Despre sfințenie (III)

Ziarul de Mureș a lansat o punte de legătură între credincioșii din țară și monahii românii de la Muntele Athos. Paginile ziarului găzduiesc, săptămânal, materiale realizate de părintele Alexandru, monah la chilia “Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, aflată în zona Colciu. Părintele aduce vocea Sfântului Munte mai aproape de sufletele credincioșilor, care, la rândul lor, pot sprijini, după puteri, viața celor care se roagă pentru noi la Athos. În a șaptea sa “epistolă”, părintele Alexandru continuă peste ani un dialog inițiat în cadrul unei emisiuni de televiziune, având ca temă viața spirituală și în care, invitat fiind, a vorbit despre posibilitatea sfințeniei în condițiile societății actuale.

Astfel, sfințenia nu mai este acceptată de o societate ierarhizată după clasamentele mondiale a celor mai bogați indivizi, conform acumulărilor de avuții, despre a căror incertă păstrare e bine de a fi amintită dramatica viață a lui Iov, unul din marii eroi ai iudaismului precreștin.

Cele ascunse privirii și înțelegerii noastre limitate ne conduc spre o percepție parțială și insuficientă a realității; dar întotdeauna avem la dispoziție instrumentele lămuritoare a oricăror întrebări și nelămuriri, Cuvântul Viu al Creatorului, dăruit și păstrat în filele Bibliei Iudeo-Creștine, Vechea și Noua Lege.

Surprinzător, Diavolul cere lui Dumnezeu să-l încerce pe Iov, pentru a dovedi falsa presupunere că acest om drept credincios Îl slăvește și Îi este profund recunoscător Domnului, doar din pricina condițiilor prospere ale vieții sale (vezi Cartea lui Iov).

Îngăduința dată duhului rău îl prăbușește pe sărmanul Iov dintr-o stare de mare putere și bogăție într-una de muribund în cumplite chinuri, zăcând pe o grămadă de gunoaie, fără a cârti însă împotriva Lui Dumnezeu, căruia îi adusese întotdeauna pioasă și adâncă recunoștință pentru darurile primite. El doar nu înțelegea, bietul, de ce se abătuse asupra-i valuri de suferințe și dureri, până în clipa când a primit dezlegarea mult dorită a celor întâmplate de la Însuși Domnul; Iov, după ce-L ascultă pe Creator, spune smerit:”Te auzeam’nainte cu auzul, și atât/ dar astăzi cu ochiul vederii Te-am văzut./ De-aceea eu pe mine m’acopăr cu dispreț,/ eu, care’n mine însumi pământ sunt și țărână” (Iov, 42, 5-6)

Înțelepciunea lui Iov

Smerenia cu care Iov a primit toate suferințele aduse peste el și familia lui, a rămas sintetizată în celebrele lui cuvinte, “Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat”, amintindu-ne că, toate câte sunt și se desfășoară necontenit, sunt sub directa și unica autoritate a Creatorului.

După ce a înțeles și a acceptat smerit adâncul lucrării dumnezeiești a decăderii și pierderii totale a averilor, a fost din belșug răsplătit pentru cumințenia și răbdarea lui: “Și Dumnezeu a binecuvântat în cele din urmă ale lui Iov mai mult decât pe cele dintâi; …Iar după încercarea aceea a mai trăit Iov o sută șaptezeci de ani”; (Iov, 42, 12-16)

Lectura completă și repetată a textului va limpezi uimirea cititorului, când va vedea că toate cele pătimite de Iov nu aveau cauzalitatea terestră a vreunui păcat, nici nu erau lucrarea directă a lui Dumnezeu, ci doar îngăduite de El, pentru ca astfel să se arate că devotamentul necondiționat al omului față de Tatăl ceresc, explică peste milenii prezentul nostru continuu, ca și acela al personajelor dostoievskiene, supuse însă din libera lor alegere aceluiași Diavol, căruia îi este îngăduit a ispiti și înșela pe fiecare om, de-a-lungul întregii vieți, oriunde și oricând, până la ultima suflare, fără însă, ca vreodată ispita să depășească puterea omului.

Ispitele Satanei

Sfințenia este respinsă de lumea actuală, atrasă în mreaja tentațiilor ascunse sau fățișe, acceptate de oameni care demult nu mai renunță la meciuri sau chefuri pentru a merge duminică la Biserică, oameni care nu mai știu a posti, a mărturisi păcatele și a primi în curățenie Sfânta Împărtășanie.

Calea sfințeniei începe cu lupta împotriva tentațiilor plăcute trupului, dar grele sufletului doritor de cele înalte, ale mântuirii în veșnicia Împărăției.

De aceea e bine să reamintim cum Însuși Dumnezeu Fiul a arătat lumii întregi cum trebuie să ne apărăm de atacurile viclene, când i-a îngăduit Satanei să-l ispitească pe muntele Carantaniei, înainte de a fi început propovăduirea Legii Noi. Semnificația deosebit de importantă a șireteniei primei cereri, aceea de a transforma pietrele în pâini, se cuvine a fi reținută de lumea tot mai mult înclinată să-și sature doar pântecele cu bunătăți, neglijând cu totul hrana sufletului, Cuvântul Viu al lui Dumnezeu, fără care nu este posibilă ascensiunea spirituală pe Calea Împărăției. Ultima ofertă a Satanei, aceea a stăpânirii lumii, în schimbul supunerii puterii lui întunecate, este respinsă de Hristos, Care îl gonește zicându-i: “Piei înapoia Mea, Satano, că scris este : Domnului Dumnezeului Tău să I te închini și numai Lui să-i slujești” (Matei, 4, 10)

Aceste modele de ispitire au ajuns a fi folosite pretutindeni, fără ca lumea să mai fie conștientă de pericolul aflat în spatele bucuriei trecătoare, dincolo de care începe durerea. Pământul a fost parcelat în miliarde de fărâme ce sunt distribuite celor dornici să se creadă stăpânii lor timp de câteva clipe cosmice, după care visele lor se risipesc în neantul de unde au venit, dar sufletele cu care au plătit efemerul se pierd în durerile veșnice la care îi va supune Satana căruia i s-au închinat, în loc să-l gonească, precum ne-a învățat Hristos.

Alexandru Mih~ileni

(intertitlurile aparțin redacției)