Despre sfințenie și mânia dumnezeiascã

Ziarul de Mureș a lansat o punte de legãturã între credincioșii din țarã și monahii români de la Muntele Athos. Paginile ziarului gãzduiesc, sãptãmânal, materiale realizate de pãrintele Alexandru, monah la chilia “Nașterea Sfântului Ioan Botezãtorul”, aflatã în zona Colciu. Pãrintele aduce vocea Sfântului Munte mai aproape de sufletele credincioșilor, care, la rândul lor, pot sprijini, dupã puteri, viața celor care se roagã pentru noi la Athos. În a douãsprezecea sa “epistolã”, pãrintele Alexandru descifreazã sensul spiritual al calamitãților naturale abãtute în ultima vreme asupra țãrii noastre și întregii planete.

Torentele ce s-au abãtut recent peste România nu sunt deloc “capricii ale vremii”, nici “fenomene naturale”, cum declarã unii neștiutori oficiali, ci semne evidente, chemãri spre îndreptarea pãcatelor în care a cãzut națiunea românã.

Dupã ce anul trecut, în decembrie, omenirea a asistat consternatã la tragedia provocatã de valul gigantic tsunami dezlãnțuit de cutremurul din Oceanul Indian, cu urmãri catastrofale fãrã precedent, iatã cum, dupã numai câteva luni și Statele Unite au fost greu lovite de furia uraganului cu nume omenesc, ce a lãsat în urmã mii de victime, multã suferințã, distrugeri și pagube fãrã precedent, estimate la sute de miliarde de dolari.

Unele opinii susțin cã nãpastele meteorologice, înmulțirea vijeliilor și inundațiilor din estul Europei și a secetei și incendiilor forestiere din vest, a uraganelor transatlantice din Caraibe, Mexic și Statele Unite, precum și a celor asiatice de pe coasta Pacificului s-ar datora încãlzirii climatului terestru în urma efectului de serã, generat de sporirea emanațiilor deversate în atmosferã de eșapamentele a miliarde de motoare avide de benzinã tot mai scumpã și mai poluantã. Acestea duc la crearea în atmosferã a unei pãturi de bioxid de carbon ce împiedicã respirația globului pãmântesc, tot mai bolnav de bãtrânețe, de povara gunoaielor lumii, rãnit de rãzboaie și de bombe, pârjolit de focuri și de acizi, otrãvit cu insecticide, strãpuns și gãurit pretutindeni pentru a i se stoarce bogãțiile solide și lichide, care dupã ce sunt înghițite și mestecate de fãlcile rafinãriilor și uzinelor de prelucrare, mânjesc și infecteazã pãmântul.

Deci CO2 ar fi vinovatul principal care a declanșat o suprãîncãlzire a atmosferei, ce topește ghețarii și micșoreazã calotele polare. Sunt însã și alte pãreri ce nu mai pot fi ignorate sau minimalizate, care explicã cauzele intemperiilor dintr-o perspectivã diferitã, cea realã.

Astfel, presa occidentalã a surprins lumea cu o viziune a catastrofelor, alta decât cele șablonarde meteorologic, exprimatã de un cotidian francez de mare tiraj, care îndrãznește sã rosteascã adevãrul ce nu mai poate fi ocolit, sub titlul memorabil: “Pumnul lui Dumnezeu zdruncinã țara cea mai puternicã din lume”, referindu-se la distrugerile uraganului Katrina, pricinuite coastei sudice a Americii, dinspre Golful Mexic. Mentalitatea omului actual respinge și ironizeazã orice fel de relație cauzalã a dramelor omenirii pricinuite de pãcatele lumii. Însãși ideea de pãcat este dizolvatã în cea a libertãții depline, potrivit cãreia fiecare poate face orice dorește, doar în condițiile limitãrilor penale, singurele ce trebuiesc ascultate, sau ocolite conform principiului imoral al “hoțului neprins, negustor cinstit”. Dealtfel, în unele dicționare îl descoperim pe Hermes ( fiul lui Zeus și al Maiei) ca fiind nu doar solul zeilor și protectorul comerțului și al drumurilor, dar și “întruchiparea iscusinței și a șireteniei, patronul hoților, zeu al elocinței”, preluat și de romani sub numele de Mercur. În condițiile unui permisibil general, protejat, deci încurajat, de un zeu-idol ce poate fi adesea zãrit emblematic pe diverse produse de larg consum, desigur cã pãcatul nu mai poate fi cauza unei pedepse venite din ceruri, decât în mintea unor naivi religioși, cum sunt etichetați drept credincioșii creștini de cãtre unii liber cugetãtori raționaliști.

Atunci cum se explicã Pumnul lui Dumnezeu în coasta Americii, prezentat de un cotidian occidental, decât ca o evidențã ce nu mai poate fi ocolitã, a mâniei Creatorului ce intervine în propria-i Creație pentru a o corecta de la abaterile tot mai grave de la calea ei spre Eschaton, spre veșnicie.

MANIA DUMNEZEIASCÃ în vechime

“Și acum lasã-Mã! aprindã-se mânia Mea asuprã-le și-i voi da pierzãrii, iar din tine voi face un mare popor!” (Ieșire 32,10)

Acestea sunt cuvintele Dumnezeului lui Israel rostite de Moise urcat pe muntele Sinai, pentru a primi Tablele Legii, sãpate în piatrã de degetul divin. Oare ce mâhnise pe Dumnezeu atât de mult încât sã-i dea pierzãrii pe cei scoși din robia Egiptului pentru a fi conduși la Å¢ara Fãgãduinței?…Idolatria, trãdarea și disprețul învãțãturilor Tatãlui Ceresc, salvatorul lor, venit spre a-i cãlãuzi departe de zeitãțile întunecate din mormintele-piramide.

