De vorbă cu Maica Siluana (XXX)

Ziarul de Mureș a inaugurat o rubrică de dialog cu Maica Siluana, stareță la mănăstirea Jitianu și coordonator al Centrului de Formare și Consiliere “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Craiova. Grație unei experiențe de viață deosebite, Maica Siluana desfășoară o bogată activitate duhovnicească, cu un impact puternic mai ales în rândul tinerilor. Prin intermediul paginilor Ziarului, Maica răspunde întrebărilor cititorilor, trimise pe adresa http://www.sfintii-arhangheli.ro/maica-siluana-va-raspunde.php

Sunt măritată și am trei copilași pe care i-am primit în dar de la Dumnezeu. Lucrez la o companie multinațională, și eu și soțul meu ne iubim și ar trebui ca după “moda” lumii să mă consider liniștită și să continui așa. Dar mi se pare că ajung zi de zi acasă cu sufletul gol și mă lupt citind, rugându-mă, mergând la biserică duminica (nu în fiecare săptămână, recunosc) să nu devin o umbră ce nu e receptivă decât la plăcerile acestei lumi. Știu că veți spune că nu am destulă credință și mă lupt cu mine și cu gândurile mele dar simt că trebuie să fac ceva mai mult. Mi-aș dori să pot lucra într-o fundație cu copii părăsiți, să-i mângâi și să le dau și lor o parte din dragostea de care se bucură copiii mei. Mă rog la Dumnezeu să-mi deschidă o cale, pentru ca să fac pasul de a-mi părăsi slujba și a merge ca voluntar într-o astfel de fundație, dar nu pot. Nu pot pentru că, din păcate, asta ar da naștere la discuții cu soțul meu, care, deși îmi spune că sunt liberă să fac ce vreau, îl văd că povara de a duce singur grija financiară ar fi prea mare pentru el și nu îl pot abandona nici pe el. Dar vreau să fac ceva, vreau să-i mângâi și pe alți copii, aș dori chiar să adopt un copil dar din păcate nu am susținerea mamei care are grijă de copiii mei cât eu sunt plecată. Ce pot să fac? Pentru că, de câte ori mă gândesc la micuții care nu se bucură de dragoste, mi se strânge inima. Mă rog la Dumnezeu să-mi arate o cale dar oare de unde voi ști că este calea cea adevărată și nu doar o nălucire venită din mândria ce stă la pândă? În mine?

Magda

Draga mea Magda,

O mare bucurie mi-a adus întrebarea dumitale! Da, mă bucur atunci când descopăr că omul nu are nevoie doar de pâine ca să fie fericit, că bunăstarea materială și iubirea omenească nu ne sunt îndeajuns ca să fim trăitori și martori ai Bucuriei pe care nu o poate lua nimeni de la noi! În același timp, m-am întristat văzând că nu “știi pe unde s-o iei” ca să trăiești această bucurie mai adevărat și să rămâi mereu în ea, că te orientezi pe a face, pe a face mai mult și mai în conformitate cu niște norme exterioare…

Voi încerca acum, cu mila Domnului, să-ți sugerez o soluție mai realizabilă și anume cea arătată de Domnul în Pilda talanților când îi spune slugii credincioase: Bine, slugă bună, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune, acum intră în bucuria Stăpânului tău!

Vezi, Magda, Domnul cere de la noi să fim credincioși peste puțin, peste puținul pe care ni-l oferă ziua de astăzi. Ne cere să nu ne îngrijim de ziua de mâine, că ajunge zilei răutatea ei. Ce comoară de învățătură! Dacă dorim să facem cum spune El, Domnul, ce putem face, concret? Cred că ar trebui să-mi spui singură acest lucru și eu să mă minunez de câtă creativitate ai! Și chiar te rog să-mi scrii câteva zile la rând cum a mers. Acum, de la mine, doar câteva gânduri: Să fim atenți la cele ale zilei de astăzi și să trăim fiecare eveniment, fiecare gest, fiecare gând, ca în fața Lui Dumnezeu, cu dorința și bunăvoința de a fi credincioși Lui până în amănunt!

