Debut cu dreptul
Proaspăt instalat în fotoliul de director al Oficiului Prefectural Sighișoara, Adrian Gherca ține morțiș să dovedească locuitorilor din zonă că respectă promisiunile care l-au motivat să ocupe acest post: aducerea la Sighișoara a tuturor serviciilor deconcentrate de la județ. Primul serviciu pe listă e Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. În cel mult o lună va lua sfârșit calvarul agenților economici din Sighișoara și împrejurimi, nevoiți să depună la sfârșitul fiecărei luni dischetele cu raportări la sediul CJAS din Târgu Mureș și să îndure cozi și minute lungi de așteptare. Șeful Oficiului Prefectural, Adrian Gherca, a avut joi o întâlnire pe această temă cu directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Mureș, Csiki Suzana, în urma căreia s-a convenit asupra a două variante. Prima dintre ele este ca CJAS să trimită o persoană la sfârșitul fiecărei luni (cu programele informatice necesare) care să rămână la Sighișoara o săptămână pentru a prelua și verifica raportările/dischetele agenților economici, într-o lună de zile.
Pe de altă parte, există un proiect de Hotărâre de Guvern conform căreia în termen scurt se preconizează a se implementa un sistem prin care agenții economici să poată transmite raportările către CJAS prin e-mail, situație în care punctul de lucru al Casei la Sighișoara nu s-ar mai justifica. Gherca a precizat că directorul CJAS Mureș Suzana Csiki va merge în cursul acestei săptămâni la București pentru a afla stadiul implementării sistemului de transmitere prin e-mail. Dacă se dovedește că procedura va mai dura 3-4 luni, va fi înființat punctul de lucru.
Oficiul Prefectural va pune la dispoziție reprezentantului CJAS un spațiu și un calculator. Directorul Oficiului, Adrian Gherca, a mai spus că dorește ca pe viitor toate serviciile deconcentrate ce vor fi aduse la Sighișoara (inclusiv Oficiul Prefectural) să poată funcționa, la un loc, în actualul sediu al DSP Sighișoara din strada Ecaterina Varga, fosta Policlinică Nr. 2.
Acest spațiu este în proprietatea Consilului Local și administrat actualmente, pe baza unui contract de către Ministerul Sănătății .
“Va trebui să am o discuție și cu dl ministru Nicolăescu și cu primarul Dăneșan. Am promisiunea d-lui primar că, dacă Ministerul Sănătății va renunța la administrarea acelui spațiu, o să-l primească Oficiul Prefectural. Clădirea este destul de mare ca să funcționeze acolo toate serviciile deconcentrate”, a mai spus Gherca. Potrvit acestuia, pe viitor o problemă mai delicată cu acel spațiu va fi cea a renovării, pentru că banii nu vin atât de simplu, ei trebuie alocați prin buget.
Florentina CĂLUGĂR



