De la Revoluție la Evoluție

Mascarada de proces a soților Ceausescu, asa cum s-a desfășurat, rămâne o enigmă și o pată pe obrazul Justiției române, fie ea chiar și revoluționară. Președintele (încă în exercițiu), Ion Iliescu, spunea recent că împușcarea soților Ceaușescu a fost un act revoluționar, ceea ce ar fi în opinia sa o justificare a sentinței neargumentate și a procedurii sumare de execuție. Este însă de neînțeles ca la atâția ani de la evenimentele din decembrie 89 – să acceptăm termenul de revoluție doar pentru că așa au hotărât cei ce au preluat (sau confiscat) puterea – în loc să lămurim ceea ce s-a întâmplat. Mereu apar noi semne de întrebare, făcute să adâncească misterul. Dispariția dosarului procesului Ceaușescu este în acest sens ultimul dintr-o lungă serie de fapte care-mi întăresc convingerea că sunt mulți interesați în ștergerea urmelor. Nu mai vorbim de morțile misterioase ale unor protagoniști ai momentului respectiv. Să nu ne mire când vom auzi că de la Televiziunea Română au dispărut casetele procesului de la Târgoviște.
Oricum, mulți dintre cei care au văzut ceea ce s-a întâmplat la acel proces, fie din interiorul tribunalului special, fie din unitatea militară condusă de generalul (r) Kemenici, nu sunt dispuși să vorbească, au căutat să intre în anonimat sau au fost trimiși departe de țară.
Memoria selectivă
înainte de uitarea
definitivă
Se spune că timpul le rezolvă pe toate. Nu cred însă că intrarea în negură și uitare a faptelor sunt o fatalitate și ar fi imposibilă găsirea a cât mai multor răspunsuri la întrebările despre ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în decembrie ’89. Pierderi de documente din instituții ale statului și “pierderi de memorie” ale martorilor la evenimente, fac să te gândești că operațiunea de ascundere a adevărului ar fi programată. Cine a manevrat “păpușile” care au ieșit în prim-planul câtorva zile de foc, fiind mai apoi scoase din scenă cu discreție? Eroii – ca noi toți dealtfel – au făcut și ei parte din joc, ca victime colaterale, dar necesare, iar câștigătorii programați. Pe aceștia din urmă îi regăsim ca făcând parte din elita politică postdecembristă: clasa politică actuală, din mediul oamenilor de afaceri de succes, din rândul magistraților… 
Teoria conspirației
Personal, nu cred într-o asemenea teorie a conspirației din simplul motiv că în România nu poate să dăinuie o organizație de o asemenea eficiență și durată. Nici nu este în firea românului să facă ceva atât de serios și discret. Există suficiente argumente istorice în acest sens. La noi, totul se bazează pe improvizație, inspirație și efortul nu are suflu lung la români. Profesorul universitar Emil Tocaci spunea – pe baza experienței sale de peste 30 de ani la catedră – că nici un lucru început de români nu este dus până la capăt, așa cum n-am dus până la capăt nici dictatura și nu vom duce până la capăt nici democrația. Un punct de vedere interesant și discutabil, dar bine argumentat de profesorul Tocaci.
Multe din întâmplările de acum 15 ani sunt necercetate, pentru că nu s-a înființat nici o instituție care să aibă acest obiectiv și mai ales, pentru că nu se vrea. Ele sunt prea apropiate în timp pentru a cădea în sarcina istoricilor, care parcă – după câte se pare – nici nu s-ar încumeta să facă o asemenea cercetare de durată. Oricum secretele sunt puse bine sub obroc, iar recenta Lege a arhivelor nu face decât să sporească secretul. 
Justiția nu poate fi pusă în mișcare pentru că ei îi trebuie pricini. Dosarele Revoluției ajunse în instanțe au fost mai mult eșecuri răsunătoare decât aducătoare de dreptate. Presa are capacitate limitată de investigare, iar Muzeul Militar nu poate acoperi decât o mică parte a subiectului.
Pentru a putea ajunge la adevărurile Revoluției cred că ar trebui să vorbim deschis despre Minciunile Revoluției. Cine a declanșat isteria cu cei 60.000 de morți de la Timișoara, din ordinul cui s-au deshumat cadavrele din cimitirul săracilor, care a fost rolul fostului prim-secretar al Capitalei, Barbu Petrescu, în dezorganizarea mitingului din 21 decembrie, cine a “periat” stenograma ședintelor CPEx, cine a gândit și răspândit zvonul despre otrăvirea apei potabile la Sibiu, cui au aparținut simulatoarele de foc de armă descoperite acolo, cărei structuri militare, dar mai ales, ce misiuni aveau cei sosiți în oraș pe data de 17 decembrie 1989, s.a.m.d?
Perseverența și spijinul guvernului, un guvern reînnoit, în care mulți își pun mari speranțe, ne-ar ajuta să ajungem mai repede decât credem, la adevăruri. Brutale, incomode, dar necesare.
Târgu Mureș,
aceeași piesă.
Alt act, cu alți actori
Au luptat pentru ideea de libertate și s-au jertfit într-un decembrie  89. Au crezut într-o Revoluție a noastră, a tuturor românilor. Ce a rămas în urmă după mai bine de 14 ani de la evenimente? Câți revoluționari cu acte a dat Târgu-Mureșul? Sau, cine a beneficiat de așa-zisele certificate de revoluționar? Așa cum își amintesc revoluționarii și ziarele vremii…
“Spre piața centrală a orașului – relata ziarul “Steaua Roșie” din 24 decembrie 1989, proaspăt rebotezat “Cuvântul Liber” – s-au îndreptat ieri, mii de cetățeni, tineri și bătrâni… Rând pe rând, de la tribuna adunării populare, s-au adresat mulțimii Kiraly Karol, Sabin Simon, Nistor Man, Vasile Pol, Dorel Pop, Alexandru Zaharagiu, Bathory Istvan, Sorin Moldovan, Aurel Sânmărghițan, Lestyen Ferenc, Fulop Denes, Vasile Soverth…” Parte dintre ei, îi vom regăsi în rândurile primului Consiliu Provizoriu al Frontului Salvării Naționale. Dar unul câte unul vor dispărea discret de pe scena politică postdecembristă. La Târgu Mureș în timpul evenimentelor de atunci, au căzut Adrian Hidoș, Pajka Karoly, Ilie Muntean, Bodoni Sandor și Tamasi Erno. Mureșenii Adrian Mare, Puczi Andrei Liviu și Takacs Szilard, erau militari în termen și au murit în timpul acelorași evenimente, dar în diferite garnizoane unde își satisfăceau stagiul militar. Tânara mureșeancă de nici 18 ani, Szenkovics Erika a fost ucisă la Sibiu. La 15 ani de la moartea lor au rămas încă foarte multe semne de întrebare. Chiar dacă faptele în desfășurarea lor se cunosc, vinovații nu au putut fi stabiliți. Târgu Mureșul este doar o “piesă” dintr-un imens puzzle nerezolvat.
