“Dacă echipa joacă, lumea vine la stadion”
Au trecut aproape două săptămâni de când fotbaliştii seniori de la ASA lucrează cu antrenorul Mircea Ronea. Cel care, timp de peste 20 de ani, a lansat în fotbal o mulţime de jucători, are parte acum de o mare provocare. Interviul luat tehnicianului încearcă să scoată la lumină gânduri şi planuri…
Ziarul de Mureş: Aţi fost numit antrenor principal la ASA, după îndepărtarea din funcţie a lui Horaţiu Cioloboc, în condiţii mai speciale. Cum comentaţi supărarea lui?
Mircea Ronea: Eu nu doresc să comentez afirmaţiile domnului Ciloboc. Îmi este coleg. Pentru mine toţi cei care au lucrat sau lucrează la ASA sunt trecuţi în cartea de onoare a clubului. Pentru fiecare există momente mai bune sau mai puţin bune. În fotbal e ca şi în viaţă.
Ziarul de Mureş: Ce credeţi că trebuie făcut în primă fază, pentru ca echipa să funcţioneze mai bine?
Mircea Ronea: Ideea mea de bază este aceea de a pune în valoare calităţile fiecărui jucător. Toţi au puncte slabe şi puncte forte. Trebuie exploatate cu mare atenţie acele elemente care fac jucătorul util în angrenajul echipei. Apoi trebuie găsită formula de echipă optimă. Tactica o stabileşte antrenorul, în funcţie şi de jocul adversarului. Mai e ceva. Consider că echipa are nevoie de câţiva lideri, care pot fi jucătorii mai experimentaţi, precum Kovacs, Porav, Olah sau Cristi Ignat. Tinerii au nevoie de încrederea pe care le-o pot da aceşti jucători. În plus, cei patru trebuie să fie primii care să aibă grijă ca sarcinile tehnico-tactice să fie respectate cu stricteţe. O ultimă chestiune: în echipă trebuie să existe o astfel de coeziune, încât fiecare să încerce să-şi ajute colegul când acesta greşeşte, nu să-i facă reproşuri.
“Spectacolul atrage publicul”
Ziarul de Mureş: Cum au reacţionat jucătorii după numirea dv. la echipă? Cum v-au primit ?
Mircea Ronea: Mulţi dintre componenţii echipei mari sunt jucători crescuţi de mine, pe care îi cunosc bine şi care mă cunosc bine. Am lucrat cu ei la juniori, deci avem o realaţie bună. La fel de bună este relaţia şi cu ceilalţi. De fapt, aici la Baza ASA, de la Complexul Week-end, suntem cu toţii o familie.
Ziarul de Mureş: Cum au reacţionat cunoscuţii la vestea numirii dv. ca antrenor principal la ASA ? S-au grăbit să vă dea sfaturi unii dintre ei?
Mircea Ronea: În general am primit telefoane de încurajare. Oamenii mi-au urat succes. Nu prea s-a întâmplat să-mi dea sfaturi, pentru că cei care m-au sunat mă cunosc şi ştiu că nu-mi place să mi se spună ce trebuie să fac. Asta nu înseamnă că nu sunt deschis la sugestii, dacă acestea sunt pertinente şi pot ajuta echipa.
Ziarul de Mureş: Exită temeri din partea unora, cum că plecarea antrenorului Horaţiu Cioloboc de la ASA ar putea afecta relaţia dintre club şi Primăria Târgu Mureş. Cum comentaţi aceste speculaţii?
Mircea Ronea: Eu spun că dacă cineva vrea să ajute echipa de fotbal nu o face pentru antrenorul cutare sau pentru jucătorul cutare. Nu cred că asta ar trebui să conteze. Important este ca echipa să joace un fotbal de calitate şi lumea să vină la stadion. Când am avut echipă bună am avut şi mulţi oameni pe stadion. Spectacolul atrage publicul.
Ziarul de Mureş: ASA are mare nevoie de puncte. Veţi sacrifica jocul în detrimentul rezultatelor ?
Mircea Ronea: Dacă echipa joacă ce trebuie, vin şi rezultatele. De obicei, mai întâi pui accentul pe joc, dar noi nu prea ne putem permite acum să experimentăm diferite formule, pentru că trebuie să facem şi rezultate bune. Eu sper să reuşim să ridicăm calitatea jocului, concomitent cu obţinerea unor rezultate bune.
Ziarul de Mureş: Conducere, executivă a echipei vă ajută suficient?
Mircea Ronea: Este foarte important suportul dat de conducere. Avem parte de linişte în perioda de cantonament de dinaintea meciurilor, nu există probleme cu masa, cu vitaminizarea. Din punctul acestea de vedere nu ne putem plânge de nimic. În plus ni s-au pus la dispoziţie înregistrări ale meciurilor aşa că putem face analize video, ca să vedem unde e nevoie de corecţii.
Ziarul de Mureş: Ce îi lipseşte echipei ?
Mircea Ronea: Cred că jucătorii au nevoie de mai multă încredere în ei, e necesară mai multă disciplină în joc şi, poate, la unii jucători există o lipsă de angajament în momentele importante ale jocului. Altfel, lotul este destul de omogen. Avem mare noroc cu Centrul de Copii şi Juniori, care creşte mereu fotbalişti de valoare.
Mircea Ronea, care recent a împlinit 50 de ani, a intrat în fotbalul de performanţă în 1967, când a început să joace într-o echipă de juniori de la ASA. A ajuns apoi la tineret, dar a plecat la Iaşi pentru a urma cursurile Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport. Acolo a jucat la formaţia locală Nicolina, în Divizia B.
După terminarea facultăţii a revenit la Târgu Mureş şi a început munca de antrenor la Centrul de Copii şi Juniori de la ASA. În timp a pregătit şi echipe de seniori la FC Iernut, Gaz Metan şi Unirea Ungheni. A fost antrenor secund la echipa de seniori a clubului ASA.
Mircea Ronea este căsătorit şi are doi copii
Alexandra (17 ani) şi Vlăduţ ( 15 ani). Vlad este unul dintre juniorii de perspectivă de la ASA.



