Uncategorized

Design interior ambiental

De fiecare dată când dorim să ne reamenajăm locuința, vizităm show-room-uri, ne plimbăm prin magazine, pro¬iectăm desene și studiem site-uri de specialitate. Încercăm să fim proprii noștri designeri de interior deoarece dorim să ne dezvoltăm creativitatea și să încercăm o provocare nouă. O casă în care să te simți cu adevărat bine sau un birou în care să lucrezi cu plăcere sunt necesități ale timpului prezent. Avem nevoie de confort, dar și de o ambianță relaxantă și primitoare.

Designul de interior se referă la această ambianță și la toate elementele care o compun: piese de mobilier, obiecte de uz casnic sau decorative, corpuri de iluminat. Înainte de a ne bucura de piața bogată a decorațiunilor interioare și a pieselor moderne de mobilier, am locuit în case decorate în stil tradițional. Simple și călduroase, cu bun gust și primitoare. Și în ziua de astăzi, foarte mulți dintre noi, păstrăm într-un colț al casei, ceva care să amintească de copilărie, familie, de vremurile trecute, ceva simbolic (un dulap din lemn masiv recondiționat, o vază din lut sau ștergare lucrate de bunici). În alegerea amenajărilor este primordial aspectul general al casei. De la mobilă, culorile pereților, iluminare, totul trebuie să fie proporțional și armonios. Întotdeauna trebuie să ții cont de toate elementele unei camere când alegi mobila, draperiile etc. pentru a creea o imagine echilibrată. Ai la dispoziție multe medii de informare, reviste, internet etc. Iar dacă nu reușești să ajungi la un rezultat care să te mulțumească, nu evita să te adresezi unui designer, în mod sigur costurile suplimentare îți vor aduce un rezultat de care să fii mulțumit, mai ales că amenajarea unei case se face pe termen lung. În cele din urmă, casa trebuie să reflecte personalitatea ta și nu uita că o casă frumoasă este frumoasă pentru proprietarul ei.

Ultimul scop al designerului nu este neapărat acela de a crea un decor, ci, mai degrabă, de a crea o stare sufletească, o atitudine morală, un aspect vizual unic.

Ordonarea spațiilor, stabilirea ritmurilor, armonizarea culorilor dau interiorului fizionomia căutată de locuitorul ei, pentru a trezi în acesta anumite stări sufletești.

Sfaturi generale de amenajări

Folosește oglinzi pentru a da senzația de spațiu mai mare.

Culorile influențează dimensiunea percepută a camerei. O schemă monocromatică din culori deschise (alb, bej, crem etc.) dau senzația de spațiu mai mult, în timp ce culorile tari (roșu, galben) micșorează camera.

Nu alege modele vechi, masive de mobilă dacă vrei să folosești cât mai mult spațiul pe care îl ai.

Vrei mobilă de ultimă oră, dar nu știi cum să alegi restul, respectiv culorile și materialele pentru pereți și pardoseală. Fii atent la propunerile marilor firme, pentru că ele sunt inspirate de stilul de viață contemporan, poate chiar de gusturile tale.

Culoarea

Culoarea este cel mai important aspect al design-ului interior. Tot ce ne înconjoară are o anumită culoare și este foarte important să alegem combinațiile adecvate pentru a îmbunătăți spațiul amenajat si a nu crea distonanțe.

Când alegi o vopsea pentru pereți, este bine să vopsești o porțiune de perete și să o observi câteva zile în diferite momente, pentru a fi sigur că este nuanța dorită. Aproape întotdeauna vopseaua aplicată pe pereți va fi mai deschisă decât nuanța de pe paleta de culori de la magazinele specializate.

La vopsirea tavanelor nu folosi vopseluri lucioase, acestea vor amplifica imperfecțiunile, mai ales în lumina artificială.

Trebuie să fii atent la alegerea corpurilor de iluminat din cameră, dacă acestea sunt îndreptate direct spre tavan sau pereți, toate imperfecțiunile de pe aceștia vor fi foarte vizibile.