Să descoperim că a fi credincioși Lui înseamnă a-L primi în viața noastră prin Sfânta Liturghie și Sfintele Taine și a-L chema și primi apoi și în viața cotidiană, banală pentru mulți, clipă de clipă. Înseamnă a face din fiecare eveniment o liturghie de după Liturghie. Înseamnă a nu face nimic fără El, fără gândul la El și la voia Lui! Atunci dragostea noastră va conține dragostea Lui, gândul nostru va conține gândul Lui, zâmbetul nostru va conține zâmbetul Lui, cuvântul nostru va conține cuvântul Lui… și El va fi totul în noi!

Să nu uităm să-I dăm Domnului un sfert de oră pe zi, timp în care să stăm în tăcere în fața unei icoane, în pacea colțului nostru de rugăciune din casă și să-L ascultăm ascultând cum suflă viața Lui în noi când respirăm… Vom auzi multe!

Apoi, să fim ușori la dans, Magda, adică să primim ce ne oferă El în cotidianul nostru și să nu ne împotrivim propunând mereu altceva. Să facem dumnezeiește cele mai mărunte gesturi și vom fi plini de bucurie și nu ne vom înșela.

Bucuria sfântă, dragostea pentru aproapele (soțul, copiii de lângă noi, soacra, mama, colegii, vecinii, cei de pe trotuar… sunt aproapele), mila și rugăciunea pentru toți oamenii și faptele bune după putere sunt semne că suntem pe Calea cea adevărată.

Îți propun să-l iubești pe soțul tău ca pe Hristos și să faci ce-ți va spune Duhul pe Care Îl vei chema în fiecare moment și vei avea pacea pe care o cauți!

Îndrăznește, Magda!

Cu dragoste,

Siluana

Am mai vorbit și cu alți oameni, dar în urma discuțiilor purtate nu am făcut decât să mă îndepărtez și mai tare de Biserică. Problema e că m-am obișnuit să analizez viața omului și modul în care va fi el judecat în alb și negru. De exemplu: nu mergi la Biserică, nu te spovedești etc. ajungi în iad. Eu stau și mă gândesc: dacă Dumnezeu e chiar iubire, cum ar putea El să condiționeze accesul la această iubire? De ce pentru a fi de aceeași parte cu El trebuie să fac ceva ce eu, în acest moment nu îi văd nici o utilitate. De ce trebuie să fie totul atât de radical: ori cu Dumnezeu ori cu Mamona? Nu există cale de mijloc? Pentru că eu… vă spun sincer…nu doresc să fiu nici sfânt, dar nici drac. Cu oricine aș vorbi tot mi se spune: ori alegi asta… ori asta. În cazul ăsta vă spun că dacă lucrurile sunt judecate atât de monocromatic, eu am ales deja. Sunt sigur că Dumnezeu mă va înțelege, dacă nu… înseamnă că nu e cu adevărat Dumnezeu.

Dane, Dane!

Am să-ți spun o poveste cu un om care i-a spus Sfântului Nicolae că dacă nu-l ajută în problema pe care o avea, nu-i mai aprinde candela! Și Sfântul l-a ajutat. Și de ce crezi că a făcut-o? Eu cred că pentru îndrăzneala lui de

a-i vorbi ca unui sfânt adevărat, viu și nu ca unei abstracțiuni!

Iar acum, în cazul tău, cred că pentru curajul de a-I spune Domnului ce ai avut de spus, El te va ajuta să nu mai vezi tu lucrurile doar în alb sau negru, ci în toate nuanțele bogăției de culori posibile. Te deranjează felul celor din jur de a clasifica strict dihotomic realitatea, tocmai pentru că tu faci asta. Cu ceilalți, bineînțeles! Așa că, te invit să profiți de acest moment și să trăiești pe îndelete și cu amănuntul fiecare eveniment al vieții tale ca să cunoști cât ești de liber în atitudinile tale, cât îi judeci pe ceilalți, ce nu-ți place la ei (adică ce refuzi să vezi la tine), ce te bucură, ce nevoi și dorințe ai, care din aceste nevoi sunt reale și care sunt închipuite, sau “identic naturale”… Și în toate acestea păstrează legătura cu Dumnezeu, așa cum poți tu, așa cum înțelegi tu și, ca într-o prietenie, relația se va adânci, se va îmbogăți, “ofertele” și pozițiile se vor mai schimba…

Aceasta este calea pe care o recomand celor care nu pot sau nu vor să creadă că Poruncile lui Dumnezeu sunt date chiar de El și că au în ele o Viață pe care nu o putem cunoaște altfel decât prin ascultare și împreună trăire cu Domnul în ele!

Te îmbrățișez cu drag,

Siluana