu ar fi fost posibile fără politica mioapă și răuvoitoare a Administrației Bush în privința schimbărilor climaterice. Șirul “gafelor” Casei Albe – dispusă să sacrifice totul pe altarul intereselor marilor corporații -, a început în primăvara anului 2001, când Agenția Federală de Management a Situațiilor de Criză a întocmit un raport în care avertiza că un uragan dezlănțuit asupra orașului New Orleans figurează pe lista dezastrelor cu cele mai mari șanse de a întâmpla, alături de un atac terorist la New York. Recomandările documentului au fost ignorate, cu toate că, la începutul mandatului său, președintele Bush declarase că poziția administrației sale față de chestiunea schimbărilor de climă va fi bazată pe știință. Politica struțului a fost continuată cu obstinație și în anii următori. Astfel, în 2002, după ce Agenția de Protecție a Mediului Înconjurător a înaintat Națiunilor Unite un studiu referitor la încălzirea globală, Bush l-a ironizat spunând că “e un raport scris de birocrați” și a eliminat evaluările din document. În anul următor, când Agenția a publicat primul său raport cuprinzător despre situația mediului ambiant, afirmând că “schimbările climatice au consecințe globale asupra sănătății omului și a mediului înconjurător”, Casa Albă a scos paragraful respectiv din text. În tot acest timp, oamenii de știință strângeau noi date alarmante despre creșterea temperaturii oceanelor, factor determinant în declanșarea mai multor uragane severe în ultimii doi ani. Indolența Casei Albe a exasperat într-atât comunitatea oamenilor de știință americani, încât în februarie 2004, 60 dintre cei mai importanți savanți ai țării au lansat un avertisment fără precedent: ”Abordarea de pe poziții integre a științei a jucat un mare rol în politicile care au făcut Statele Unite ale Americii cea mai puternică națiune din lume, iar pe cetățenii ei tot mai prosperi și mai sănătoși…într-adevăr, președinții și administrațiile ambelor partide (Republican și Democrat, n.n.) au aderat la acest principiu pentru a-și formula și implementa politicile. Cu toate acestea, administrația lui George W. Bush l-a desconsiderat”. Și de această dată, Bush a nesocotit apelul oamenilor de știință, la fel cum, la summit-ul G-8 din iulie 2005, a respins orice inițiativă privind o acțiune comună în privința prevenirii încălzirii globale.

Un dig sacrificat

Lipsa de considerație a Administrației Bush față de problemele mediului înconjurător s-a manifestat din plin și în privința situației din New Orleans. Orașul, situat la doi metri sub nivelul mării, între fluviul Mississippi și lacul Pontchartrain, este protejat de o vastă rețea de diguri și canale, care necesită o modernizare constantă. Anul trecut, Corpul de Ingineri Militari din districtul New Orleans a solicitat 110 milioane de dolari pentru consolidarea digului din zona lacului Pontchartrain și renovarea stațiilor de pompare. Administrația Bush a tăiat 71, 2 milioane de dolari din această sumă, astfel că firmele locale nu au putut executa nici o lucrare importantă. Rezultatele s-au văzut săptămâna trecută: digurile din jurul lacului Pontchartrain au cedat în trei locuri, transformând orașul New Orleans într-un imens lac artificial. De altfel, conducerea Corpului de Ingineri a declarat că fondurile federale acordate în ultimii doi ani pentru protecția împotriva inundațiilor în regiunea New Orleans au fost de numai 20 la sută din necesar. Lipsa banilor i-a pus pe ingineri în imposibilitatea de a duce la bun sfârșit și un studiu privind identificarea mijloacelor de apărare împotriva unui uragan de gradul cinci. Economiile făcute de Casa Albă au fost direcționate acolo unde Administrația Bush a considerat că sunt mai trebuincioase – spre finanțarea războiului din Irak.

Când banii vorbesc

Un alt factor care a contribuit la amplificarea dezastrului a fost renunțarea de către președintele Bush la programele de protejare a ținuturilor mlăștinoase dintre New Orleans și Golful Mexic. Aceste terenuri, veritabile tampoane în calea revărsărilor de ape precum cele declanșate de un uragan, s-au micșorat constant în ultimele decenii, deoarecele digurile tot mai numeroase au împiedicat aluviunile râului Mississippi să reîmprospăteze zonele mocirloase. În 1990, guvernul federal a început restaurarea terenurilor, iar în momentul venirii la putere, Bush a promis că nu va interveni în aceste zone, mai ales că programele de refacere fuseseră lansate de tatăl său. În 2003 Bush și-a schimbat însă poziția, și a permis intrarea terenurilor în posesia întreprinzătorilor privați. Decizia a avut consecințe incalculabile, în condițiile în care fiecare porțiune de trei kilometri de teren mlăștinos dintre Crescent City și Golful Mexic ar fi putut absorbit câte 15 centimetri din nivelul unei inundații. Președintele Bush nu a reacționat nici un an mai târziu, când patru grupuri importante de protecție a mediului înconjurător au întocmit un studiu cu o concluzie de-a dreptul profetică: “Fără protecția asigurată de terenurile mlăștinoase, New Orleans ar putea fi devastat de un uragan obișnuit, mult mai slab decât unul de categoria 4 sau 5. Nu există nici un mod de a descrie cât de nechibzuită este politica actuală privind terenurile respective.” Ca de obicei, Consiliul pentru Calitatea Mediului Înconjurător de la Casa Albă a bagatelizat studiul, pe care l-a calificat drept “foarte îndoielnic”.

În loc de epilog

Cei care se întreabă de ce autoritățile americane nu și-au dat osteneala să prevină tragedia care se profila la New Orleans, ar putea găsi o posibilă explicație în declarația dată de președintele Camerei Reprezentanților, Dennis Hastert, la câteva zile după producerea dezastrului: “Nu are nici un sens să cheltuiești miliarde de dolari pentru reconstruirea unui oraș care se află la peste doi metri sub nivelul mării. O mare parte din loc ar putea fi ras cu buldozerul.”

Ioan BUTIURCA