E recomandabil să nu alegi culori tari pentru zonele în care stai mai mult, ci să le folosești în zonele de tranzit, cum ar fi pe holuri sau scări.

Folosiți culori deschise

Pereții zugrăviți în culori deschise și luminoase reflectă mai bine, accentuând efectul creat de lumina naturală. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să trăim înconjurați de pereți albi. Există o paletă foarte largă de nuanțe deschise pentru pereți, precum bej, oran¬ge sau verde pal. Să nu uitați, culorile reci, precum nuanțele de verde sau albastru, creează iluzia unui spațiu mai mare, pe când cele calde micșorează. Indiferent de culoarea pereților, tavanul să fie zugrăvit în alb pentru a spori la maximum luminozitatea. Evitați să folosiți prea multe culori, texturi și stiluri, deoarece camera va părea îngrămădită.

Decorațiuni

Așezați tablourile sau elementele decorative la nivelul ochilor, montarea lor prea sus creează senzația că plafonul este coborât.

Dacă podeaua este din materiale reci (placări ceramice), puneți în zonele de repaus covorașe decorative care au și rolul de a face șederea mai confortabilă.

Să dai un aspect stilat livingului tău nu trebuie să te coste foarte mulți bani. Secretul este să știi în ce obiecte merită să investești mai mult și unde poți să mai reduci din buget. Iată câteva sfaturi:

Perne. Evită să cheltuiești prea mulți bani pe pernele decorative – o să vrei să le schimbi cât mai des pentru a da un nou aspect canapelei și camerei dacă le asortezi cu celelalte textile, iar pernelor schimbă-le doar fața.

Iluminat. Lumina este esențială într-un living, așa că investește în lustră (o schimbi mai rar) pentru o lumină de bună calitate.

Draperii. Ferește-te de lumină și căldură în zilele toride de vară și investește bani în rolete dintr-un material de calitate. Asortează-le cu o perdea mai ieftină pe care o poți schimba sau la care poți și renunța.

Pardoseala. Investește în pardoseală – fie ea din parchet masiv sau alt material prețios. Gândește-te că pe ea vei călca mult timp de acum încolo și e destul de greu să o schimbi odată ce ai pus-o. Dar economisește cu co¬vorul sau carpetele.

Pardoselile din lemn – parchetul și dușumelele rășinoase – sunt cele mai solicitate și necesare în locuință, deoarece sunt “calde”, ușor de realizat în amenajările interioare. Dau o acoperire nobilă, sănătoasă și durabilă. Acestea pot fi montate într-o mare varietate geometrică dar și o largă paletă de nuanțe și culori.

Parchetul se montează după ce s-au realizat celelalte lucrări de amenajări și decorațiuni interioare cum ar fi vopsitoriile și zugrăvelile.

Lumina

Poți adăuga orice efect casei tale! Joacă-te cu sursele de lumină astfel încât să nu exis¬te umbre care fac camera să pară mai mică. Lumina difuză poate crea iluzia de spațiu. Folosește o culoare care dă un look diferit fiecărei camere. Folosește culori pastelate sau bej și privește cum pereții par a fi mai departe!

Texturile fine reflectă lumina și fac mi¬nuni într-o cameră. Texturile în contrast pot fi folosite pentru dușumele și pereți pentru a crea idea de spațiu.

Sfaturi amenajare

baie și bucătărie

Dacă bucătăria sau baia este mică (lucru valabil pentru orice cameră) folosește culori deschise (alb, bej etc.), dar poți înveseli atmosfera cu zone în culori pastelate. Culorile închise produc senzația de micșorare a spațiului.

La mobilarea bucătăriei trebuie să ai în vedere triunghiul format din chiuvetă, cuptor și frigider. Acestea trebuie să fie la o distanță convenabilă pentru a fi la îndemână când gătești.

Evită placările ceramice închise la culoare în zona chiuvetei sau a dușului. Deși pot arăta bine, resturile de săpun sau detergenți se văd imediat pe culorile închise.

