Dezamăgire. Dar cui îi pasă?
Aș vrea să îndepărtez paharul cu senzații amare pe care m-au silit să-l beau cu mici înghițituri nervoase jucătorii din politica mureșeană. Și totul a început chiar luni, când maestrul disimulărilor, al demagogiei, al manipulărilor ieftine, Florea și-a anunțat lepădarea de straiele independente și înveșmântarea oportunistă în haine de împrumut social – democrate, populare și creștin-democrate, democrate sau chiar liberale. Mă gândesc că nu a luat în calcul trecerea de-a dreapta poetului Marko sau în stânga răzvrătitului ocupator de sedii prin avangarda feminină, CVT.
Intrigați, am aflat că cel mai probabil mariajul se va produce cu partidul interimarului Emil Boc, primul după divorțul țărănist din 2001 și după un concubinaj eșuat cu PSD-ul lui Natea. Bineînțeles, politicienii mureșeni ai zilei au aplaudat ca la circ. Noi i-am pus cruce PD. Cu părere de rău.
A doua zi aflu că Eugen Nicolăescu se pregătește de decolare. În Covasna. Ce influență o fi având vreun ales local într-o asemenea decizie, rămâne să aflăm. Noi știm una, neverificată. Așa că faza cu surpriza numirii interimare cade. Așa cum le-a căzut bănuiesc fețele liberalilor mureșeni când au aflat că mult titratul cu funcții și al lor președinte se duce să predea liberalismul la sătenii din Covasna. O fi și politica un fel de armată. Ordinul nu se execută. Dar totuși, la liberali?
Miercuri, o veste bună. Smulsă cu forcepsul de la oficialități. Avem director la Finanțe, Felicia Pop, liberală. Nu am înțeles însă misterul din jurul numirii, doar a câștigat un concurs, nu i-a oferit cineva postul pe tavă. Știm că unii au aplecări bolnăvicioase spre ceremonii, dar chiar așa? Și am mai luat o linguriță amăruie. De ziaristică făcută la adăpost și cu voce joasă să nu ne prindă cătanele generalului partidului.
Joi, nu îmi amintesc prea bine ce a mai fost. O linguriță de justiție. À la Botoș. Circ ieftin. Puțin de CSM, nemulțumit de reformare. Sunt mulți care ar trebui să plece. Alde Picioruș, Å¢uculeanu, Huza…
Vineri. 13.30 a sunat ceasul la PSD. Nu m-am dus. Nu s-au dus nici alții. Dar tot o linguriță pregătită. De pe la începutul săptămânii, de când neuronii edilitari voiajează spre un partid, oare care? Și o bomboană cu niscaiva dungi de zaharină: “Îl invităm pe dom’ primar să ni se alăture”. Nici nu mi-ar părea rău. Ar mai scădea procentele PSD din sondaje, ar mai pleca câțiva din partid precum Bunicuța de lângă copiii rătăciți pe străzile politicii și încurcați în labirinturile afacerilor, inclusiv cu miros de petrol arab. Lingurița cu amar mi-a servit-o speranța politicii pesediste, senatorul Georgescu. Dezamăgitor gust.
Din fericire a venit sâmbăta.
M-am închis benevol în redacție.
Mi-era rău de mutațiile pe tabla de șah a politicii. Și trecuse doar o săptămână de Zi de Zi. Amăruie spre searbădă.
Am înțeles însă ceva. Puțin. Pozițiile pe scena politicii se regândesc. Mâine-poimâine, Nicolăescu își ține conferințele cu Florea și cu Socotar, Poruțiu și cu Oprișcan vor sta alături de Georgescu… E drept că nu-l prea văd pe Maior pupându-se cu Marko Bela. Dar e amic cu Tatar Bela, așa că e totuna.
Și mai înțeleg ceva. Mâine unii se vor simți trădați. Deja se simt. Mâine, unii care au crezut în ceva nu vor mai avea loc de oportuniști. Mâine nu va mai conta ce ai făcut, contează doar să ieși învingător. Trădând, mințind, dedublându-te și simulând.
Doar e și mâine o zi, chiar și de impostură.
de Ligia VORO