Mărturie a unui
participant
“Îmi amintesc că fusesem plecat din localitate. Când am revenit în Târgu Mureș mi-am găsit casa goală. Soția a luat copiii și plecase cu ei la Sibiu, la socrii. Eram foarte speriat. Nu știam ce să cred, pentru că la Mureș se auzeau tot felul de zvonuri. M-am îndreptat și eu spre clădirea Telefoanelor. Liniile erau căzute și mă gândeam că voi putea vorbi măcar de acolo. Dar degeaba. La nici cinci minute după ce ajunsesem acolo, a început să se tragă. La început în aer. Apoi în mulțime. Cine a tras? Armata! Ideea de teroriști s-a vehiculat abia după fuga lui Ceaușescu. La Târgu Mureș, după ce dictatorul a zburat cu elicopterul nu a mai fost sânge. Trăgeau militarii, deci”, susține, revoluționarul Kocsis Sandor. “După fuga lui Ceaușescu am luat cu asalt sediile Poliției și cele ale Securității. Ce am găsit acolo? Era dezastru. Mai țineți minte că pe vremea aceea erai condamnat dacă te prindea cu materiale rușinoase la tine? Ei bine, pe pereții acestor instituții erau lipite la greu materiale pornografice. Într-unele dintre acestea erau înfățișați în poziții obscene și în compania unor femei cu moravuri ușoare, personaje importante din Cabinet. Cel mai important lucru a fost însă, în acele momente, asigurarea unei siguranțe în ceea ce privește instituțiile. S-au organizat grupuri de pază, care au fost plasate la principalele clădiri din oraș”, a continuat Kocsis.
Revoluție sau ce?
“A început ca o revoluție, dar din cauza faptului că s-a desfășurat în mod haotic, un eșantion doi al Partidului Comunist a profitat de acest lucru și a pus mâna pe putere. Lovitură de stat nu a fost. Asta în nici un caz. Mai degrabă revoltă. De ce ideea de revoluționar atunci? E un lucru avantajos să ai această calitate. E greu să definești noțiunea aceasta. Revoluționarii sunt cei care au dat jos regele și toată puterea și au înlocuit-o cu oameni tineri, noi, fără prejudecăți și fără să respecte doctrina vechiului sistem”, în acest mod își explică revoluționarii zilelor noaste, fenomenul din decembrie  89. O idee oarecum ciudată, având în vedere că majoritatea “revoluționarilor” luptă încă pentru validarea calității lor. Ca să nu mai vorbim despre faptul că revoluționar, nu înseamnă numai să fii participat la Revoluție, ci mai degrabă să nu fii acceptat sistemul comunist, având speranța că acesta va cădea. Câți dintre revoluționarii târgumureșeni se regăsesc în această frază? Răspunsul e simplu și subțire.
Revoluționari
pre(fabricați)
Când vine vorba de Revoluție, târgumureșenii sunt în top. Și asta din cauza faptului că în urbea noastră revoluționarii sunt fabricați ca pe bandă rulantă.
La ora actuală, în municipiu există patru asociații de revoluționari: Asociația 21 Decembrie – Târgu Mureș oraș martir, Asociația decembrie, 89, Asociația Dreptatea și Asociația 16-22 decembrie. Fiecare dintre acestea înglobează câteva sute de membri. Chiar dacă acțiunea și spiritul de sacrificiu din acel decembrie  89, s-au spulberat în doar 14 ani. Prin urmare, revoluționar este numai cine nu-și dorește această calitate. Iar asta în situația în care, nu toți cei omologați în categoria revoluționarilor sunt sau au fost conștienți de ceea ce se întâmplă în jur. Pentru că trebuie să recunoaștem, nu toți “revoluționarii” au fost treji! Pentru unii, drumul spre Revoluție a trecut pe la bufet. Sau a pornit de la bufet. Gest reflex, nu din nevoia de a-și face curaj. “Au murit oameni. Dar nu pentru că se aflau în bătaia puștii. Mulți erau în stare de ebrietate. Și au suferit diferite incidente. La fel cum azi, o parte dintre asociațiile de revoluționari din Târgu Mureș, au în fruntea lor cocoțați niște alcoolici. La noi, există foarte mulți revoluționari falși. Deși este foarte simplu să distingi revoluționarul real de cel fabricat”, a declarat șeful unei asociații revoluționare, care a preferat să rămână sub semnul anonimatului, pentru a nu intra în conflict cu colegii de “breaslă”. 
Mafia certificatelor
Apariția legii “Recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției Române din decembrie 1989”, a avut menirea de a dezvolta o adevărată industrie de contrabandă cu certificate de revoluționar, terenuri, mașini din Occident, tranzacții cu spații comerciale, credite bancare subvenționate și multe altele. Deși în textul inițial al legii din 1990, de ajutoarele bugetare beneficiau doar urmașii celor morți și răniții, în 1992, legea și-a extins aria beneficiarilor și pentru “luptătorii cu merite deosebite”. Iar “luptător” numai cine n-a vrut nu s-a făcut. Și aici avantajele au curs gârlă: terenuri, credite bancare, apartamente, spații comerciale, scutirea de impozite pe salarii. În felul acesta s-a dezvoltat o adevarată mafie a privilegiilor pentru revoluționari. Nici târgumureșenii nu au rămas pe dinafară. “Responsabile pentru eliberarea certificatelor de revoluționar erau acele asociații a căror constituire se făcuse până la o anumită dată. Astfel, s-au întocmit o serie de liste doldora de nume, care au fost trimise apoi la București. Au fost trimise degeaba. Și asta pentru că în Capitală nu s-a verificat nimic. Nu au fost citite nici măcar declarațiile de martor. Din această cauză au ajuns probabil să prezinte certificate niște oameni ca Ioan Megheșan, care în  89 mai deținea încă funcția de adjunct al Inspectoratului de Miliție Mureș și care azi este primar în comuna Ogra sau Gheorghe Gambrea, fostul șef al Poliției Mureș. Acesta nu s-a ales doar cu statutul de revoluționar, ci după Revoluție a mai ajuns și secretar de stat la Ministerul de Interne”, a mai declarat Kocsis. Oare câți demonstranți din puhoiul ce se revărsa înspre centrul Târgu Mureșului, și în fața cărora fioroșii scutieri n-au mai avut altă “strategie” decât fuga sănătoasă, sunt azi revoluționari cu acte?! Și cu pretenții. Sau câți dintre medicii care au operat și au tămăduit în seara și noaptea acelei zile, sub teroarea teroriștilor, sunt revoluționari brevetați?

