Conchistadorii României
La ora actuală, în România, activează în baza unor acorduri
de concesiune petrolieră mai multe companii străine, care au primit dreptul de explorare și exploatare
a resurselor de petrol și gaze.
Așa cum arată harta concesiunilor avizate de ANRM, în prezent, exceptând zonele fără perspectivă – zona Carpaților și o parte din Dobrogea – peste 70% din suprafața țării este sub incidența unor acorduri de concesiune petrolieră. Societăți străine precum Tullow Oil (Irlanda), Centaur (SUA), Wintershall (Germania), Rompetrol (Olanda) sau Ramco Energy (Marea Britanie), cărora li se alătură Romgaz Mediaș și SNP Petrom pot fi considerate, pentru următorii ani, “stăpânii” României. Potrivit specialiștilor, rata de succes pe plan mondial în activități de explorare în domeniul petrolier este de 15-20%,.
România este bogată în resurse minerale, în special petrol, gaze naturale, sare, minereuri de aur și argint și metale neferoase. Studii recente geologice și geofizice au arătat că există multe depozite de minerale (aur, argint, plumb, zinc, cupru, fier și mangan), precum si rezerve de țiței (atât la suprafață cât și la adâncime) care prezintă un potențial considerabil de investigații ulterioare. Acestea oferă oportunități substanțiale investitorilor interesați de resursele minerale ale țării.
România, alături de Ungaria, Slovacia sau Bulgaria, se află printre țările ale căror zăcăminte s-au depletat, adică nu s-au mai descoperit noi zăcăminte în vederea exploatării. Cu toate acestea, marile companii străine sapă fără încetare.
Conform legilor în vigoare, perioada unui acord petrolier este de 30 de ani, pe care o societate română sau străină poate să-l încheie cu statul român (prin Agenția Națională a Resurselor Minerale), cu posibilitatea extinderii pentru încă 15 ani. Etapa inițială de explorare are o durată de cinci ani, pe parcursul cărora titularul execută operațiuni petroliere menite a descoperi acumulări de țiței sau gaze naturale. La sfârșitul acestei perioade, firma reține în concesiune doar perimetrele de exploatare evidențiate, celelalte terenuri fiind restituite ANRM. Companiile declarate câștigătoare plătesc către bugetul de stat, pentru activitatea de exploatare a resurselor minerale, o taxă de 3% din valoarea producției brute realizate anual, precum și o redevență petrolieră stabilită conform acordului petrolier. Redevența petrolieră se stabilește sub formă de cotă procentuală, plătibilă trimestrial în natură, din producția brută realizată, valoarea acesteia fiind convenită de ANRM și societățile titulare, pentru fiecare zăcământ în parte, la încheierea acordului petrolier. Perimetrele pot fi concesionate pe o perioadă de 30 de ani. Costul total al lucrărilor de explorare realizate în România în ultimii 13 ani este de aproximativ 375 milioane de dolari, dintre care 218 milioane de dolari au fost investiți de firmele străine. Societățile străine care au obținut dreptul de a efectua activități petroliere sunt obligate ca, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a licenței, să înființeze și să mențină pe toată durata concesiunii un sediu permanent (o filială sau o companie), în România. În ciuda previziunilor unor societăți specializate pe prospecțiuni, președintele ANRM, Gheorghe Buliga, reamintea recent că “în ciuda declinului producției, România este cea mai importantă țară producătoare de țiței și gaze naturale din Europa Centrală și Răsăriteană, cu excepția Federației Ruse”. România produce anual 5,5 milioane de tone, în 1935 ocupând locul 6 în topul producătorilor din lume. Descoperirea petrolului românesc a avut și dezavantaje, țara noastră exportând petrol într-o perioadă în care prețul acestuia era foarte scăzut. Faptul că România deține o poziție importantă pe harta țărilor cu bogate resurse petroliere este susținută și de prezența după 89 au unor cunoscuți jucători pe piața mondială a exploatărilor de petrol, și care, pentru a “câștiga”, sunt dispuse să investească sute de milioane de dolari în lucrările de explorare și exploatare petrolieră.
Până în prezent, s-au concesionat peste 50 de perimetre cu potențial petrolier și de gaze naturale de către Petrom, Romgaz, Rompetrol, GTI, Amro Gold, Centaur, Tullow, Falcon, Europa Oil & Gas, Paladin, Sterling, Pannonian, Regal Wintershall și Forest. Potrivit hărții perimetrelor cu blocurile concesionate, societatea Petrom deține poate cea mai importantă cotă. Recent, societatea preluată de austriecii de la OMV a primit în concesiune alte trei perimetre pe lângă cele existente, în zona Maramureș, Roșia și Giurgiu.
