Uncategorized

“Dansez pentru tine” a adus pe ringul de dans juriul

Vineri seara, emisiunea “Dansez pentru tine” a avut o editie speciala, plina de emotie si de momente surprinzatoare. Daca perechile concurente si-au primit premiile dupa efortul depus timp de 8 saptamani, acum a venit randul coregrafilor sa culeaga roadele creativitatii si sutelor de ore de antrenamente. In urma voturilor telespectatorilor emisiunii pe site-ul protv.ro, unul dintre coregrafii emisiunii a primit de la Cornel Patrichi trofeul de cel mai bun coregraf si premiul de 5000 de euro.

O parte din membrii juriului au lasat deoparte pupitrul de jurati si ipostaza critica pe care au avut-o de-a lungul celor 8 saptamani de concurs si au coborat in ringul de dans. Mihai Petre, Beatrice Rancea si Wilmark au imbracat haine de satra si au incins ringul cu un dans tiganesc plin de elemente spectaculoase. Mihai Petre si partenera lui de ring si de viata, Elwira Duda, au facut demonstratia unui paso-doble ca la carte, iar indragostitii Smiley si Laura Cosoi au facut dovada iubirii lor intr-un tango pasional.

Si prezentatoarea emisiunii, Iulia Vantur a pregatit o surpriza pentru concurenti, echipa si telespectatori. Ea a dansat un latino plin de energie alaturi de colegul ei de la Stirile Pro Tv, Cosmin Stan, campionul sezonului al treilea al emisiunii “Dansez pentru tine”.

Delia Matache, Cristina Rus, Ionut Paval si Bogdan Negrea au dovedit ca sunt prieteni si au facut echipa pe ring intr-un dans plin de energie. Andra l-a avut alaturi pe scena emisiunii pe fratele ei, Sandel alaturi de care a dansat si a cantat o piesa populara celebra de pe albumul lor de succes. Nici coregrafii nu au stat departe de ringul pe care s-au luptat perechile coordonate de ei. Andra Gheorghe, coregrafa Deliei si a lui Ionut, Victoria Bucun, coregrafa Cristinei si a lui Alex, Doina Botis, coregrafa Adrielei si a lui Smiley si Ioana Macarie, coregrafa Andreei si a lui Cornel, au interpretat un pasaj din musicalul “Chicago”. Coregraful emisiunii, Edi Stancu impreuna cu CRBL si Alex au aratat ca in pieptul lor bate o inima de hip-hop-er si au facut un dans spectaculos de hip-hop cum numai ei stiu sa faca. (S.G.)

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close