Stăpânii apelor
Caiac-canoe și canotajul sunt două dintre cele mai solicitante sporturi, din punct de vedere fizic. Efortul depus de cei care practică sporturile cu vâsle este extraordinar și nu poate fi înțeles decât “din interior”.
Primul concurs de canotaj din România a avut loc în 1856 la Galați. Au mai existat mărturii despre practicarea “vâslitului” pe Dunăre, încă de pe la 1500, dar nu se poate spune dacă aceste activități au legătură cu ceea ce mai târziu avea să fie botezat – canotaj.
La Târgu Mureș, prima secție de canotaj apare în 1932, la Asociația Sportivă MSE. Câțiva ani mai târziu, va apărea și prima secție de caiac-canoe, tot în cadrul acestui club. Hangarul în care erau ținute bărcile era amplasat în zona în care se află acum complexul ASA. Despre performanțele sportivilor de atunci nu sunt prea multe de consemnat, deoarece numărul competițiilor era redus. Legat de perioada 1940, ar fi de amintit rezultatul obținut de Aurica Vlasa, locul II la Campionatul Național din Ungaria, în proba de schif simplu – 1000 metri, și încă un loc doi în proba de schif dublu, alături de Nagy Margit.
În anul 1954, AS Voința Târgu Mureș înființează o secție de canotaj și caiac-canoe. În 1961 prinde viață o secție de canotaj și caiac-canoe la Reghin, sub îndrumarea antrenorului Varga Laszlo.
Referitor la anii 50, trebuie amintite câteva rezultate. În 1952, caiaciștii mureșeni obțin un loc III la Campionatul Național desfășurat la Snagov. O echipă a orașului participă în același an la o întrecere națională, unde se claseasă pe locul IV. În 1960 se construiește cabana de la Voința, din Complexul Weekend. Trei ani mai târziu apare încă o secție de caiac-canoe, la AS Viitorul, cu Gagyi Lajos în postura de antrenor.
Primul rezultat notabil al mureșenilor apare în 1960, când Szekely Maria, sportivă legitimată la AS Avântul Târgu Mureș, cucerește titlul de campioană națională la caiac-canoe, în proba de 500 de metri.
O performanță și mai mare este participarea mureșencei Szekely Maria la Jocurile Olimpice de la Roma, componentă a echipajului de K2 – 500 de metri fete. Alături de Elena Lipalit, mureșeanca vine pe locul 6.
Rezultate…
Din păcate, în 1969, secția de caiac-canoe de la AS Viitorul se desființează. În schimb, în 1979, se înființează o secție de caiac-canoe la liceul Bolyai, cu Bandi Tiberiu antrenor, iar trei ani mai târziu apare și Hidrotehnica Târgu Mureș, club care din 1984 va avea și o secție de canotaj.
Printre canotorii cu rezultate bune se numără Gal Gyozo, campion național la seniori, în 1980 și multiplu medaliat în perioada 1971-1980; Maria Manda, canotoare la CS Mureșul, campioană națională în 1983; Angela Uleșan, componentă a clubului Voința, campioană balcanică în 1985, componentă a echipajului K4, Zorina Bănceu (CS Mureșul Târgu Mureș), componentă a echipajului S8+1, medaliat cu argint la Campionatul Mondial de juniori, în 1985; Gheorghe Turca (CS Voința), component al echipajului K4-500 m și K-4 1000 m juniori, medaliat cu aur; Marton Aron, Dumitru Costea, Szabo Sandor, Vasile Frandeș, Vitalis Tibor, Petru Pavel, Maria Iernuțan, Kovacs Sandor, Bordi Peter, Gyorgy Attila și alții.
În ultimii ani, în ciuda problemelor financiare, cluburile Mureșul (canotaj) și Voința (caiac) au continuat să aducă rezultate bune și să lanseze spre sportul de performanță o mulțime de sportivi. La CS Mureșul, sub îndrumarea antrenorului Horia Dragoș, au fost crescuți în ultimii ani mai mulți canotori care au obținut rezultate bune în întrecerile interne și internaționale, iar la clubul Voința, regretatul antrenor Dorel Dima a format caiaciști de excepție.



