Declarație de dragoste…pentru partid

Este o tristã și tragicã realitate faptul cã cea mai mare parte a intelectualitãții române actuale s-a comportat lamentabil în timpul regimului comunist. Nu este de mirare cã o parte din aceasta – mai ales dintre cei intrați în politicã dupã 1989 – se comportã la fel și acum. Au fost și cazuri în care, în timpul regimului trecut, intelectualii au fost șantajați. Acestea meritã însã o altã abordare. Cum ar putea fi însã catalogatã atitudinea unui intelectual mureșean, care în deceniul al optulea, fãrã a fi obligat de nimeni, ținea sã-și exprime public fidelitatea fațã de partidul comunist? Erau adevãratele sale convingeri sau doar de conjuncturã?

Cu foarte rare excepții când se poate vorbi de o rezistențã pasivã, intelectualii au acceptat compromisurile cu regimul comunist din cele mai meschine calcule: un apartament, o funcție mai bine remuneratã, o plecare în strãinãtate… În momentul de fațã este cât se poate de evident cã trãim o crizã moralã fãrã precedent. Asistãm buimãciți, iar uneori de-a dreptul siderați, la oportunismul de care dau dovadã oamenii politici din România de azi. De la stânga la dreapta eșichierului politic, mulți dintre ei cu un trecut cel puțin dubios, dacã nu chiar foarte încãrcat, opulenți, aroganți, orgolioși, nu de puține ori și agramați, aceștia se încãpãțâneazã sã creadã cã reprezintã pe cineva sau ceva în viața politicã actualã. Sunt doar tristele relicve sau fantome ale trecutului. Acești “elefanți” ai politicii românești, în loc sã “tragã pe dreapta”, se încãpãțâneazã sã nu facã loc tinerei generații care ar putea aduce un suflu nou și necesar în politicã. Aceastã pierdere a memoriei aproape freudiene, asociate unei pierderi a conștiinței morale din partea lor, mã pune pe gânduri mult mai serios decât urmãrile crizei materiale prin care trecem de mai bine de 15 ani. În România de azi, fãrã regrete și cãințã, fãrã nici cel mai mic efort de a ne regândi și reconsidera experiența trãitã – oricare ar fi fost acțiunile noastre – trãim cu toții, victime și cãlãi la un loc, cu toții democrați…E trist, dar adevãrat și în același timp halucinant pentru cã de 15 ani trãim parcã perpetuu o experiențã kafkianã, care nu se mai terminã. Folosind o expresie a regretatului domn Paleologu, pot spune cã asistãm în fapt la “triumful cretinilor”.

“Scripta manent, verba volant…”

(“Scrisul rãmâne, vorba zboarã”)

Textul de mai jos – apãrut în “Steaua Roșie” din 28 februarie 1973 – vã este redat fãrã nici cea mai micã intervenție sau comentariu din partea noastrã. Vã lãsãm pe dumneavostrã sã le trageți concluziile.

“Pânã prin clasa a treia nu auzisem de cuvântul organizație…Vei fi membru al organizației de pionieri, vei primi cravata roșie. Fii mândru! Eram, dar nu prea știam de ce…Prin clasele V-VIII, am învãțat și cuvinte noi: patrie, patriotism, conștiințã, constituție, partid…La școalã eram educați într-un fel, acasã altfel…Bunica (reprezentanta vechii generații) cu mama, care mai mult ca sã n-o supere pe mama-mare, respectând cum se spune o lege nescrisã, o tradiție, îmi cerea sã “confirm” la biserica reformatã din Luduș. În clasa a VIII-a, ca toți pionierii merituoși sunt recomandat sã fiu primit în UTC. Am studiat statutul. Am fost examinat. Primesc primul carnet roșu. Îl pãstrez cu sfințenie…Am ajuns elev de liceu. Citeam tot ce-mi cãdea în mânã…Filosofia marxistã începuse

sã-mi lumineze conștiința pentru cã sincer sã fiu principiile ei veneau în contradicție cu ce știam eu despre lume și viațã…1970. Reușesc la bacalaureat…Toamna anului 1970, încerc din nou (la facultate, n.r.). Reușesc, bucurie! (cãzuse la examen cu câteva luni înainte, n.r.). Primesc la cerere un post în învãțãmânt…Directorul școlii, comunistul Vasile Pogãceanu și secretarul organizației PCR din satul Inclãnzel au mare încredere în mine…Trãiam printre comuniști, le urmam exemplul. Doream sincer sã fiu ca ei. Sã fiu COMUNIST! Am înaintat o cerere la organizație. Știam ce mare cinste este sã fii primit în rândul celor mai buni. Nu eram sigur cã merit aceastã cinste. Studiez cu sufletul la gurã statutul PCR…Sunt confirmat. Sosesc tovarãșii de la Târgu Mureș, primim carnetul de

partid…Era confirmarea unei conștiințe maturizate, clarificate din punct de vedere ideologic. Carnetul roșu de comunist mã obligã sã duc mai departe cuvântul partidului…La școala din satul Ozd, comuna Bichiș sunt apreciat de colegi și sãteni. Oamenii mã iubesc, simt asta și e foarte plãcut sã știi asta…Cadrele didactice de pe raza comunei Bichiș mã aleg locțiitor al secretarului organizației de bazã PCR-cadre. Eram foarte emoționat. Încã nu mi-au trecut emoțiile și sunt propus candidat la alegerile ce urmeazã sã aibã loc la nivelul comunei Bichiș în cadrul organizației UTC. Tinerii m-au ales secretar al organizației UTC pe comuna Bichiș, semn cã mã apreciazã. Se împlinesc doi ani în martie 1973 de când duc cuvântul partidului în rândul celor mulți și o voi face pânã la cele mai adânci bãtrâneți pentru cã mi-am fãcut din cuvântul sãu (partidului) convingeri de nestrãmutat. Gândesc ca partidul, simt cã așa este just, corect, adevãrat. Andrei Mate, prof.suplinitor din Ozd”.

Nicolae BALINT

nicolae_balint@yahoo.com

nbalint@ziaruldemures.ro