Ca la orice cameră, dacă baia este prea mică folosește o oglindă mare deasupra chiu¬vetei sau chiar pe tot peretele, va da senzația de spațiu.

Așează mici plante de interior în bucătărie sau baie. Plantele vor da o senzație proaspătă interiorului.

Nu te limita la inox pentru aparate, chiu¬vete, suporți de prosop etc., folosește și cuprul, cromul sau alte materiale care pot face bucătăria sau baia mult mai interesante.

Iluminarea este și aici importantă ca în orice cameră. Pe lângă lampa din plafon, folosește spoturi sau lămpi de perete pentru a ilumina zonele importante. Poți ilumina zona de lucru din bucătărie cu spoturi fixate sub corpurile suspendate. La oglinda de la baie poți da un aspect elegant cu lămpi de perete de o parte și de alta a acesteia.

Design-ul băii poate fi înveselit prin de¬corarea cu diverse tablouri florale sau abstracte, montate însă departe de umezeală. De asemenea poți pune lumânări parfumate, săpunuri și flori, acestea fiind intotdea¬una binevenite.

Sfaturi amenajare dormitoare

La decorarea dormitoarelor trebuie să ai în vedere crearea unei atmosfere confortabile și liniștite.

Evită culorile tari deoarece acestea nu induc somnul. Folosește culori neutre, pastelate și calde.

Alege prima dată materialele pe care le vei folosi la decorarea camerei (texturi, culori) și apoi asortează culoarea pereților cu ele, apoi poți alege mobilierul care se potrivește cu pereții și materialele folosite.

Pentru decorarea pereților nu este nevoie de tablouri pretențioase, poți folosi orice afiș sau poză pe care să o înrămezi și să dai o notă de originalitate dormitorului tău.

Nu uita de spațiile de depozitare pentru a evita dezordinea care poate să apară în timp în dormitor. Astfel vei avea un dormitor curat și ordonat.

Folosește podele calde în dormitor, cum ar fi parchet sau mochetă. Nu folosi plăci ceramice, marmură sau alte materiale reci, e neplăcut ca atunci când te dai jos din pat să calci pe o podea rece. Dacă ai deja o podea din materiale reci, folosește covorașe în zonele de lângă pat. Este recomandabil să folosești pentru cuvertură și draperii materiale similare ca design și culoare. Camera va avea un aspect desosebit și unitar.

În camerele mici este recomandabil să folosești oglinzi pentru senzația de spațiu.

Pentru cei care vor să doarmă mai mult peste zi și vor să păstreze camera mai întunecată, nu folosiți draperii foarte închise la culoare în combinație cu pereți cu nuanțe deschise, contrastul e prea puternic. E recomandabil să folosești o nuanță puțin mai închisă pentru pereți și draperii de culoare mai deschisă, estompând astfel contrastul dintre ele. Ca alternativă, poți folosi două rânduri de draperii în loc de una foarte închisă.

Pe lângă lampa din centrul plafonului, folosește și veioze, spoturi și lumini ascendente. Acestea crează jocuri de lumini și îți permit să iluminezi camera în funcție de dispoziție. Å¢inând cont de faptul că o treime din viață o petreci în pat, nu fă rabat la materialele pentru saltele, perne și cearceafuri îți vor face somnul mai plăcut.

S.C. Deco Concept S.R.L.

Tg.- Mureș, România

Tel: +40 744 505786

Balázs László -Design Manager

SFAT: Apelați la specialiști

Pentru ca dumneavoastră să nu vă pierdeți timpul, designerul și firmele de amenajări interioare vă oferă o gamă variată de servicii cum ar fi: proiecte de amenajare interioară vizibile 2D-3D, estimări ale costurilor de amenajare, asistență pe tot parcursul executării proiectului, recomandări de firme competente pentru zugrăveli, tencuieli, placări gresie faianță, montaj rigips (gips-carton), tencuieli decorative, montaj parchet laminat, montaj linoleum, montaj mochetă, execuție instalații electrice, instalații sanitare, termice, mobilă la comandă.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close