De vorbă cu Maica Siluana (XXVII)

Ziarul de Mureș a inaugurat o rubrică de dialog cu Maica Siluana, stareță la mănăstirea Jitianu și coordonator al Centrului de Formare și Consiliere “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Craiova. Grație unei experiențe de viață deosebite, Maica Siluana desfășoară o bogată activitate duhovnicească, cu un impact puternic mai ales în rândul tinerilor. Prin intermediul paginilor Ziarului, Maica răspunde întrebărilor cititorilor, trimise pe adresa http://www.sfintii-arhangheli.ro/maica-siluana-va-raspunde.php

* De ce trebuie să suferim ca să creștem în credință, ca să Îl urmăm pe Hristos știind că El ne iubește și dorește ceea ce e mai bine pentru noi?

George

Dragă George,

Nu trebuie să suferim. Ceea ce numim noi, de obicei suferință, este trăirea care însoțește refuzul și revolta împotriva durerii. Iar durerea este un semnal viu și puternic al adâncului nostru prin care ne grăiește Dumnezeu că nu suntem pe calea care duce la Bucurie. Bucuria se dobândește intrând în ea la chemarea Domnului. El ne spune (vezi Pilda talanților) că pentru a intra în ea e nevoie doar să fim credincioși peste “puținul” peste care am fost puși stăpâni, adică peste trupul nostru, peste inima noastră, peste impulsurile, dorințele, sentimentele, gândurile și faptele noastre… Dar noi considerăm că e greu să împlinim această cerință și, din această cauză, ne împotrivim, acuzăm, negăm, ne scuzăm și proiectăm în afară cele dinlăuntru, iar acestea se revarsă peste noi și ne rănesc și rănile ne dor și iarăși ne împotrivim, ne justificăm, acuzăm și nu mai ieșim din cercul vicios…. Până când? Până ne hotărâm să ne lepădăm de acest fel de a fi și să ne asumăm toată slăbiciunea și neputința și partea noastră de vină și să cerem iertare, putere și pricepere ca să stăpânim puținul peste care suntem puși stăpâni acum….. Durerea e o școală, e o naștere la noi și noi vârste spirituale, duhovnicești. În ziua în care vom accepta că “fără Domnul nu putem face nimic” și vom lua putere de la El pentru toate, suferința nu va mai fi posibilă decât pentru a fi împreună cu cei care n-au ajuns încă la această acceptare. Pentru cel ce a spus DA toată durerea e loc de întâlnire cu Domnul și poartă de intrare în Bucuria Lui! Cred că deja ai gustat câte ceva din această Bucurie, de vreme ce mi-ai pus astfel întrebarea! Acum, de vreme ce ai pornit pe Cale, încearcă să înaintezi mai degrabă binecuvântând decât cârtind, mai degrabă răspunzând la întrebarea Domnului: “George, unde ești?” decât întrebând “Da, de ce…..?”! Curaj și bucurie sfântă! Siluana

* Aș avea o întrebare pe care mi-a pus-o o fată: de ce după ce se duce la biserică, se roagă, aprinde lumânări, scrie acatiste îi merge prost o săptămână, două? Îi merge poate mai prost decât înainte. Eu bănuiesc că Dumnezeu o cercetează și ea la fel spune, dar aș vrea ceva mai mult să știe. Dumneavoastră ce părere aveți? Mulțumesc!

Dan

Dragă Dan,

Mă bucur mult că și tu și fata despre care vorbești, aveți deja un răspuns la întrebare. Acum să încerc doar să vă spun și gândul meu. Îl rog pe Domnul să ne lumineze și să lucreze în mințile noastre ca să nu greșim nici cine scrie și nici cine citește.

Ce căutăm noi, de fapt, la Biserică? Oare, să ne meargă mai bine? Ce fel de bine? După ce criterii judecăm binele pe care îl căutăm?

Eu cred că omul merge la Biserică pentru a se întâlni cu Dumnezeu față către Față și a primi de la El Darul pe care ni-L aduce acolo, și numai acolo. Care e acest Dar? Este Însăși Prezența Lui în Biserica Sa, în fiecare dintre noi, cei ce ne adunăm acolo în Numele Lui, în casele Lui de zid, bisericile noastre, în Sfintele slujbe și Sfintele Sale Taine dătătoare de Viață. De Viață adevărată, fericită și veșnică.

Fiul lui Dumnezeu nu S-a întrupat și nu este cu noi în Biserică până la sfârșitul veacurilor ca să ne “distribuie” servicii și bunuri care să ne ajute, să ne consoleze, să ne “îndulcească” aceasta viață către moarte, ci să ne dăruiască Viața Lui pentru a trăi cu El, unde este El si ca El! Viața aceasta, biologică și socială, axată pe plăcere și pe consum, e o adevărată moarte pentru sufletul omului însetat de infinit, de veșnicie.

