De n-aș fi ziarist, m-aș înscrie în …

De fiecare dată când, prin natura meseriei, particip la o Conferință Județeană ori Congres al vreunui partid politic sfârșesc prin a trage aceeași concluzie: dacă n-aș fi ziarist m-aș înscrie la ăștia! Sunt cei mai buni, le împărtășesc pe deplin ideile, principiile! Atâta pricepere în discursuri întortocheate, atâta împachetare în ciocolată (apropo de noul Spa) a unor reușite mai mult sau mai puțin mărețe sau individuale, atâta fervoare și energie demne de o cauză mai bună fac omul de rând, în mintea căruia mă furișez și eu acolo, în fundul sălii, să cadă pe spate. Membrul simplu de partid este cu adevărat un simplu membru, flasc, de cele mai multe ori, și care este învârtoșat de regulă în preajma alegerilor din interiorul partidului, a celor parlamentare ori a prezidențialelor. E bun când trebuie să voteze, dar și atunci numai dacă are cotizația achitată la zi. Și mai e bun când duce pe umerii lui o bucățică din nebunia campaniilor electorale, când umblă nopțile și lipește afișe pe stâlpi, când bate la uși cu un pliant agățat de grumaz în care se hlizește, fermecător, cu mâna întinsă, alături de oameni și împreună cu ei, marele Lider. În fine, mai e bun membrul simplu când stă cuminte în sală și, pe furiș, își mănâncă fursecul și își soarbe sucul de partid și aplaudă frenetic la demagogiile care răbufnesc din microfonul de la prezidiu. Și apoi votează. Întotdeauna spectacolul este deplin și manipularea desăvârșită. Cei care contează la asemenea momente sunt bunii oratori, cei care știu să electrizeze sala. Nu mai contează câte înflorituri au meșteșugit, câte neadevăruri au vărsat în microfon, câte ironii dizgrațioase ori insulte cutremurătoare au debitat! Contează ritmul zicerii lor, contează intonația, contează privirea care te bagă în transă, contează impresia de autoritate morală și de putere asupra unei încăperi pline de membri, și membre, guri căscate în semi-întunericul spart doar de blițurile fotoreporterilor.

M-aș înscrie la ăștia…la PNL! De fapt, din fire, sunt liberal convins. Mi-a plăcut discursul lui Dobre de la alegeri, dar surpriza pentru mine a fost Akos Mora. A vorbit cu adresă, nu i-a lăsat pe alde Tăriceanu, Orban, Atanasiu să-și spună bancuri în șoaptă. I-a ținut de veghe, pentru că le-a inserat numele în discurs și chiar le-a ridicat probleme.

M-aș înscrie la ăștia…la PDL! Boc mi-a fost dascăl, în mitocănia lui Băsescu ne regăsim cu toții măcar pentru o secundă, la nivel local nu stau tocmai rău, deși pierd teren…Vorbesc însă bine și ca simplu membru nu poți decât să-i crezi.

M-aș înscrie la ăștia la PSD! Cei doi Vasilici, Pușcaș și Dâncu, foști dascăli de-ai mei și ei, garantez că știu ce vorbesc. A, sunt alții în prim plan acum? OK, dar și ministrul Nica, ori secretarul de stat Frătean mi se par doi oameni serioși. Și eu, ca simplu (niciodată – sic!) membru PSD, aș putea să-i cred.

Ce îi determină astăzi pe oameni să creadă în liderii lor politici? În partidele lor? Ce-i face să se ostenească să bată, unii, sute de kilometri, ca să participe la o ședință unde nu-i întreabă nimeni nimic personal, unde ascultă, încrezători, între două moțăieli în scaun demne de Parlament, succesurile trecute și îndemnurile la luptă pentru bătăliile viitoare? N-aș putea să vă răspund, decât că intuiesc că e mai degrabă, pentru majoritatea, o chestiune de socializare. Exemplu: O băbuță de vreo 80 de ani dormea în papuci la alegerile liberalilor de la Târnăveni, săptămâna trecută. „Mătușă, ce cauți în politică?” o întreb eu… „Nu știu maică, da’ îmi place. Nepotu-meu m-a înscris…” „Și când asta?” insist eu…”De mult, maică, de când e și el membru. Cred că avem vreo doi ani…”

De când cu deteriorarea gravă a doctrinelor în ultimii 20 de ani, politica la nivel de simplu membru nu cred că înseamnă mai mult decât dorința acestuia de a aparține unui club și nevoia de a simți o voce autoritară mai sus de el, care să-l facă să se simtă, cumva, chiar fals, în siguranță. Mă îndoiesc că băbuța mea și colegii ei liberali din sală știau cine a fost, de pildă, Gh.I. Brătianu! Doar nici un partid nu are vreme să-și povestească istoria membrilor simpli.

P.S. Sunt mulțumit ca simplu ziarist și așa rămân.

Alin BOLBOS