Uncategorized

Cum poți deveni elită în țara lui Balzac

La fel ca  tinerii pașoptiști care mergeau la studii pe la Viena sau Paris, și tinerii prezentului iau calea occidentului pentru a-și găsi un rost în viață, pentru a dobândi o pregătire școlară pe măsură. Avem și noi universitățile noastre, dar unii țintesc mai sus, mult peste un nivel românesc tot mai văduvit de organizare și funcționare.
Vechea poveste, tot vine Ministerul cu tot felul de programe de studii dar nivelul educațional românesc continuă să stea pe loc. Și atunci trebuie să-ți iei singur soarta în mâini și să nu mai tot aștepți să se însănătoșească învățământul românesc. Până să devină sănătos și voinic, trec anii rău de tot.

4 mureșeni în căutarea elitismului
Astfel, patru târgumureșeni, Moș Sergiu, Alin Moldovan, Șerban Andrei și  Irina Juravle au făcut pasul către Franța, mai exact la 80 de kilometri de Paris, la Amiens unde studiază la “Le lycée Louis Thuillierâ€. Ținta lor  o reprezintă accesul la ceea ce se numește în Franța  Școlile Superioare franceze de Înalte Studii (Les Grandes Ecoles) instituții de învățământ superior, elitiste, deosebit de selective (accesibile numai unui procent de 6-7% dintre absolvenții de liceu), fiind considerate în Franța ca filiera școlară “tradițională†și “regală†către o carieră de înalt nivel în domeniul științelor, ingineriei, economiei, comerțului, justiției, culturii și civilizației, a artei precum și în domeniul administraÈ›iei publice centrale de stat sau în domeniul militar. Accesul în aceste È™coli, în ge­neral, are loc după absolvirea unei școli pregătitoare (Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles – CPGE) cu o durată de doi ani (post-bac) echivalenți cu doi ani universitari. Dacă tot au ajuns să studieze în Franța, și profitând de vacanța de o săptămână, doi dintre cei 4 elevi mureșeni care studiază la o astfel de Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles, la liceul din Amiens, Moș Sergiu și Alin Moldovan, au făcut o vizită săptămâna trecută la Colegiul “Papiu†pentru a le explica elevilor despre cum învață ei în Franța, care sunt avantajele sistemului de studiu pentru care au optat și nu în ultimul rând pașii care trebuie urmați pentru a ajunge în anticamera unei școli superioare de înalte studii.

Fabrica de elite cu baston de mareșal cu tot
Și au început cei doi să le explice papiștilor despre mo­dul serios cum se face școală în hexagon, modul de lucru cu profesorii de acolo, și nu în ultimul rând despre perspectivele care îi așteaptă dacă ajung să termine școală superioară de înalte studii. Tot de la ei am aflat că acest sistem de învățământ, această fabrică de elite  a apărut încă de pe vremea lui Napoleon, prin care se îngrijește de tot ceea ce înseamnă elitele Franței.

Vacanță cu spirit creativ
Dacă te gândești că cei doi, Sergiu și Alin au fost  în vacanță, care și-au făcut  timp  să vină în fața elevilor mureșeni, ne putem da seama că deși plecați de doar câteva luni, au și luat activitatea în serios. Fără vreo intenție de a supăra pe cineva, dar se pare că trebuie să vină cineva pe cont propriu să le explice celor aflați acum pe băncile școlii despre oportunități de studio. Din păcate nu cele de la noi, ca la noi la nimeni, la cât de diluat a ajuns sistemul de învățământ, de la grădiniță, până la nivelul superior.
Bravo celor doi că nu și-au uitat orașul, școala care i-a format, răsplătindu-le cu o îndrumare despre căile prin care poți deveni ceva în viață. Restul depinde de cei care au fost atenți la explicațiile celor doi despre sistemul de învățământ din țara lui Balzac.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close