Mergem la Biserică pentru a ne naște în Hristos Dumnezeu, pentru a trăi în El, pentru a ne Hrăni cu El, cu Trupul și cu Sângele Lui, pentru a crește cu Harul Lui, pentru a gusta, pregusta cum spun Părinții, încă de acum Viața cea adevărată.

Așa că puțin contează cum “ne merge” când mergem acolo. Prezența Harului, a Luminii dumnezeiești din Sfânta Biserică, ne ajută să ne vedem și să ne simțim neputințele, bolile sufletești care ne împiedică să trăim în Bucurie orice ni s-ar întâmpla, ne împiedică să iubim și să ne simțim iubiți. E de neapărată trebuință să ne curățim vasul vieții noastre prin Taina Spovedaniei, prin Rugăciune și ascultarea de Dumnezeu prin Părintele Duhovnic și prin Sfinții Părinți care ne-au lăsat comoara lor de înțelepciune și de învățătură. E de neapărată nevoie să învățăm să ne iertăm unii pe alții și pe noi înșine după ce căpătăm iertarea lui Dumnezeu și vindecarea rănilor noastre sufletești.

Pe măsură ce înaintăm pe Cale vine și simțirea Bucuriei și schimbarea vieții. Totul se schimbă, chiar dacă cei din afară nu văd mare lucru. Deși uneori văd, dacă voiește Domnul, pentru chemarea lor la Bucuria Lui prin mărturia vieții noastre de zi cu zi!

Dar durerea omului nu dispare în această vale a plângerii care este viața noastră actuală. Pe măsură ce ne vindecăm cu Harul lui Dumnezeu de patimile noastre nu mai suferim din cauza lor, nu mai pătimim, dar începem să suferim pentru cei care încă nu cunosc Calea vindecării, a mântuirii noastre din robia păcatului, și compătimim cu ei în Domnul. Cum? Participând la Rugăciunea Bisericii pentru ei, făcând faptele de iubire cerute de aproapele nostru, împlinind Poruncile în care Domnul ne pune la îndemână prezența și puterea Lui pentru a lucra împreună cu El la mântuirea noastră și a celor atât de dragi Lui, semenii noștri.

Cine L-a întâlnit pe Domnul și a devenit robul Lui, adică Robul Iubirii jertfelnice, va descoperi că totul este bucurie, pentru că totul are sens. Și noi știm sensul și contribuim la realizarea lui! Câtă cinstire ne arată Dumnezeu!

Să-I răspundem și noi Slăvindu-L cu toată fapta și cu toată viața noastră!

Așa sa ne ajute Dumnezeu!

Curaj, copii dragi! Domnul vă iubește și vă așteaptă să schimbați lumea schimbându-vă inima voastră!

Eu am mare încredere în voi! Siluana

Mi se întâmplă să visez și să cred că trăiesc ceea ce văd și simt în realitate. Am impresia că diavolul vrea să mă sperie. Visul pare mai mult real și aud zgomote ciudate. Zilele trecute am simțit că cineva se apropie de patul meu, îi auzeam pașii. S-a suit în pat lângă mine, mi-a spus să mă dau mai încolo, m-a atins pe mână și s-a sprijinit de capul meu… m-am speriat foarte tare… parcă era bunica mea, care a murit, dar nu sunt sigură… eram foarte speriată și am încercat să țip și să deschid ochii, dar nu puteam… până la urmă am început să rostesc rugăciunea TATÄ‚L NOSTRU și m-am trezit. Ce înseamnă asta?

Copil iubit,

Da, copil iubit de Domnul, așa este. Diavolul vrea să te sperie. Aceste experiențe, aceste coșmaruri, sunt lucrări ale diavolului care are acces la “banca de date” a minții noastre dacă i-am făcut pârtie prin anumite atitudini și păcate: vrăji, magie, blesteme, “ghicit” în cafea, în cărți, în orice, “cercetarea” horoscopului, etc. Toate aceste sunt tot atâtea modalități de a-i permite vrăjmașului să intre în mintea și în sufletul nostru, deci și să aibă putere asupra noastră.

E bine să faci o sfeștanie în casă cât mai curând, sau măcar să stropești cu aghiazmă și, neapărat, să te spovedești și să încetezi orice fel de practică sau “joc” de acest fel.

Să-ți faci rugăciunile de seară, să te închini înainte de culcare, să închini perna, să nu te culci cu stomacul plin.

Să-i pomenești la Biserică pe cei dragi adormiți, să le faci parastase și cele de cuviință. Să trăiești după sfântă rânduială a Sfintei noastre Biserici și vei cunoaște bucuria și pacea Domnului.

Curaj!

Domnul să te ocrotească și să te îndrume la un părinte care să te ajute cu sfat și slujire sfântă!

Siluana