ASA a făcut “mutarea”. Orașul?

ASA a câștigat vineri la Bod și se află la un punct de prima clasată a seriei. Militarii au învins cu 3-2, într-un meci în care au condus, au fost apoi conduși și au revenit din nou, pentru a învinge în final, cu un gol marcat în minutul 80. Cazacu a pus formația târgumureșeană în vanataj în minutul 5, după care gazdele au egalat. În minutul 52 formația din Bod a preluat conducerea, dar Porav a egalat în minutul 70. După numai 10 minute, mijlocașul Târnăveanu a înscris golul care a dus formația ASA pe locul II și la plus patru în clasamentul adevărului. Prestația echipei militare în acest campionat este o mănușă aruncată unui oraș încremenit în indiferență. Patronii marilor firme nu au ajuns la nivelul la care să priceapă ce înseamnă să investești în propria imagine sprijinind sportul, iar Primăria nu s-a ținut de cuvânt. Dorin Florea poate arată acum, mai mult ca oricând, dacă dorește cu adevărat să sprijine fotbalul și echipa ASA, așa cum a spus de multe ori.

Bine pentru Unirea,
Chimica și Avântul

Printre echipele mureșene care au trecut cu bine peste etapa de vineri se numără și Unirea Ungheni. Formația antrenată de Eros Karoly și-a respectat statutul de favorită a meciului cu Trans Kurier Sfântu Gheorghe și a câștigat partida cu 2-0, o victorie importantă, având în vedere că a întâlnit o echipă bună a seriei, care anul trecut a evoluat în eșalonul II. Dacă în prima repriză Unirea nu a funcționat la capacitate maximă, în a doua a parte a jocului lucrurile s-au schimbat: “Am pornit puțin mai greu, dar în repriza a doua am apăsat pe accelerație și am reușit să înscriem de două ori. Nu a fost ușor, dar nici nu ne putem plânge”, a spus președintele Unirii Ungheni, Vasile Fărcaș. Pentru formația mureșeană au marcat Boitoș, în minutul 48 și Ungur, în minutul 75. În etapa viitoare echipa din Ungheni, care și în această ediție de campionat dă dovadă de constanță în joc, vine la Târgu Mureș, pentru meciul cu ASA.
Referitor la jocurile de vineri e de salutat prima victorie a Mureșului Luduș, care după o serie de meciuri mai puțin reușite s-a dezlănțuit în partida cu KSE Târgu Secuiesc, câștigată cu 3-0.
În schimb, întâlnirile dintre mureșeni au fost extrem de strânse.
La Reghin, Avântul a trecut greu de Mobila Sovata, obținând o victorie la limită, scor 1-0. Fără gol însă a fost partida de la Târgu Mureș, dintre Gaz Metan și Chimica Tânăveni. Cu un moral bun, după o serie de meciuri fără înfrângere, chimiștii au început foarte bine jocul. Echipa din Târnăveni a avut în prima repriză cel puțin 3 ocazii mari de gol. În partea a doua, Gaz Metan a început să miște mai bine și a trecut la rândul ei ppe lângă gol. Spre finalul meciului atât Chimica, liderul la zi al seriei, cât și Gaz Metan au avut ocazia să înscrie, dar partida s-a încheiat la egalitate. Chimiștii se gândesc tot mai serios la un loc sub soarele Diviziei B, în timp ce Gaz Metan trebuie să schimbe ceva în joc, pentru a nu avea o iarnă cu multe gânduri.

Sos Rozalia, fostă mare handbalistă, vorbește despre lucruri necunoscute publicului
Fața nevăzută a sportului

Despre Sos Rozalia, desemnată cel mai bun pivot din lume, în 1973, s-a mai scris în presă, dar nimeni nu a mai vorbit despre ceea ce s-a întâmplat în spatele carierei ei sportive. Puțini sunt cei care știu că una dintre marile sportive ale lumii a muncit 39 de ani ca desenator tehnic, că nu a întârziat niciodată la serviciu, că mergea la antrenament după 8 ore de muncă, sau că la câteva luni după ce a născut, târgumureșeanca a fost desemnată cea mai bună jucătoare din lume, pe postul ei. Toate aceste lucruri, dar și alte amănunte din viața fostei handbaliste le puteți afla în rândurile de mai jos.

Cum despre cariera sportivă a mureșencei Sos Roozalia (Soos – numele de fată), s-a vorbit destul de mult, am considerat oportun să trecem repede peste prezentarea activității ei. Mureșeanca s-a născut pe 1 februarie 1947. A început handbalul în 1959, la Progresul. Se juca pe atunci handbal în 11. În 1963 jocul de handbalul în 11
s-a desființat, așa că Rozalia a fost nevoită să treacă la jocul în 7. A evoluat la Mureșul Târgu Mureș până în 1978, cu o pauză de trei ani (1967-1970), când a jucat la Universitatea Cluj. A abandonat cariera sportivă la 31 de ani. A jucat multe meciuri în naționala României, pentru care a marcat peste 500 de goluri. A participat la Olimpiada de la Montreal, în 1976, unde s-a clasat pe locul 4 cu naționala României, a ieșit vicecampioană mondială la CM din 1973, an în care fost desemnată drept cel mai bun pivot din lume. Un palmares impresionat, clădit prin multă muncă, ambiție și sacrificiu. Acum, la 57 de ani, Soos Rozalia își amintește cu plăcere de anii petrecuți în slujba handbalului, dar nu poate uita că uneori a fost greu, alteori chiar urât…

