Cuvinte de pomină
Pașii rapizi pe ruta modernizării nu rămân fără urme… Schimbând benzile de mers, putem îndeplini același scop cu alt soi de mijloace. Important este, însă, a nu confunda direcția. Adică dusul cu întorsul ori turul cu returul. Dacă suntem oameni „de bine” avem a constata cu nedisimulată satisfacție că progresele sociologiei sunt uimitoare. Datele ce altădată se adunau prin scrijelituri pe răboaje, acum se așază cuminți, în concluzii convergente, prin sondaje. Nu avem decât să le lecturăm și să le învățăm. Pe de rost, fără prea multe comentarii, dacă vrem să dormim liniștiți. Cu mireasmă de presupusă levănțică pe sub pernă.
Pe un astfel de sondaj, secret, cum îi stă bine oricărui sondaj curajos, se bazează un raport dat publicității de Ministerul Justiției. Se spune că tot omul devine imparțial atunci când lasă la o parte dezvăluirea propriei identități. Că numai într-o astfel de situație își poate da în vileag firea simțitoare.
Cu toate înclinațiile noastre masochiste înspre confruntarea deschisă, nu putem nega faptul că, de multe ori, bravura propriei opinii te poate arunca în groapa cu lei (sau cu boi ce se pretind tauri, pentru simplul fapt că le-au crescut coarne). De aceea, protejarea eu-ului se impune. Totul e să nu glisăm înspre mult prezenta lașitate.
În sus-amintitul raport se preciza cu o majoritate de 95% că principala cauză a sughițurilor sistemului nostru juridic o constituie presiunile liber exercitate de presă. Altă cauză majoră a răului nici vorbă să fie enunțată. Citind așa ceva, n-au cum să nu ne roadă vizibil câteva întrebări: câți dintre subiecți erau judecători și câți procurori ? ce grupe de vârstă au fost chestionate ? în ce măsură cunosc jurisprudența Curții Europene cei care au dat firul roșu al raportului ?
Desigur că, nimănui nu i se poate cere să tresalte cu voioșie după ce citește în paginile unora dintre ziare (constant aceleași) cuvinte imposibil de digerat, despre persoana lui. Înșirate fără nici o logică, fără nici o urmă de investigație și fără bună-credință. Texte menite să transforme un individ într-un nimic, doar pentru că așa vrea condeiul unora sau pentru că astfel a ordonat pixul altora. Efectul este, însă, unul de bumerang. Spulberarea credibilității nu-i pentru cine se pregătește…
Dar, haideți să vorbim despre situațiile în care nemulțumiții sondajului (în persoană) sunt cei ce provoacă presiunile imputate ulterior celorlalți. Comunicatele „magice” (date publicității chiar anterior prezentării învinuirilor persoanei vizate), asortate de aruncarea prezumției de nevinovăție la primul coș de gunoi, sunt specialitatea procurorilor-vedete. A celor ce se vor cu orice chip mediatizați întru veșnice reușite, pretinzând a fi chiar mai ageri decât legea… Replicile date unei astfel de atitudini le ridică, însă, pulsul. Pentru aducerea lui la ritm de aviator le propunem o judicioasă preocupare. Să redacteze un comunicat detaliat în care să-i explice presei și, totodată, nouă, de ce nu au ridicat nici un degețel, timp de 10 luni, pentru a cerceta relațiile mai multor „fruntași” (ai puterii executive și ai celei judecătorești) cu băieții mafiei italiene. Două cotidiene naționale le-au oferit mai mult decât „indicii”, îmboldindu-i prin publicarea convorbirilor repetate dintre imunii protagoniști. Ei, ce să-i faci, presiunea se execută, nu se discută.
Ar mai fi și alte cazuri de studiu (pentru studenți și exegeți). De pildă, situațiile în care conducătorul de instanță (de judecată) îi spune „săru-mâna” omologului său din executiv. Iar prin salutul executat regulamentar îi ies toate. Mai puțin păstrarea legalei independențe și a prețioasei demnități, adică tocmai belelele puse pe seama presei. Așa fiind, îmi lasă un gust amar și ideea că vitala independență a unui magistrat (potrivit părerii lui) i-ar putea fi anihilată de textele ieftine ale unor indivizi lipsiți de profesionalism, ce încearcă a-și suplini propriile slăbiciuni.