Întârzierea proorocului pe munte timp de patruzeci de zile era și o încercare a rezistenței poporului la ispita vechilor jertfe idolatre egiptene, ce se sfârșeau în beții orgiastice. Focul ce mocnea în inimile lor s-a aprins în cele din urmã; chiar Aaron, fratele lui Moise, a fost ademenit și le-a împlinit dorința pãcãtoasã, în loc sã o zãdãrniceascã. Din aurul adus din Egipt au turnat un Apis cornut cãruia îi cântau nebunește:”Iatã-l pe dumnezeul tãu, Israele, care te-a scos din țara Egiptului” (Ieșire 32,8)

Închinarea la diavolul-vițel a stârnit mânia Domnului atât de intens, încât, cu glas de tunet i-a spus lui Moise: “Și acum lasã-Mã! aprindã-se mânia Mea asuprã-le și-i voi da pierzãrii”. Cumplit moment, asemenea celui premergãtor Potopului, când lucrarea lui Noe la arcã a durat suficient de mult pentru a le da timp de îndreptare celor ce înmulțiserã pãcatul, dar ei nu au fãcut-o, iar șuvoaiele au înecat tot pãmântul.

Mânia Domnului s-a aprins și asupra pãcatelor din Sodoma, când Lot a încercat sã înduplece pe Ziditor sã nu ardã cetatea, în ipoteza prezenței unor presupuși oameni nevinovați, ce s-ar fi cuvenit a nu fi pedepsiți alãturi de cei ce meritau a fi arși de vâlvãtaia cereascã pentru pãcatul sodomiei. Și intervenția lui Lot a eșuat, el fiind singurul curat în fața Domnului ce merita a fi salvat dintre toți netrebnicii cetãții pãcãtoase ce a fost ștearsã de pe fața pãmântului odatã cu Gomora și gloata sodomiștilor, acoperiți apoi de Marea Moartã (Facere 19, 14-27).

O asemenea pedeapsã pierzãtoare era gata sã se dezlãnțuie și peste israeliții idolatrii de la poalele Sinaiului, dornici sã revinã la vechile patimi ale beției și desfrânãrii sub formele idolatre din Egipt.

Dreapta urgie divinã stinsã de rugãciunea lui Moise

Dar iatã cã Moise își salveazã neamul de la fața întemeiatei mânii a Domnului, cãruia îi spune:”Pentru ce Doamne, sã se aprindã mânia Ta asupra poporului Tãu pe care Tu l-ai scos din țara Egiptului cu putere mare și cu brațul Tãu cel înalt? De ce sã spunã Egiptenii: – Cu vicleșug i-a scos, ca sã-i ucidã în munți și sã-i șteargã de pe fața pãmântului? …Așadar, potolește-ți aprinderea mâniei și fii blând cu rãutatea poporului Tãu.” (Ieșire 32, 11-12)

Minunat și memorabil moment din istoria divinã a lumii, când creatura, printr-una dintre ființele sale înțelepțite, ridicã smerit glasul rugãciunii cãtre Creatorul mâniat de îndãrãtnicia poporului în mijlocul cãruia se coborâse din ceruri pentru a-l salva și cãlãuzi în țara fãgãduinței, și de la care nu primește, așa cum s-ar fi cuvenit, recunoștințã și mulțumire, ci dimpotrivã, ingratitudine, neascultare și dispreț batjocoritor. Cererea lui Moise, pornitã din inima lui curatã, gãsește ascultare în fața Ziditorului, chiar în clipa de rãscruce în care poporul era pe punctul de a fi “dat pierzãrii”. Moise ar fi putut alege, potrivit alternativei divine, “…din tine voi face un mare popor”, dar nu a fãcut-o din aceleași curate rațiuni, ca acelea gândite cândva de Lot, ca nu cumva sã piarã și cei nevinovați. Argumentele aduse au fost bine primite de milostivul Dumnezeu, receptiv la glasul alesului Sãu.

Acum, când lumea e tot mai des lovitã de uragane, inundații, vijelii și trãsnete, e bine sã înțelegem cine are toatã puterea asupra lor; iatã cum s-a desfãșurat cu milenii în urmã minunea traversãrii apelor Mãrii Roșii:”Moise

și-a întins mâna asupra mãrii, iar Domnul a mânat marea toatã noaptea cu vânt puternic de la rãsãrit; și a fãcut din mare uscat, cã apele se despicaserã. Iar fiii lui Israel mergeau prin mijlocul mãrii ca pe uscat” (Ieșire 14, 21-22)

Nimeni nu contestã acest moment memorabil al Exodului lui Israel, când poporul, urmãrit de oastea egipteanã, a trecut Marea Roșie, fãrã pod sau corabie, mai ales dpã ce filmul MOSES, produs la Hollywood cu foarte convingãtoare trucaje și efecte speciale, a confirmat istoria. Omul actual, care este mai receptiv la informațiile cinematografice decât la cele biblice, ce-i rãmân cel mai adesea necunoscute, iatã cã a avut un câștig chiar de la ecranele purtãtoare de atâtea orori. Se mai întâmplã…

Vom continua în articolul viitor, cu gândurile Pãrintelui Petroniu, Starețul Schitului Prodromu din Athos, despre “spãlarea pãcatelor noastre”.

Alexandru Mihaileni