În spatele cortinei

“Am observat că mulți oameni ne consideră niște privilegiați pe noi cei care am fost sportivi de performanță. Ne spun că am avut nenumărate avantaje materiale de pe urma sportului, că statutul de sportivi ne-a ajutat foarte mult în viață. Nu e chiar așa sau mai bine zis nu e deloc așa. Poate că în sportul actual poți să câștigi foarte mult, dar pe vremea noastră nu era așa”, a spus fosta handbalistă. Sunt puțini cei care știu că Sos Rozalia a început munca la 16 ani. S-a angajat la o croitorie, iar la antrenament ajungea după orele de muncă. Oboseală? Evident că exista, dar plăcerea de a juca era mare…”Mergeam de la serviciu la antrenament. Nu era ușor, dar am trecut peste oboseală. Mai târziu, când am ajuns în echipa națională, am trecut la un program de muncă redus, dar dacă veneam acasă de la meciuri duminica înainte de ora 12, lunea eram la serviciu. Vreau să vă spun că în 37 de ani  nu am întârziat niciodată la serviciu și că nu mi-am bătut joc de muncă. Lucram ca desenator tehnic. Și mai e ceva. Pot spune că sportul mi-a adus mai multe necazuri la serviciu, decât avanataje. Nu am putut să-mi dau examenele pentru categorii decât după 31 de ani, când am terminat cu handbalul, deoarece eram mult timp plecată. Așa am rămas cu salariul în urmă față de colegii mei.”
Sos Rozalia e foarte sensibilă când vine vorba de “realizarea” pe plan material. “Multă lume crede că am ceea ce am datorită sportului. Total eronat. Din banii câștigați de pe urma sportului nu puteam face nimic. Dacă nu aveam serviciu nu aș fi făcut nimic.”
Pentru Rozalia au existat momente de cumpănă și în sport. Faptul că avea naționalitatea maghiară i-a adus multe necazuri: “Au fost antrenori care mi-au făcut zile negre, din cauză că eram unguroaică și că nu vorbeam perfect românește. Alteori am refuzat să fiu “simpatică” și cum altă jucătoare a acceptat să fie “drăguță”, am făcut tușa o vreme. Am strâns din dinți, am înjurat în gând și am mers mai departe. Dacă accepți un compromis vin apoi și altele”Sos Rozalia a fost nevoită să accepte șicane și pe plan local. Dacă alte colege de la națională primeau indemnizația de sport de la clubul de unde proveneau și pe perioada când jucau la lot, mureșeanca nu a primit acești bani. “O vreme m-a deranjat și nu am înțeles de ce la mine era altfel decât la colegele mele, dar nu am făcut scandal. Am preferat să trec peste asta”, a povestit Rozalia.

În urmă cu 6 ani ani fosta handbalistă a fost operată de coxartroză. Anii petrecuți pe teren și-au lăsat amprenta asupra sănătății. Deși din cauza sportului a avut probleme, nimeni nu a întrebat-o dacă are bani pentru operație. S-a descurat singură.
Fosta mare jucătoare mai are o supărare. Nu a simțit din partea orașului respectul care i se cuvine. Nu a fost uitată totalmente, dar nici nu s-a bucurat de prea multă atenție. Doar în 2003, la Gala Sportului Mureșean a fost răsplătită oarecum pentru ceea ce a însemnat pentru oraș.

Luptătoare desăvârșită, Sos Rozalia a trecut peste toate aceste neajunsuri sufletești. Preferă să vorbească mai puțin despre momentele de amărăciune și mai mult despre cele frumoase. Așa își amintește că momentul ei de glorie, Campionatul Mondial din 1973, a venit la 9 luni după ce a născut-o pe Cristina, fata ei cea mare. “În ianurie am născut. După trei luni m-am apucat de antrenamente și în decembrie am plecat cu echipa la Campionatul Mondial din Iugoslavia, unde am ieșit pe locul II. A fost cea mai bună perioadă a mea.”
Fosta handbalistă are amintiri frumoase și despre perioada în care a venit pe lume fiica ei cea mică. “Pe 29 ianurie 1978 am jucat ultimul meci din carieră. Eram însărcinată în luna a treia. Pe 29 iulie am născut”, își amintește cu nostalgie Rozalia.
Acum, la 57 de ani, fosta jucătoare de handbal spune că nu regertă nimic din ceea ce a făcut. Are grijă de nepot și, din când în când, răsfoiește albumul de poze în care e scrisă istoria unei vieți de om, pentru care sportul a însemnat numai pasiune. 

Familie sportivă

În familia Sos nu numai Rozalia a făcut sport. Soțul ei, Arpad, a fost la rândul lui sportiv de performanță. A făcut natație, cu rezultate bune. A ieșit și campion național. După ce a renunțat la natație Sos Arpad a fost mulți ani arbitru de polo. Acum, ca și Rozalia, este pensionar, însă viața de sportiv l-a învățat să fie activ.