Moldova lui Frank Timiș
Regal Petroleum, societate fondată de cunoscutul om de afaceri Frank Timiș și care mai deține o cotă de 7% din societate, are în concesiune două perimetre din România. Regal mai desfășoară activități de explorare în Ucraina și Egipt, în timp ce în România, deține, din 2003, licența de explorare-exploatare a perimetrului Suceava, cu o suprafață de 4.103 de kilometri pătrați. Compania a mai primit în 2004 licența de operare a perimetrului Bârlad, situat în partea de sud a blocului Suceava, cu o suprafață de 6.285 kilometri pătrați. La Suceava, firma a început activitatea de explorare în august 2004, prin înregistrarea a peste 500 km de profile seismice. Cifrele anunțate de Regal Petroleum sunt foarte optimiste.
Rompetrol a luat și de la alții
Societatea Rompetrol, patronată de binecunoscutul om de afaceri liberal Dinu Patriciu, a încheiat cu ANRM un acord de exploatare și explorare petrolieră în două perimetre, făcându-și pentru prima dată intrarea pe această piață din România. Conform acordurilor de concesiune pentru explorare, dezvoltare și exploatare petrolieră încheiate cu ANRM, divizia de Upstream a companiei Rompetrol are concesionate, din 2004, două perimetre de explorare, Zegujani și Satu Mare. Așa cum am arătat, acordul dintre Rompetrol și ANRM, concretizat într-o Hotărâre de Guvern emisă de Guvernul Năstase pe ultima sută de metri, a fost încheiat în absența unei licențe de exploatare, potrivit prevederilor legale în vigoare. Mai mult, Rompetrol a reușit să câștige alte trei perimetre, prin transfer de la Forest Oil. Este vorba despre perimetrele Gresu, Nereju și Focșani.
Unii au renunțat
Compania canadiană Ramco Oil & Gas a preluat recent o participație majoritară de la compania americană Pannonian Energy într-un perimetru din Valea Jiului. Americanii păstrează încă în urma acestui transfer o participație de 25% în perimetrul din Valea Jiului, dar au anunțat foarte clar că vizează alte zone mai interesante pentru operațiunile lor. Pannonian Energy a intrat în România cu operațiuni după semnarea în 2000 a unui acord pentru concesionarea operațiunilor petroliere cu ANRM pentru un perimetru din Valea Jiului, durata concesiunii fiind de 30 de ani. Explorările în acest perimetru au vizat structuri de gaz metan asociat cu zăcăminte de cărbune. Pannonian Energy a fost achiziționată de către compania americană Galaxy Energy, cu operațiuni în domeniul petrolului și gazelor. Pasul făcut înapoi de către Galaxy Energy se circumscrie retragerilor realizate deja de alte companii americane în ultimii 15 ani. Au plecat pe rând din România fără a avea succes în explorări Arco, Conoco, Forest Oil (ultima și-a cesionat drepturile către Rompetrol) după ce au pierdut zeci de milioane de dolari.
Conoco s-a retras în toamna lui 2003 după ce alături de francezii de la Total au investit circa 5 milioane de dolari în explorări petroliere în Marea Neagră.
O altă companie americană cu operațiuni în România este Schlumberger, care a semnat un acord cu producătorul de gaze Romgaz Mediaș pentru suplimentarea producției în unele câmuri depletate.
Romgaz și Wintershall, înfipte în Transilvania
Harta perimetrelor petroliere din țară, remisă de ANRM, confirmă informațiile privind depozitele de petrol din zona fostului bloc geologic 10 Transilvania. În zona județelor Cluj, Mureș și Bistrița figurează rezerve de petrol, însă, paradoxal, potrivit hărții, zona este exploatată de Romgaz. Prin urmare, în zonă există și zăcăminte de gaz, care sunt exploatate în parteneriat cu compania germană Wintershall. Cele două companii au o participațiune de 50 de procente din forare și exploatare, conform unui acord încheiat în 1997 cu ANRM. Wintershall a realizat teste seismice pe mai mult de 6000 de kilometri pătrați în zona de sud a Transilvaniei. Compania germană a participat la lucrări și în partea de est a Munților Carpați, în 1993 și 1996. De menționat că una dintre societățile care importă în România gaz din Rusia, Wirom, este, de asemenea, o subsidiară a Wintershall. Amenajări pentru exploatarea gazului natural de către Romgaz au fost făcute în zona Å¢aga-Nasal-Buza (Cluj), respectiv Strugureni și Bodiu (Bistrița).
În 2000, Wintershall s-a decis să înceapă lucrările alături de Exprogaz în perimetrul Transilvania Sud. Investitorul străin a alocat 5 milioane de dolari pentru prima etapă – cea a prospecțiunilor, fază în care au fost executate peste 600 km de profile seismice pe o suprafață de 900 kmp din totalul de 6700 kmp ai întregului perimetru.
Memoranda ONAC



