Uncategorized

Dă originalitate locuinței

Poate sunt mulți cei care au încercat să dea o definiție proprie cuvântului acasă. Și tot pentru cei mai mulți, casa reprezintă locul în care te desfășori cât mai liber, care îți reflectă cel mai bine persona­litatea. Într-o altă percepție casa este ceea ce ești tu. Și dacă printre prioritățile tale se numără aceea de a fi original, de a te remarca prin singularitate, este cazul să evidențiezi acest lucru și prin modul în care îți amenajezi locuința. Nu trebuie decât să-ți descoperi stilul personal, să-ți analizezi propriile priorități și să treci la acțiune… Pentru început consultă reviste de specialitate, diverse materiale care se găsesc pe nenumărate site-uri pentru a te informa cu privire la tendințele în design, pentru a găsi soluții la dorințele pe care le ai. Dacă te atrage ceea ce este rar, necunoscut sau vrei ca stilul ales să îi surprindă pe cei care îți vizitează casa, renunță la obiceiurile majorității. Orientează-te spre stiluri exotice, mai vechi (cum ar fi cele din anii 60’, 70’) sau care nu aparțin societății în care trăiești. Dacă stilul japonez, chinezesc, victorian sau scandinav este cel care te reprezintă, nu ezita în a crea un design interior corespunzător stilului respectiv. Montează pereți de rigips sau tavane false dacă dorești să acoperi parțial sau total laturile unei camere. Pereții de rigips îi poți acoperi cu tapet sau fototapet. Tavanele false permit montarea spoturilor electrice, lucru care oferă posibilitatea creării unei atmosfere speciale cu ajutorul luminilor. Folosește materiale naturale pentru decorările interioare! Sunt considerate de designeri mai plăcute și mai confortabile. Piatra este frumoasă și expresivă; lemnul este cald și elegant. Creează unicitate spațiului prin decorarea plafoanelor. Poți să vezi cerul albastru sau înstelat și stând confortabil în pat. Desigur că există nenumărate modalități de decorare care să îți creeze o stare specială. Orientează-te spre un mobilier exotic sau minimalist dacă vrei să renunți la bătătoritul stil clasic. Poți achiziționa o mobilă funcțională, confortabilă și estetică din materiale mai puțin utilizate în amenajările interioare, sau face apel la arta Fractală. Se știe că și tablourile au impact vizual deosebit de puternic și lasă impresie, deci poți încerca și această propunere. Expune obiecte rare în locuința ta, atrag și chiar fascinează. La final dă o petrecere de inaugurare… (I.O.)

Show More

Related Articles

Back to top button
Close