Din corespondența Ravecăi. Draga mea Ravecă, dragă!

În ajunul Crăciunului, între două reprize de făcut cozonaci și prăjituri, m-am distrat citindu-ți scrisoarea și uite-mă, că mă grăbesc să-ți răspund, ca să-ți și urez toate cele bune și an nou fericit, Raveca mea dragă!

Crăciun încolo, Crăciun încoace, va trebui să-ți povestesc neapărat faza cu neozeelandezii! Știi că săptămâna trecută am fost tare răcită,  am și muncit mult, am început un tratament cu antibiotice de care nu m-am ținut, și cum era și de așteptat mi-am, făcut mai mult rău decât bine. Sâmbătă dimineața când în sfârșit am reușit să adorm, sună telefonul! Nea Ștefi m-a sunat. „Dacă cunoști Dumnezeu, trebui să mă salvezi! Am vorbit cu cineva că vine la neozeelandezii ăștia să le facă o poză și uite că nu mai vine, trebuie să mă salvezi!â€, zicea. „Bine, omule, vin.†Ce era să-i zic? M-am adunat cumva și m-am dus. Ploua mărunt, am căutat loc de parcare, apoi tot m-a plouat până am ajuns la adresă. Ce era marea problemă arzătoare la ordinea zilei? N-o să-ți vină să crezi. Două fete adunate de pe stradă de niște neozeelandezi au ajuns vânzătoare la un butic, special deschis pentru ele! Ai mai auzit așa ceva? Habar nu aveam despre ce era vorba când am ajuns acolo. Am intrat în butic și mi s-a părut ciudat că în locul obișnuitelor păpuși Barbie am găsit două fete de etnie romă, frumos îmbrăcate, îngrijite, tu, coafate! Tare amabile și săritoare. Le-am făcut poze, ca să nu se facă Ștefi de cacao! Apoi dacă tot eram acolo, le-am întrebat ce și cum stă treaba cu ele. Îți mai amintești de știrile de la Pro Tv? Că nu mă mai uit de mult la televizor, dar ascultându-le aveam impresia că revăd știrile de la ora cinci! Tată spânzurat, mamă decedată, fata la casa de copii, viața pe străzi, că de la 18 ani nu le mai ține statul. La cerșit prin București, ceva școală prin orașele patriei. Una recunoștea că arăta ca un băiat, cu părul ciufulit, vai de capul ei. Cea mică, părăsită în spital, copil din flori, a crescut la casa de copii, întâmplător și-a cunoscut mama la 19 ani! Și ce caută în schemă neozeelandezii? Bună întrebare! Fetele astea au avut norocul de a se întâlni cu niște misionari din Noua Zeelandă care au o asociație pentru o viață de succes. I-am cunoscut și eu! Femeia pare mai în vârstă decât bărbatul, care are o  ușoară defecțiune de vorbire. Niște tipi extrem de amabili, zâmbăreți ca oamenii de pe coperta Turnului de Veghe, revista aia ce ți-o vâră sub nas plimbăreții ăia, adepții lui Iehova. Ce mi s-a părut curios era că oamenii ăștia au deschis magazinul pentru salvarea sufletelor acestor fete! Sunt salariate cu acte în regulă, locuiesc într-o casă în chirie, învață tot ce nu au avut ocazia să vadă într-o casă de oameni! Condiția de a sta în casă e să lucreze și să nu primească musafiri! Mi se pare corect. Cine nu se adaptează e dată afară! Salvăm doar sufletele care se pocăiesc? No. Deocamdată atât, dar am să încerc să aflu ce se ascunde dincolo de milostenia misionarilor. Mie nu mi-au zis nimic de credința lor, decât că au venit călăuziți de Dumnezeu, dar să vii de la capătul lumii…no, las’ că aflu eu.
Aștept să-mi scrii cum vă pregătiți de Farschung! Te las cu bine și te pup,

Letiția