Între autentic și retoric

Aproape că ne-am obișnuit să vedem la tot pasul pupincuriști. Unii își aplică pupăturile timid, prin gesturi vecine cu venerația (atitudine suavă ce ascunde un car de rahat), alții cu apăsare, prin voci în triluri la tribune (poziție ce înmagazinează tot aceeași cantitate de… a se vedea mai sus).
Aproape că am ajuns să ne întrebăm dacă noi, ceilalți, mai suntem normali. Într-o astfel de lume. Când, dacă vrei să-ți fie bine (halal bine!) apreciezi public măcar burta de peste curea a șefului tău ori permanentul din freza șefei tale. Aproape că am ajuns să nu ne mire frica, lașitatea, scârțâiala coloanei vertebrale la fiecare înclinare rușinoasă (ne referim, desigur, la vertebrate).
Într-un asemenea context, dezbaterile aprige ale reprezentanților Asociației Magistraților din România (A.M.R.) vin să refacă rezerva de oxigen a justiției noastre. Fie și numai pentru o vreme. În 24-25 septembrie a.c. magistrați din 30 de filiale (totalul fiind de 37) s-au reunit la București, sătui de mediatizata reformă a sistemului, care nu este. Saturați de imixtiuni, presiuni, discriminări exterioare și interioare. De împingerea magistratului spre marginea ariei de autoritate, sau dincolo de ea. De promovarea în funcții de conducere a cunoscuților pupincuriști. De transformarea instanțelor în moșii administrate de președinți ce se cred vechili.
Ați fi spus că magistrații români încep să-și redescopere curajul? Că enumeră cu voce tare punctele găunoase ale sistemului și cauzele lor? Ne bucură o astfel de reuniune, nu pentru izul ei revoluționar, ci pentru necesitatea de a învăța să stăm cu capul sus. Și încă pentru ceva. S-a spus în mod constant, la această conferință, că numai un magistrat prost pregătit poate fi vulnerabil. Așa este. Un judecător slab profesional devine, în mod automat, ținta predilectă a presiunilor. Și-atunci nu-i rămâne decât să pună mâna pe carte ori să se-apuce de pupat zone bombate. Întrucât ultima variantă presupune mai puțin efort, iar rezultatele sunt vizibile în scurtă vreme, magistratul vulnerabil o alege pe aceasta suportând riscul profesional al mirosului pe care-l va inhala la fiecare act de pupincurism. Dar aceste specimene nu merită mai mult de-o întoarcere de condei.
Magistrații au hotărât să sesizeze Parlamentul României – Comisia de abuzuri, Parlamentul European și Direcția Juridică a Consiliului Europei. Pentru toate actele concrete ce înseamnă știrbirea (sau mutilarea) independenței, a imparțialității lor. Pentru toate gesturile ce reprezintă doar simulacru de reformă. Pentru toate discriminările. Delegații formate din câte trei membrii vor expune și susține punctul de vedere al A.M.R. în fața instituțiilor naționale și europene.
Demersurile au ținut seama de exemple semnificative. S-a discutat cazul magistraților francezi. Printr-o dispoziție normativă, doar unora li s-a acordat un spor la salariu, transformându-i într-o grupare privilegiată (să nu vă gândiți la vreun P.N.A. francez…). Reuniți la Napoli, în luna mai 2004, reprezentanții Asociației Europene a Magistraților au emis o decizie prin care au protestat ferm împotriva unei astfel de situații care leagă salariul autorității judecătorești de “productivitatea magistratului”. Rezultatele n-au încetat să se contureze. La noi s-a protestat în fel și chip, în scris, oral, în întruniri ale magistraților, în presă, împotriva sporului de 40% acrodat procurorilor PNA și tot degeaba. Pe-o ureche a guvernanților intră aceste semnale, iar pe cealaltă ies. Intacte. Fără să atingă vreun neuron. Cel puțin până acum.
Totodată, A.M.R. a decis să facă și treaba ministerului. Că n-are încotro. Mulți magistrați s-au plâns de lipsa accesului la documentele europene, de lipsa informării vitale cu privire la rolul, independența și eficacitatea sistemului judiciar. În țările cu adevărat europene aceste documente sunt sistematic traduse și distribuite tuturor instanțelor de judecată. Și pe la noi există un birou de tradus și interpretat acte, prin minister, dar să fi ajuns documentele la instanțe, în limba noastră, cu o frecvență stabilită, nu s-a auzit.
În fine, punctele de vedere incisive exprimate în gura mare, fără amortizor, intervențiile succesive într-o notă comună, exemplele semnificative, prezența presei, a membrilor Baroului București, a membrilor Delegației Comisiei Europene la București, masa festivă organizată în onoarea magistratului Paul Florea și alegerea lui în fruntea delegației pentru Consiliul Europei, nu pot decât să ne promită că vom ține drumul cel bun. Așa să fie!