Declarație de dragoste către PSD
Cu toate că de-o săptămână, primarul Florea a preluat șefia interimară a PD, renunțând la aparenta sa independență, el a fost un adversar declarat al liberalilor, partenerii săi de Alianță DA, al UDMR sau a tuturor celor care se împotriveau PSD. Deși acum jură credință PD, vrem să-i reamintim o scrisoare înduioșătoare publicată în nr. 233 din 25 noiembrie 2004, în cotidianul Cuvântul Liber. Declarația sa de dragoste nu avea nici o legătură cu partidul în care tocmai a migrat, ci era o mărturisire fără subtilități a atașamentului față de social-democrația promovată de partidul condus de ex-prefectul Ovidiu Natea.
Stimate doamne, stimați domni, dragi prieteni!
nr. 233 / 25 Noiembrie, 2004
Perioada care urmează este decisivă pentru integrarea României în UE. Suntem la sfârșitul unui război rece, iar pacea este extraordinar de importantă cum și în ce termeni o negociem. Este apanajul oamenilor politici să reprezinte interesele țării, iar noi trebuie să-i alegem și să-i susținem pe cei mai buni. Cetățenii acestei țări trebuie să înțeleagă o dată pentru totdeauna că, chiar dacă sunt încercați de nemulțumiri, chiar dacă sunt cuprinși de lehamite din cauza dificultăților economice pe care le parcurgem, forța și puterea lor rezidă în exercitarea dreptului de vot. Ulterior, protestele și regretele sunt tardive, iar comentariile de prisos. Din păcate, asistăm la o avalanșă a informațiilor bulversantă prin negativism și specularea cu orice preț a senzaționalului care induce în eroare populația țării. Departe de a vedea doar extremele și fără a acorda o importanță necuvenită declarațiilor belicoase din această perioadă a confruntărilor electorale, în primul rând, eu îi invit pe cetățeni, așa cum i-am invitat și la alegerile locale, să chibzuiască, iar în momentul în care dau un vot, să facă o analiză foarte serioasă asupra responsabilității pe care și-o asuma.
Ca să le fie poate mai ușor, le sugerez că în decizia lor să facă apel la realitate și să nu judece alegerile ca pe ceva abstract sau ca fiind apanajul unor jocuri de culise. Exact așa cum m-au privit pe mine în carne și oase și m-au judecat după fapte, îi invit să utilizeze aceeași unitate de măsură pentru actualii candidați. Eu am o datorie morală față de oamenii care m-au susținut fără rezerve, și la rândul meu îi susțin cu mare bucurie pe cei care și-au demonstrat de-a lungul timpului profesionalismul și au susținut interesele municipiului Târgu-Mures. Am demonstrat că, din păcate, prezența la București a unor lideri locali și regionali de tipul Markó Béla sau Frunda György, care
s-au aflat la masa guvernării, nu s-a concretizat într-un sprijin real pentru oraș. Fostul ministru Ioan Avram Muresan și alți voiajori prin capitală au făcut mai mult rău decât bine orașului și județului nostru. Aceste lucruri trebuie să se schimbe! Eu îi indemn pe cetățeni să judece cu înțelepciune, să-și asume o decizie pe baza calității și a faptelor celor aflați pe listele electorale.
Personal, nu pot decât să sprijin oamenii de calitate. Cred că nu poți fi bun la toate, nu poți fi azi candidat la primărie, apoi consilier județean, după care mâine sari pe o listă parlamentară într-un spirit strict veleitar și care nu are nici o legătură cu ceea ce poți face cu adevărat pentru comunitate. Anumiți lideri liberali care se încadrează în această tipologie au demonstrat că îi preocupă doar funcțiile și nu faptele în slujba comunității. Mă bucur, în schimb, să dau girul unor oameni pe care îi cunosc și pe care îi apreciez, având convingerea că prezența lor la București este în interesul municipiului Târgu-Mureș și al județului Mureș. Cristian Georgescu, Liviu Timar, Lazăr Lădariu, Pavel Todoran, Ioan Nicolaescu sunt nume care vorbesc de la sine, fiind cunoscute prin faptele lor de către electorat. Îi urez succes și lui Claudiu Seucan, îmi exprim speranța că prezența sa pe lista parlamentară reprezintă o garanție că vom fi mai bine auziți la București.
Nu pot să nu evidențiez calitățile dovedite de domnul prefect Ovidiu , care a știut să le demonstreze tuturor ce înseamnă responsabilitatea în decizia administrativă. S-a luptat pentru acest oraș și a reprezentat cu cinste interesele județului Mureș. Totodată, a păstrat cu multă diplomație echilibrul în sânul
filialei Mureș a PSD, asigurând promovarea celor tineri. Sunt încântat să conlucrez în continuare cu domnia-sa, cu astfel de oameni fiind o provocare să servești cât mai bine cu putință interesele comunității. Îi doresc sănătate și putere de muncă pentru a-și conduce în continuare echipa!
E necesar ca oamenii pe care-i susține orașul să-și facă datoria în capitală, să ne asigure lobby-ul necesar pentru ca proiectele de dezvoltare să fie promovate. E important în acest sens ca politicienii care ne reprezintă să fie autohtoni, să cunoască problemele orașului și să fie buni profeșioniști.
Le doresc, pe această cale, succes candidaților Uniunii Naționale PSD+PUR în campania electorală, iar în ce mă privește mă voi strădui să-i susțin și să formăm o echipă responsabilă, pentru binele orașului și județului, pentru mai binele zilei de mâine.
Primarul municipiului
Târgu-Mures, dr. DORIN FLOREA