Motto: “Atunci când justiția nu  reușește să fie o formă de memorie, memoria singură poate fi o formă de justiție”, Ana Blandiana, poetă

“…căderea sistemului de referință sovietic a ridicat, în primul rând activiștilor de partid de la vârf și oamenilor Securității, marele semn de întrebare al viitorului. Având la dispoziție resursa deformată a naționalismului, au crezut că vor supraviețui…Din cauza acestui fenomen particular al lagărului comunist, în România KGB-ul nu a putut schimba sistemul cu un telefon și a fost nevoie de intervenția diversionistă și militară, cu care a instigat și a întreținut revoluția din decembrie 1989.” Din “Istoria loviturilor de stat în România”,
volumul 3, de Alex Mihai Stoenescu  

“Aplicând principiul avansat de dr. Theodore Valence, director al operațiunilor speciale ale armatei SUA, conform căruia războiul psihologic ar trebui să dea – în termeni cost-eficacitate – rezultate mai bune pentru apărarea lumii libere decât războiul convențional, CIA a pus la punct un program de acțiune cu ajutorul departamentelor de psihologie și de științe sociale ale unor universități americane… Acestea au stabilit că într-o asemenea acțiune rolul mass-media este nu numai indispensabil, ci primordial”. Din volumul “Minciuni mass media” de Gerard de Selys

Monica MÄ‚EREAN
Nicolae BALINT