Dilema verticală

Recent preşedintele Iliescu se plângea că pe vremuri exista un interes mai mare pentru cultură şi pentru ştiinţă, erau mai multe emisiuni “educative”, se făceau mai multe pentru promovarea valorilor culturale ale ţării. Nu importă scopul clar al acestora, caracterul lor vădit propagandistic. Nemulţumit de ponderea culturii în viaţa societăţii româneşti, ce s-a gândit dumnealui? Să facă o onoare oamenilor de cultură din ţara asta şi să ia să ia sub aripa sa protectoare Institutul Cultural Român. Cât de încântaţi au fost aceştia sau, mă rog, o parte dintre ei, să se afle sub înaltul patronaj al lui Iliescu, s-a văzut foarte bine, când, la începutul anului, întreaga redacţie a revistei Dilema l-a părăsit pe Augustin Buzura şi, implicit, Institutul Cultural Român. Gestul dilematicilor, acela de a nu accepta afilierea politică, este în deplină concordanţă cu spiritul revistei şi, până la urmă, cu cel al oamenilor care scriau acolo. În condiţiile în care trăim într-o Românie în care politicul, şi mai ales o anumită direcţie a acestuia, se implică mai mult decât ar fi firesc în orice domeniu, fără a pierde din vedere faptul că nou înfiinţatul Institut este beneficiarul unui buget extrem de consistent, gestul celor de la Dilema, de a părăsi o barcă stabilă, în ale cărei pânze suflă un vânt bun, cel al puterii, este fără discuţie unul curajos. Plecarea, în bloc, de la o instituţie de cultură care a capitulat, care a plecat capul în faţa politicului este o demonstraţie de verticalitate şi de onoare, o pildă dată de oameni care au fost şi sunt în continuare formatori de opinie. Iar exemplul lor se numără poate printre puţinele de acest gen din România. Şi este cu atât mai semnnificativ, cu cât vine din partea unor elite ale culturii româneşti, care au decis să nu accepte compromisul de a scrie ce trebuie, despre cine trebuie, cum trebuie. Au dorit să-şi păstreze libertatea de expresie, căci, la rigoare, pentru aceasta au murit atâţia oameni acum 14 ani. Dilema ne-a arătat că este posibil refuzul afilierii politice şi că spiritul liber reuşeşte să răzbească, să iasă învingător. Dilema veche reuşeşte, din fericire, să rămână cu capul sus, să rămână aceeaşi revistă, chiar dacă, printr-un concurs de împrejurări, s-a “învechit”. Spiritul şi l-a păstrat acelaşi.